De ce după prima cură de slăbire, ne îngrășăm din nou? Explică Oana Trifu

Să ridice mâna sus cine nu se luptă cu îngrășarea? Și cine nu se apucă măcar o dată pe an de o cură de slăbire?
  • Publicat:
De ce după prima cură de slăbire, ne îngrășăm din nou? Explică Oana Trifu
Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, foto Alina Botică

O dată ce unele persoane depășesc cu 10 kilograme în plus greutatea ideală, pare că începe o cursă nesfârșită între îngrășări și slăbiri… O joacă în stil pisică-șoarece… Am stat de vorbă despre efectul yo-yo cu Oana Trifu expert în schimbarea stilului de viață, lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicinăși al cursului Food and Nutrition in Health and Wellbeing la Harvard Extension School în 2017.

CSÎD: De ce se întâmplă ca după prima dietă de slăbire să ne îngrășăm din nou?

Oana Trifu: Problema începe odată cu prima încercare de a slăbi. În funcție de statisticile pe care le consultăm aflăm că avem între 70 și 90% riscuri de a da greș atunci cand începem o dietă. Este vorba de mindsetul cu care pornim la drum: încep o perioadă limitată de restricții si apoi revin la „normalitate”. Restrictiile sunt de obicei severe iar „normalitatea” este ceea ce ne-a condus de la bun început la acumularea kilogramelor.

Chiar dacă slăbești, dacă revii la obiceiurile inițiale, rezultatul nu se menține

CSÎD: Cum să slăbești și să nu te mai îngrași niciodată?

Oana Trifu: Schimbarea stilului de viață ca alternativă la dietele restrictive este soluția. Prin schimbarea stilului de viață îmbrățisăm comportamente sustenabile cu care putem merge braț la braț întreaga viață păstrând silueta (dar și starea de sănătate) dorită.

 

CSÎD: Din ce motive se îngrașă oamenii cu care lucrați

Oana Trifu: Să te îngrași în zilele noastre este extrem de ușor. Suntem înconjurați de ispite, extrem de stresați și sedentari. Toți acesti factori impactează dramatic comportamentul nostru alimentar, dar și biologia noastră. De exemplu, în multe dintre produsele din comerț se găsesc substanțe al căror efect este de inhibare a hormonului sațietății. În consecință, acele persoane sensibile la aceste modificări, sunt permanent înfometate, se învinovățesc și frecvent se rușinează pentru apetitul necontrolat. Este ca și cum am înota împotriva curentului: necesită un efort imens iar rezultatul este în cel mai bun caz o staționare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult