Dacă elimini gaze în exces în timpul nopții, e foarte posibil să te confrunți și cu dureri sau crampe care îți pot strica somnul.
Pentru a evita aceste probleme, ține cont de recomandările de mai jos.
Un prim motiv al gazelor excesive este că bacteriile sănătoase din stomac – cele care ajută la digerarea alimentelor – produc gaze. Iar cele mai mari volume de gaze sunt produse după mese. Așa că dacă iei ultima masă târziu (după ora 8 seara) și aceasta este copioasă, e normal ca în timpul nopții să elimini gaze în exces.
Însă și dacă ai luat o cină ușoară e posibil să te confrunți cu gaze noaptea, deoarece procesul de digestie poate dura până la 6 ore, uneori chiar mai mult. Deci inclusiv prânzul copios poate fi vinovatul gazelor în exces din timpul nopții, explică dr. Libby Mills, medic nutriționist.
O altă cauză a balonării și gazelor în exces din timpul nopții este relaxarea sfincterului anal. Astfel, toate gazele acumulate ziua sunt mai ușor eliminate noaptea, mai ales în timpul somnului, când sistemul nervos autonom este mai puțin activ și sfincterul anal este mai relaxat.
Și alimentația joacă un rol în producerea gazelor în exces. Spre exemplu, dacă mănânci în a doua parte a zilei alimente bogate în fibre, în special fibre insolubile, acestea predispun la formarea gazelor intestinale. Însă și fibrele solubile consumate în exces pot avea acest efect neplăcut.
„Sursele de fibre solubile includ fasolea, lintea și legumele, precum și fructele, în special merele și afinele, și cereale precum ovăzul și orzul. Iar sursele de fibre insolubile includ făina integrală, tărâțele de grâu, nucile și legumele precum conopida, fasolea verde și cartofii”, explică medicul nutriționist.
Atenție și la alimentele bogate în zaharuri care nu sunt deloc ușor de digerat și care predispun la gaze și balonare, cum ar fi: anghinarea, ceapa, usturoiul, prazul, mazărea, soia, fasolea, bananele foarte coapte, coacăzele, curmalele, smochinele uscate, prunele proaspete, prunele uscate, kaki, piersicile, pepenele roșu, secara, grâul, orzul, caju, fisticul.
Mișcarea este importantă pentru sănătatea stomacului. Exercițiile ajută la echilibrarea tranzitului intestinal, prevenind constipația, flatulența, balonarea. În schimb, sedentarismul este o cauză majoră a tulburărilor gastrointestinale, deoarece nu sunt puse în mișcare „rotițele” intestinelor.
Un alt ajutor al tractului gastrointestinal este apa. Aceasta este ca un magnet pentru fibre, care absorb apa și sunt mai ușor de digerat astfel, prevenind probleme precum gazele în exces și constipația.