Pandemia ne-a determinat să fim mai atenți la alimentație, având în vedere că obezitatea este un factor major de risc în dezvoltarea formelor severe de COVID. Din păcate însă, perioada aceasta tulbure este marcată și de sedentarism, ca urmare a lucrului de acasă. Iar lipsa de mișcare poate avea consecințe dintre cele mai nefaste asupra sistemului digestiv.
Cu tentațiile (frigiderul) atât de aproape, e foarte ușor să cădem pradă obiceiului nociv de a ronțăi tot timpul ceva. De ajutor pot fi consultațiile de nutriție online, care în niciun caz nu trebuie să fie monotone ori stricte.
Despre toate acestea, dar nu numai ne vorbește drd. nutriționist Oana Bogdana Greblă.
CSÎD: Mulți dintre noi am lucrat de acasă în ultimul an și, implicit, am făcut mai puțină mișcare, dar am fost mai interesați de alimentație – am gătit mai mult acasă, am fost mai atenți la ingrediente, nu am mai mâncat pe fugă. Credeți că pandemia a fost un wake up call, să-i spunem, pentru a ne schimba regimul alimentar în bine sau, din contră, ne-a determinat să mâncăm mai mult, pentru că tentațiile (frigiderul) au fost tot timpul aproape?
R: Cred că în anul 2020 oamenii au fost mai conștienți de faptul că sănătatea este cea mai importantă valoare și că trebuie să avem grijă de noi mai mult decât oricând.
Slăbitul nu mai este un obiectiv pe termen lung, ci devine o urgență, deoarece nutriția corectă și stilul de viață sănătos pot să prevină și chiar să trateze diferite patologii.
CSÎD: Care este legătura dintre obezitate și COVID-19? Avem un risc mai mare să dezvoltam complicații dacă ne infectăm, ce anume ne face mai sensibili în fața bolii dacă avem o greutate excesivă?
R: Obezitatea este un factor de risc atât pentru COVID-19, cât și pentru celelalte patologii. De obicei, persoanele obeze au un sistem imunitar mai scăzut în comparație cu oamenii care au grijă la alimentație și care au o greutate corporală sănătoasă. Complicațiile respiratorii ale obezității includ disfuncția ventilatorie de tip mixt, hipertensiunea pulmonară, insuficiența respiratorie, sindromul de apnee etc.
Studiile arată faptul că 60% dintre persoanele aflate la Terapie Intensivă din cauza complicațiilor care au apărut în urma infectării cu acest virus prezentau obezitate, iar mortalitatea este de 10 ori mai mare la persoanele obeze comparativ cu persoanele normoponderale.
CSÎD: Cum ne afectează sedentarismul sistemul digestiv?
R: Sedentarismul reprezintă o problemă foarte actuală în societatea în care trăim, având efecte nocive asupra sistemului digestiv și nu numai. De aceea se recomandă menținerea unui stil de viață activ, stimulând astfel activitatea musculaturii intestinale, ajutând la transportul mai rapid al „deșeurilor” rezultate din alimentație, prin intestin.
De asemenea este foarte important să consumați mai multe alimente bogate în fibre, să vă hidratați bine, să mestecați de cel puțin 20 de ori fiecare îmbucătură, să evitați alcoolul și să mențineți stresul sub control.
CSÎD: Ce consecințe au dezechilibrele hormonale asupra organismului, ce afecțiuni sunt frecvent asociate obezității?
R: Dereglările hormonale apar atunci când în fluxul sanguin există o cantitate prea mică sau prea mare dintr-un anumit hormon. Hormonii sunt importanți pentru reglarea majorității proceselor din organism, de aceea o perturbare a sistemului hormonal poate duce la dereglarea metabolismului, la apariția acneei, pot să apară probleme cardiovasculare și de cele mai multe ori ne vom simți fără energie.
Este important de precizat faptul că singura metodă prin care putem acumula kilograme în exces este prin alimentație, iar dacă noi avem un stil de viață sănătos și o nutriție corectă, creșterea excesivă în greutate nu este posibilă.
Într-adevăr, anumite dezechilibre hormonale pot să ducă la creșterea poftei de mâncare. De aceea, înainte de a începe un program de nutriție personalizat pentru slăbit, se recomandă ca pacientul să realizeze o serie de analize medicale, prin care să putem prescrie un plan nutrițional individual, iar dacă există anumite dezechilibre hormonale în organism să le putem trata corespunzător.
Obezitatea este o afecțiune medicală care afectează întreg organismul și reprezintă un factor de risc pentru multe afecțiuni medicale, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, dislipidemiile, hipertensiunea arterială etc.
CSÎD: Ce părere aveți dietele „în tendințe”, cum ar fi dieta ketogenică, dieta Dukan etc.?
R: Multe diete de pe internet promit efecte miraculoase, însă nu oferă rezultate decât pe termen scurt. În schimb îți pot afecta sănătatea. De aceea se recomandă să apelezi la ajutor specializat.
Planul alimentar pentru slăbit conceput de un specialist se structurează pornind de la istoricul medical, analizele medicale de laborator, preferințele culinare ale fiecărui pacient și obiective realiste.
CSÎD: Cum funcționează planul de nutriție online? Credeți că are la fel de mult succes precum întâlnirea față în față cu pacientul?
R: Consultațiile de nutriție online sunt necesare deoarece ne confruntăm cu o situație deosebită când vine vorba de sănătate, imunizare și nutriție. Pacienții au rezultate foarte bune prin programul nostru de nutriție online, fiind o procedură sigură, simplă, rapidă și eficientă.
În primul rând identificăm factorii de risc și încercăm să nu impunem reguli foarte stricte care să frustreze și care să împingă către excepții.
Un program de nutriție nu trebuie să declanșeze neliniște, iritabilitate, nervozitate, oboseală, ci să asigure un suport energetic zilnic, să te surprindă zi de zi cu alimente noi, cu texturi noi, cu o pată de culoare. Monotonia și strictețea în multe cazuri reprezintă punctul de plecare către trișări, devenind ușor reguli zilnice.
Prin echilibru nutrițional educăm pacienții zilnic și asigurăm corpului toți nutrienții necesari, astfel obținem rezultate extraordinare, iar pacienții sunt motivați să meargă mai departe, adoptând un stil de viață sănătos.
În perioada martie 2020 – ianuarie 2021, cel mai bun rezultat prin intervenția nutrițională online este cazul unei doamne care a slăbit 56 de kilograme și, cel mai important aspect, cu analize mult îmbunătățite!
Mai multe povești de succes găsiți pe pagina de Facebook Drd. nutriționist Greblă Oana Bogdana.