După 25 de ani începe procesul firesc de degradare a organismului, motiv pentru care avem nevoie de o serie de „ajutoare” pentru a încetini pe cât posibil efectele îmbătrânirii. De la această vârstă folosirea de creme devine obligatorie, la fel cu mișcarea și o dietă echilibrată. Și dacă la asta mai pui și schimbările hormonale, este cu atât mai important să respecți reguli adaptate vârstei, dar și constituției tale.
Când vine vorba de dietă, trebuie să ai în vedere schimbările de metabolism care se petrec și să nu uiți să incluzi în alimentație proteine, fructe și legume, semințe și nuci. Și, la fel de important, ai în vedere că necesarul tău caloric scade în timp, așa că adaptează-ți porțiile la acest aspect.
Iată cum ar trebui să arate dieta unei femei trecute de 30 de ani:
Cea mai importantă masă a zilei poate să fie și o desfătare a gusturilor, dar și să urmeze câteva reguli esențiale: Poate fi foarte variat ca mod de preparare, dar trebuie respectate următoarele condiții:
Masa de prânz ar trebui să aibă măcar un fel de mâncare caldă, fie că este o supă sau o friptură și să fie luată, pe cât posibil, în fiecare zi la aceeași oră. În plus, ai în vedere și următoarele lucruri:
Cel mai important criteriu legat de cină, după ce ai trecut de 30 de ani, este ca ora la care mănânci de seară să nu treacă de 18.00. Și nu uita:
Pe lângă toate aceste lucruri specifice, rămân valabile și toate celelalte obiceiuri pentru un stil de viață sănătos: mese echilibrate, luate la aceleași ore în fiecare zi, mișcare, somn de calitate, renunțarea la fumat, la dulciuri și la tot ce înseamnă excese.
Sursă foto: Shutterstock