Practic, persoanele care adoptă dieta intuitivă mănâncă ceea ce simt că le face bine, atunci când le este foame, și se opresc atunci când simt că nu mai pot, ascultând nevoile aparente ale corpului, și neținând cont neapărat de recomandările dietetice tradiționale.
Dieta intuitivă începe să devină din ce în ce mai populară și, în funcție de cunoștiințele de nutriție ale fiecăruia și de prezența sau absența anumitor tulburări de comportament alimentar, poate fi benefică sau dăunătoare.
Doctorul Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice de la Clinica Smart Nutrition, ne explică puțin dieta, cât și avantajele și dezavantajele ei.
Dieta intuitivă se bazeaza pe 10 principii:
- Renunță la mentalitatea de dietă. Mănâncă ceea ce simți, fără să ții cont de numărul total al caloriilor sau de repartiția lor în timpul zilei.
- Respectă-ți foamea. Mănâncă de fiecare dată când organismul îți cere acest lucru, indiferent de moment sau de frecvență. Nu te înfometa pentru a nu te hiperalimenta ulterior.
- Împacă-te cu mâncarea. Nu considera mâncarea un inamic, nu te gândi că “nu ai voie” anumite alimente. Orice este permis, atât timp cât consideri că este bun pentru tine.
- Nu te învinovăți. Nicio mâncare nu este bună sau rea, și nici nu tu faci bine sau rău dacă mănânci ceva anume.
- Respectă-ți sațietatea. Când simți că ai mâncat suficient, oprește-te, nu te hiperalimenta. Nu te forța să mănânci tot din farfurie, sau să mănânci cât obișnuiai la o masă, dacș nu mai poți.
- Mănâncă ceva bun. Alege mese care au un gust bogat, plăcut, satisfăcator. Nu consuma alimente care nu te încântă pe deplin din punct de vedere gustativ.
- Evită mâncatul emoțional. Încearcă să nu mănânci în momentele în care ești emotiv, ci să găsesti alte metode de coping, cum ar fi plimbările, sportul, conversațiile. Nu folosi mâncarea ca pe o consolare sau alinare.
- Respectă-ți corpul. Nu fi critic în privința corpului tău, nu îți seta anumite standarde in care să te încadrezi. Este bine să arăți așa cum îți dorești tu și să te simți bine în pielea ta.
- Fă mișcare. Fă sport pentru a avea mai multa energie și vitalitate, nu neapărat pentru a scădea în greutate. Scopul mișcării nu trebuie să fie slăbirea, ci starea de bine de după.
- Mănâncă pentru a fi sănătos. Mâncarea pe care o consumi ar trebui sa fie gustoasă, și să te facă să te simți bine. Consumă alimente care te bucură și care consideri că îți îmbunătățesc starea de sănătate.
Teoretic, mâncatul intuitiv presupune adoptarea unor obiceiuri de viață sănătoase, particularizate și foarte personale, pe care fiecare să le aplice în funcție de contextul și convingerile sale. Această abordare vine cu o serie de avantaje, dar și de dezavantaje.
Dieta intuitivă – avantaje
- Nu obliga la respectarea unui anumit tipar dietetic. Practic, nu este nevoie de cantarirea, portionarea si repartizarea alimentelor strict pe parcursul zilei. Totusi, recomandat ar fi ca mesele principale sa contina cate o portie din fiecare categorie de macronutrienti: legume (salata, spanac, rosii ardei, ceapa etc), proteine de origine animala (carne, peste, lactate, oua) sau vegetala (naut, linte, soia, tofu), carbohidrati lenti (cereale integrale, orez brun, cartofi) si grasimi sanatoase (avocado, nuci, seminte, masline).
- Promoveaza un stil de viata relaxat, sanatos, si ajuta la formarea unei atitudini obiective si realiste asupra alimentatiei.
- Este permisiva, neimpunand restrictii importante. Micile gustari sau pofte sunt permise, fara sa influenteze in mod dramatic evolutia greutatii sau sanatatea.
- Este usor de tinut si adaptat contextului de viata al fiecaruia, reprezentand cea mai personalizata dieta posibila.
Dieta intuitivă – dezavantaje:
- Poate fi inteleasa sau adaptata gresit. Pe principiul “mananc intuitiv ce imi cere corpul in acest moment” se pot face multe greseli, care in timp pot duce la crestere in greutate sau la aparitia anumitor boli metabolice.
- Necesita un minim bagaj de cunostiinte nutritionale. Este greu ca cineva sa tina o dieta intuitiva echilibrata fara sa cunoasca principalele grupe de alimente, si fara sa aiba idee despre mancarea sanatoasa si despre posibilele asocieri de alimente. Multe persoane au conceptii gresite in privinta anumitor alimente, si astfel pot aborda eronat dieta. Una dintre cele mai frecvente greseli intalnite de mine este credinta ca daca un produs de patiserie este sarat, nu are zahar, prin urmare este sanatos si poate fi consumat de catre persoanele cu diabet zaharat.
- Poate fi folosita ca “scuza” pentru a nu corecta anumite tulburari de comportament alimentar, sau pentru a nu elimina din alimentatie anumite alimente nerecomandate in cazul existentei unei boli metabolice cronice. Anumite tipare alimentare, cum ar fi mancatul noaptea, mancatul compulsiv, dependeta de anumite alimente nocive ar trebui tratate cu ajutorul medicului diabetolog, al psihologului si eventual al medicului psihiatru, presupunand o abordare nutritionala mai stricta, si o urmarire etapizata a progreselor inregistrate.
- Poate duce la deficite de vitamine si minerale daca presupune consumul unei cantitati reduse de alimente, sau daca mesele nu sunt suficient de diversificate.
Din punctul meu de vedere, abordarea “intuitiva” a dietei ar trebui sa devina rutina fiecarei persoane care urmeaza un program de scadere in greutate, de optimizare a stilului alimentar sau care detine sau dobandeste cunostiinte despre nutritie si dietetica. Nu este recomandat pentru nimeni sa tina pe termen nelimitat diete stricte sau sa isi calculeze tot restul vietii caloriile consumate.
Mancatul intuitiv reprezinta o abordare fireasca, mai ales pentru persoanele fara probleme mari de sanatatate sau de greutate, atat timp cat dieta cuprinde in principal alimente sanatoase si variate.
In schimb, pentru persoanele obeze sau care sufera de diverse tulburari de comportament alimentar (mancat nocturn, anorexie, bulimie etc), precum si pentru cele diagnosticate cu diverse boli cronice (diabet zaharat, dislipidemie, guta, boala celiaca etc), se recomanda mai intai conceperea unui plan alimentar mai strict, bine stabilit si variat. Abia dupa urmarea pe o perioada mai indelungata a acestuia si obtinerea unor rezultate (scaderea in greutate, incetarea mancatului nocturn, ameliorarea diversilor parametri biologici modificati) recomand trecerea la o abordare intuitiva, ca o continuare si extindere fireasca a planului alimentar initial.