Nu aş numi “Dieta Mindfulness” ca fiind chiar o dietă în sensul oferit acestui termen de medicină şi nutriţie. Acesta se referă la un regim alimentar special, recomandat fie în cazul unei maladii, fie pentru menţinerea stării de sănătate, pentru păstrarea sau atingerea unei anumite greutăţi corporale etc.
O dietă constă practic într-un set de reguli alimentare, reguli care impun consumul de nutrienţi în anumite cantităţi şi din anumite grupuri de alimente. Aceste reguli sunt dependente de datele biologice ale individului care urmează dieta şi variază de la o dietă la alta. Însă poate fi numită “dietă” în ideea în care îţi oferă o serie de reguli despre actul de “a mânca”.
“Mindfulness” este de fapt o tehnică care se poate învăţa şi aplica şi care te conduce către o stare de bine, către eliminarea stresului şi, de ce nu, către o greutate ideală. “Mindfulness” este un termen din engleză care nu are traducere în limba română, deoarece nu există un cuvânt care să poată cuprinde sensul pe care acest termen vrea să-l transmită.
Prin “Mindfulness” facem ca toată atenţia noastră, în mod intenţionat sau neintenţionat, să fie AICI şi ACUM, la momentul prezent, în calitate de observător, fără să emitem judecăţi şi doar să acceptăm. Dar ce legătură are asta cu mâncarea? Practic acestă tehnică ne învaţă de fapt cum să mâncăm şi nu neapărat ce să mâncăm.
Yoga, care înseamnă uniune, se bazează pe a reuşi unirea mintii cu trupul şi sufletul, cu alte cuvinte, a ajunge la un nivel de de conştiinţă completă. De aceea, Yoga cultivă mindfulness în multe forme. Prin intermediul respiraţiei, putem reuşi să fim prezenţi, conştienţi, pur şi simplu observatori fără a judeca. Trebuie să acordam atenţie fiecărei reacţii a corpului şi să acceptăm ceea ce corpul nostru experimentează în acel moment.
Capacitatea de a rămâne calmi şi de a observa, chiar în situaţii incomode, se poate extrapola şi în alte situaţii de stres, încercarea de a pierde in greutate, în acest caz. Dacă reuşim să fim conştienţi de senzaţiile fizice de foame şi de saţietate, şi nu concentraţi la fiecare calorie pe care o ingerăm, putem astfel să mâncăm exact atât cât avem nevoie fără abuz şi fără stres.
Pentru a aplica tehnicile de “mindfulness” nu trebuie neapărat să fiţi experţi yogini. Ceea ce ne putem însuşi şi aplica din această tehnica sunt strategiile despre cum facem sa rămânem conştienţi în privinţa senzaţiei de foame şi a mâncării pe care o avem în farfurie. Cu alte cuvinte, trebuie să învăţam să mâncăm conştient!
1. Vă e foame?
Începeţi prin a defini şi conştientiza ce înseamnă foamea pentru voi. Din păcate, mulţi au uitat cum se simte cu adevărat să mănânci, să savurezi şi mănâncă pe pilot automat. Începeţi prin a vă gândi la ceea ce experimentaţi FIZIC în momentul în care primiţi gândul că vă e foame: dureri sau arsuri la stomac, dureri de cap, oboseală. Pentru fiecare persoană, această experienţă este diferită. De aceea, este important ca fiecare să-şi identifice senzaţiile proprii. Păstraţi o singură regulă: mâncaţi doar atunci când vă este foame şi opriţi-vă atunci când vă simţiţi sătui.
2. Satisfăcuţi?
Acum, gândiţi-vă cum vă simţiţi atunci când sunteţi satisfacuţi, dar nu plini. Satisfăcut este sentimentul de a fi mâncat suficient. Vă simţiţi calmi, fericiţi? Plin înseamnă să fi mâncat până la nivelul de disconfort, dureri de stomac, senzaţie de rău.
3. Care este intenţia mâncarii?
Intenţia cosnumului alimentelor din farfuria noastra trebuie să fie senzaţia de bine! Nu mergem să mâncăm şi apoi să ne simţim prost şi vinovaţi după masă. Dacă mâncăm cu intenţia de a ne simţi bine, nu vom abuza, deoarece deja ştim că acest lucru ne va face să ne simţim rău. Înainte de a mânca, analizaţi, în primul rând, ce nivel de senzaţie de foame simţiţi. Cât de mult puteţi mânca astfel încât să vă simţiţi satisfacuţi, dar nu plini? Puţin sau puţin mai mult? Mâncaţi cu intenţia de a ajunge la acest nivel de satisfacţie.
4. Mâncaţi încet!
Dacă mâncaţi rapid şi făra a conştientiza este logic că veţi mânca mult prea mult Pentru a fi conştienţi de momentul în care ne vom simţi satisfacuţi, dar nu plini, este important să încetinim ritmul. Mintea noastră are nevoie de 20 minute pentru a realiza că este satisfacută, însă dacă mâncăm prea repede, ea nu va avea timp să conştientizeze. Şi, astfel, vom mânca mai mult decât avem nevoie. O strategie bună este aceea de a împărţi farfuria în două. De exemplu, dacă aveţi in farfurie orez şi salată, împărţiţi cu furculiţa în jumătate fiecare fel. Mâncaţi jumătate şi, când aţi terminat această jumătate, opriţi-vă, lăsaţi jos tacâmurile şi “scanaţi-vă” senzaţiile fizice. Cât de mult mai trebuie să mâncaţi? Tot ce este în farfurie sau doar un pic din ce mai este acolo?
5. Mâncaţi cu ajutorul fiecărui simţ!
Secretul prin care veţi reuşi să fiţi prezenţi şi conştienţi la fiecare masă şi de fiecare masă este să vă bucuraţi de ea cu toate simţurile. Dacă vă bucuraţi cu adevărat de mâncare cu toate simţurile veţi fi mulţumiţi cu mai puţin şi nu veti exagera. Începeţi prin a vă gândi că, pentru fiecare îmbucătură, ar trebui să vă folosiţi cele 5 simţuri:
Văzul: arată bine ceea ce veţi mânca? Vi se pare atractiv sau există alte lucruri care arată mai bine?
Tactil: dacă e ceva ce se poate atinge, de exemplu o ciocolată, atingeţi-o! Simţiţi-i textura! Vă place?
Miros: Bucuraţi-vă, de asemenea, de aroma mâncării. De fapt, un studiu recent arată că, atunci când ne bucurăm de aromă, chiar daca nu mâncăm, putem obţine acelaşi nivel de satisfacţie. Faceţi-vă timp să vă bucuraţi de aroma fiecărei înghiţituri. În doar câteva minute, veţi începe să vă simţiţi satisfăcuţi, şi, astfel, nu veţi mai mânca mai mult decât aveţi nevoie.
Gust/Auz: luaţi o bucăţică mică şi savuraţi-o prima dată fără a o muşca. Analizaţi ceea ce savuraţi! Este la fel de bun aşa cum v-aţi fi aşteptat? Merită mâncată? Poate că nu a fost ceea ce aţi aşteptat şi preferaţi să încercati altceva! Muşcaţi apoi şi mâncaţi încet.
În momentul în care muşcaţi din mâncare, fiţi atenti, de asemenea, la sunete şi la ceea ce vă spun acestea despre ceea ce mâncaţi. Este la fel de crocant aşa cum v-aţi fi aşteptat? Dacă vă faceţi timp pentru a vă folosi la maximum cele 5 simţuri, este posibil ca la jumătatea mesei să fiţi deja fericiţi şi mulţumiţi.
Orice fel de practică are ca scop să ne ajute să ne conectam corpul şi mintea şi să devenim atenţi şi conştienţi AICI şi ACUM. De fapt, într-un studiu publicat în 2009, s-a constatat faptul că practicanţii yoga reuşesc să-şi menţină greutatea şi sănătatea mai mult, în timp. Acest lucru nu se datorează faptului că ei îşi număra caloriile, ci faptului că sunt mult mai conştienţi de alegerile lor atunci când mănâncă. De fapt, această tehnică are aplicabilitate în orice domeniu al vieţii noastre pentru că ne putem îmbunătăţi viaţa sub toate aspectele ei. Şi putem ajunge inclusiv la greutatea ideală.
Prin această tehnică, putem învăţa concret, în primul rând, cum să mâncăm, fiind atenţi la actul în sine de a mânca, la ce senzaţii ne transmite mâncarea şi, ce e cel mai important, învăţăm când să ne oprim. Pentru că mintea este la comanda tuturor acţiunilor noastre, ea este cea care trebuie “săturată”.
Starea de bine pe care ne-o oferă mâncarea dar şi cea de saţietate trebuie se instaleze în minte. Şi atunci, aplicând acesta tehnică, putem obţine starea de bine. Concentrându-ne ACUM şi AICI pe acţiunea pe care o facem – aceea de a mânca – mintea nostra va primi semnalele de ”sătul şi bine” mult mai repede.
Cu siguranţă, majoritatea dintre noi vor spune că nu au timp să savureze mâncarea, deci să aplice această tehnica deoarece sunt mereu pe fugă. Şi da, aici este vorba de puţină voinţă, exerciţiu şi perseverenţă. Însă mintea noastra este ca un pilot automat. Comenzile pe care i le dăm în mod repetat vor deveni în curând automatisme. Aşa că, deşi pare de-a dreptul imposibil să mâncăm prin cele 5 simţuri, ulterior ne vom da seama că acest lucru se întâmplă de la sine, fără prea mari eforturi.
Aşadar să mâncăm conştient, să fim prezenţi şi să ne bucurăm de mâncarea din farfurie cu toate simţurile noastre. Dar, mai ales, să fim recunoscători Naturii de fiecare dată când mâncăm pentru că fiecare bucăţică de mâncare este un dar nepreţuit.
Autor: Anca Alungulesei – fondator al RawCoco, prima cofetărie-ceainărie raw-vegană din România,
www.rawcoco.ro