Dieta pentru vară cu 1200kcal. Meniul pentru o zi care te ajută să slăbești pentru costumul de baie

Am pregătit o variantă de meniu pentru o zi bogată în legume foarte potrivită pentru temperaturile mari din această perioadă.
Dieta pentru vară cu 1200kcal. Meniul pentru o zi care te ajută să slăbești pentru costumul de baie
Dieta pentru vară cu 1200kcal. Meniul pentru o zi care te ajută să slăbești pentru costumul de baie

În general, pacienții mei au perioade în care scad ușor în greutate vara și perioade în care stagnează sau chiar pun la loc. Scăderile în greutate au loc de obicei în săptămâni liniștite, de mers la serviciu, cu călduri mari în oraș în care le este ușor să mănânce salate și ciorbe ușoare. Creșterile în greutate apar mai ales în week-enduri și concedii. Iar daca vacanțele sunt la all inclusive riscul de a lua în greutate este foarte mare.

Am pregătit o variantă de meniu pentru o zi bogată în legume foarte potrivită pentru temperaturile mari din această perioadă. Hidratarea este extrem de importantă și aceasta se asigură nu doar prin lichide ci și prin alimentele servite, ciorbele și salatele ajutând la hidratarea organismului.

Dieta pentru vară- meniu cu 1200kcal

Mic dejun: salată asortată de vară cu brânză

  • 530g Salată (150g roșii, 100g castravete, 50g ardei gras, 15g salată verde, 5g ulei de măsline, 15g măsline negre, 60g ridichi)
  • 60g telemea de vacă

Gustare

  • 200g căpșuni

Prânz: ciorbă de dovlecei, piept de curcan la grătar cu spanac și salată

  • 350g ciorbă de dovlecei (20g dovlecei, 40g suc de roșii, 5g mărar, 20g păstărnac, 20g morcovi, 10g ceapă, 20g țelină, 90g apă, 20g ardei gras, 5g ulei)
  • 250g Mâncărică de spanac (140g, spanac, 50g ardei gras, 50g ceapă, 5g usturoi, 5g ulei)
  • 100g piept de curcan la grătar
  • 200g Salată (100g roșii, 70g castravete, 25g ceapă verde, 5g ulei de măsline)

Cină- salată cu ton, crutoane și caise

  • 465g Salată cu ton (150g salată verde, 170g ton în apă, 40g porumb din conservă, 30g măsline negre, 5g ulei de măsline, 70g roșii)
  • 20g crutoane
  • 100g caise

Meniul conține aproximativ 1.230 kcalorii, 36,82% proteine (113g), 37,90% glucide, 29,95% grăsimi (8,58% grăsimi saturate), 31g fibre. Meniul prezintă carențe de vitamina D care nu poate să fie asigurată integral prin alimentație. Restul vitaminelor și mineralelor sunt asigurate în totalitate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Alexandru Popa - Medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice
Dr. Alexandru Popa este medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Clinicii Smart Nutrition. Ambițios și totodată empatic, dr. Alexandru Popa găsește soluții pentru toate programele sau problemele zilnice ale pacienților, cât și pentru toate preferințele culinare.  Educație ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”