La ora actuală, excesul ponderal afectează milioane de persoane din întreaga lume. Stilul de viaţă modern, sedentarismul, alimentaţia hipercalorică, toate ne îngraşă. Însă dacă vrem să slăbim, trebuie să ţinem cont de câteva reguli importante. Aceasta pentru ca reducerea numărului de kilograme să nu ne afecteze pielea şi colagenul. Ne explică toate regulile slăbirii corecte şi vine cu soluţii pentru generarea de colagen de calitate în corp dr. Florin Ioan Bălănică MBA, CDN, PhDst Endocrinologie Fondator al #MetodeiDrBalanica, singura metodă medicală din România de Prevenţie Proactivă, Terapie şi Managementul Greutăţii prin Schimbarea Stilului de Viaţă.
CSÎD: Cum afectează stilul de viaţă modern lupta cu kilogramele?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Mediul de viaţă modern este unul “obezogen”, trăim “fast life” şi ne alimentăm raportat la gust şi cantitate, mai puţin ghidaţi de calitate şi nutrient. Suntem preocupaţi de lucrurile din jur şi mai puţin de noi, trăind parcă viaţa altora şi ajungem să ne traiască viaţa pe noi, nu noi viaţa. Obişnuinţele şi neadaptarea la alimentele moderne, înalt procesate, ne-a adus nepregătiţi din punct de vederea metabolic în faţa unor alimente necunoscute. Şi astfel, de la slană, brânză, legume gustoase şi pâine coaptă în ţest, am trecut la burger, pizza, shaorma şi hot dog! Astfel, libertatea ne-a adus diversitatea nutriţională cu care tractul nostru digestiv nu era obişnuit. Câţi obezi erau înainte de ‘89? Erau, bineînţeles, dar astăzi ne aflăm pe primele locuri în UE la obezitate, diabet şi alte boli care au legătură cu cantitatea de grăsime, “fat related diseases”. Ne depărtăm de natural şi natură, iar preţul plătit pentru modernitate este obezitatea!
CSÎD: Care sunt principiile slăbirii corecte?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Stilul de viaţă adaptat şi obişnuintele sănătoase! Cuvântul “dietă” trebuie scos din dicţionar şi înlocuit cu “mod de viaţă”! Ce înseamnă acest stil de viaţă adaptat? Înseamnă ce am învăţat în primii 7 ani de viaţă (discuţia porneşte de dinainte, de la alimentaţia mamei în timpul sarcinii şi a părinţilor înaintea momentului concepţiei), din perspectiva alimentaţiei sănătoase. Copiii manifestă neofobie, adica teama de nou, de alimente necunoscute. Cu cât îi împrietenim mai bine cu alimentele bune, cu atât vor prefera spanacul şi broccoli, în detrimental dulciurilor rafinate. Urmează obişnuintele dobândite pe parcursul vieţii, adica numărul meselor, ora şi compoziţia farfuriei. Concordanţa dintre vârstă, sex, nutriţie şi activitate fizică sunt iarăşi importante. Raportul optim între muşchi, oase, apă, grăsime şi grăsime viscerală – cea de pe organele interne, duce la echilibru metabolic şi greutate potrivită, kilogramele reprezentând doar un număr.
CSÎD: Care sunt avantajele eliminării kilogramelor în plus?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Multiple, de la cele legate de aspect, la cele legate de sănătate! Scăderea în greutate, dar prin reducerea ţesutului gras, reversează:
– bolile osteoarticulare, cum ar fi gonartroza, coxartroza;
– diabetul zaharat, prin reducerea rezistenţei periferice la insulină;
– steatoza hepatică – ficatul gras;
– boala de reflux, în majoritatea cazurilor funcţională;
– hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare;
– sindromul metabolic, un complex de patologii metabolice;
– boli endocrine, ginecologice şi legate de fertilitate;
– patologia oncologică, obezul se predispune la 13 forme de cancer conform studiilor.
CSÎD: Ce tip de activitate fizică poate însoţi dieta?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Atunci când dorim să slăbim ne gândim mai întâi la mişcare! Cum nu se poate mai nepotrivit! Ponderea nutriţiei adaptate este de 70% , iar a mişcării de 30% în cadrul procesului de scădere în greutate. Sunt promotorul Mişcării Funcţionale în România, abordare pe care am propus-o românilor acum 11 ani când am căutat o soluţie pentru mine, în urma slăbirii a 104 kg. Mişcarea funcţională este o combinaţie de gimnastică, kinetoterapie, mişcare cu greutatea propriului corp şi mişcare cu aparate, putând fi abordată de la copii în vârstă de 7/8 ani şi până la seniori de 80+. Mai întâi de toate, mişcarea funcţională nu poate face rău, adica nu duce la accidentări şi este eficientă, fiind “time effective”. Un antrenament terapeutic durează maximum 30 minute şi este mai eficient decât o oră şi jumătate petrecută la sală. Perioada optimă pentru activitate fizică eficientă este prima parte a zilei, cand secreţia de testosteron este maximă, iar masa trebuie luată cu aproximativ o oră înainte de antrenament.
CSÎD: Ce se întâmplă la nivelul pielii când se pierde un număr mare de kilograme?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Pielea este cel mai mare organ şi cel de reprezentare, iar modificările pielii sunt vizibile, în special cele de la nivelul feţei. Majoritatea persoanelor care scad în greutate sunt deranjate de aspectul pielii, cu toate că se întâmplă reversarea unor patologii cronice cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul şi multe altele. Scăderea fiziologică a tensiunii arteriale şi normalizarea glicemiei nu sunt vizibile! În urma scăderii în greutate, pielea suferă atât din punct de vedere fizic/mecanic, cât şi structural. Fenomenul de distensie/compresie şi gravitaţia duc la apariţia şorţului abdominal, a vergeturilor şi aspectului neplăcut al pielii.
Din punct de vedere structural, calitatea colagenului persoanelor obeze este una inferioară, de aici şi aspectul neplăcut. Managementul pielii trebuie să se facă în timpul scăderii în greutate: altfel, la final, putem discuta despre metode invazive chirurgicale şi oricum aspectul pielii nu este cel dorit. În cadrul #MetodeiDrBalanica, scăderea în greutate este însoţită de managementul pielii din două perspective: 1. Mecanic, prin masaj terapeutic şi drenaj limfatic, 2. Prin administrarea fracţionată de Acid Ortosilicic stabilizat pe Colină, produs cu biodisponibilitate ridicată şi care stimulează producţia proprie de colagen.
Studiile au arătat că ingestia de colagen în diverse forme este ineficientă, colagenul fiind principala proteina structurală din spaţiul extracelular şi principala proteină din ţesutul conjunctiv.
CSÎD: Cum afectează fenomenul yo-yo calitatea pielii, părului, unghiilor şi colagenul şi cât de important este să avem în corp un nivel optim de colagen pe parcursul procesului de slabire?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Efectul yo-yo afectează pielea la fel cum căldura şi frigul afectează rosturile de dilatare de la nivelul şinelor de cale ferată sau ale podurilor. Este un efect mecanic, care în timp, duce la aspectul neplăcut al pielii. Totodată, conform studiilor, calitatea colagenului produs de o persoană obeză este una slabă. Scăderea în greutate poate să afecteze părul sau unghiile.
Căderea părului este întâlnita în cazul unor persoane care scad în greutate, dar nu este regulă. Stabilizarea este o etapă fundamentală în #MetodaDrBalanica şi durează între 1-3 ani, în funcţie de fiecare persoană în parte şi patologiile experimentate. Fără stabilizare, orice scădere în greutate reprezintă o dietă mai bine sau mai puţin bine făcută, iar efectul yo-yo este regulă. Pe lângă efectul estetic, fenomenul yo-yo are influenţă şi asupra metabolismului, persoanele care experimentează diete, frecvent afectându-şi starea de sănătate.
CSÎD: Care sunt soluţiile pentru a creşte niveul de colagen din piele?
Dr. Florin Ioan Bălănică: O soluţie optimă atât din punct de vedere al biodisponibilităţii cât şi al rezultatelor este BioSil ch-OSA (acid ortosilicic stabilizat pe colina), generator natural de colagen.
CSÎD: Care este cura optimă de generatori de colagen pe parcursul procesului de slabire?
Dr. Florin Ioan Bălănică: Studiile şi observatia mea clinică au arătat că doza optimă de BioSil (Acid Silicic stabilizat pe Colina) este de 10 mg, împărţit în 2 prize, indiferent de formă de prezentare, capsule sau picături (1 cps de 2 ori/zi sau 5 picături de 2 ori/zi). Administrarea începe odată cu scăderea în greutate, moment fundamental pentru un aspect plăcut al pielii, iar terapia minimă este de cel puţin 6 luni. În cazul în care procesul de scădere în greutate este mai lung de 6 luni, administrarea se face pe toată perioada scăderii în greutate, ulterio,r luându-se decizia raportat la excesul şi aspectul final al pielii.