De multe ori ne confruntăm cu durerea fizică: de la stomac, cap, articulaţii, musculatură, la dureri ceva mai complicate cărora nu le găsim explicaţii.
Te-ai gândit vreodată că, deseori, durerile provin de la excesul de alimente sau de la alegerile alimentare nesănătoase?
Anumite alimente sau excese contribuie efectiv la durerea fizică. În acelaşi timp, există în jurul tău alimente care ajută la atenuarea durerii, mai eficace decât un medicament. De exemplu:
Cireşele negre
Proaspete sau congelate, cireşele negre conţin o mulţime de antioxidanţi care înving şi durerea.
De asemenea, cireşele mai conţin şi antocianine care acţionează la fel ca şi aspirina sau ibuprofenul în stoparea semnalelor de durere.
Aminteşte-ţi că tot ele sunt carbohidraţi care vă oferă rapid energie şi sunt la fel de buni anti-inflamatori ca şi nucile.
Mai mult, cireşele negre sunt o sursă importantă de proteine – toate aceste proprietăţi conclucrează pentru diminuarea durerilor fizice.
Tahini (pastă din seminţe de susan şi usturoi)
Datorită magneziului conţinut în compoziţia sa, tahini este un bun analgezic pentru durerile de cap şi durerile musculare – tahini combate tensiunea musculară mai rapid decât alte terapii.
Apoi, cei mai mulţi dintre oameni nu primesc suficient magneziu din dieta cotidiană, iar tahini te ajută să îl obţii într-un mod delicios şi uşor.
Poţi să îl întinzi pe pâine prăjită sau să-l presari pe diverse mâncăruri, cum ar fi cartofi copţi.
Papaya conţine o enzimă denumită “papaină” care are un impact uriaş asupra durerii. De aceea, medicii au decis să îl folosească la diferite preparate medicamentoase injectabile, mai ales pentru combaterea durerilor de spate.
O cană de papaya îţi este eficientă pentru durere, dar şi pentru cantitatea mare de antioxidanţi conţinută de acest fruct exotic.
Consumă papaya sub formă de suc, adăugat la salate sau transformă-l chiar în diverse sosuri şi durerile tale fizice vor dispărea subit.