Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare celebrată pe 15 august de catolici și ortodocși, iar Postul Sfintei Marii începe în fiecare an pe 1 august și ține două săptămâni.
Potrivit Gândul, Postul Sfintei Marii este al treilea post din cele patru din decursul anului care are o dată fixă. În cele două săptămâni de post există numai o zi în care este dezlegare la pește, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, care pică pe 6 august 2024. În rest, credincioșii nu consumă carne, ouă și lapte.
Dacă îți este poftă de ceva dulce, am găsit câteva dulciuri de post LIDL care să-ți potolească papilele gustative. Așadar, iată ce să pui în coșul de cumpărături la următoarea vizită în supermarket.
Am luat catalogul din săptămâna 5-11 august și ne-au făcut cu ochiul câteva dulciuri de post, dar să nu uităm totuși și de clasicele variante pe care le găsim mereu în magazin.
Ori de câte ori „dăm nas în nas” cu acest produs ne întoarcem în copilărie, când viața era simplă, iar acesta era unul dintre deserturile de care se putea bucura întreaga familie. Așadar, dacă vrei să resimți gustul clasicelor eugenii, le găsești la raft, la un preț chiar convenabil!
Tot în catalogul din săptămâna 5-11 august găsim și acest desert cu migdale și căpșuni, un fel de iaurt cremos care să-ți ofere sațietate, dar în același timp care să-ți potolească pofta de dulce.
Ciocolata neagră sau în general ciocolata cu un conținut ridicat de cacao este o variantă excelentă de post. În plus, taie pofta de dulce, nici nu simți nevoia să mănânci foarte mult și oferă sațietate pe termen lung.
O altă variantă care poate fi consumată alături de banane sau chiar dulceață este untul de arahide. Din fericire, acesta vine în magazin în două variante: cremos sau crunchy.
Foto: shutterstock