Un studiu recent spulberă un mit celebru în lumea dietelor – alimentele bogate în grăsimi nu sunt vinovate de kilogramele în plus – atât timp cât sunt consumate doar grăsimile bune, aflate la baza dietei mediteraneene, în special uleiul de măsline.
Acesta nu este singurul studiu care susţine că dieta mediteraneană este cea mai bună alegere pentru cei care vor să slăbească. Şi cercetătorii de la Universitatea Harvard au ajuns la aceeaşi concluzie.
Pe baza a cinci studii medicale effectuate de Şcoala de Medicină Harvard, s-a demonstrat că dieta mediteraneană este cea mai eficientă în ceea ce priveşte pierderea kilogramelor în plus în comparaţie cu o dietă hipocalorică sau una săracă în carbohidraţi. Bogată în fructe, legume, cereale integrale, ulei de măsline şi leguminoase, dieta promovează un consum redus de carne roşie, lactate sau ouă. Mai mult, dieta mediteraneană are şi beneficii pentru sănătatea inimii, ochilor şi a creierului.
Cele două studii pun sub semnul întrebării o idee larg răspândită în ultimii ani – grăsimile sunt dăunătoare siluetei, şi sănătăţii!
Noul studiu, efectuat de Predimed, analizat peste 7000 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani şi i-a monitorizat pe o perioadă de cinci ani. Dietele lor nu au inclus carne roşie, unt sau zahăr şi au pus accent pe alimente precum peştele, nuci, fructe şi legume.
Aleatoriu, cercetătorii au împîrţit participanţii în trei grupe, fiecare dintre ele urmând o variaţie a dietei mediteraneene – un regim alimentar fără restricţii al numărului de calorii, cu accent pe uleiul de măsline extra-virgin, un regim fără restricţii cu un adaos de nuci şi o dietă săracă în grăsimi. După cinci ani, cei care au urmat dieta cu ulei de măsline au înregistrat cele mai bune rezultate. Mărimea taliei tinde să crească odată cu înaintarea în vârstă – dar grupul care a avut cea mai mică creştere a taliei este tot cel care a urmat dieta cu accent pe ulei de măsline.
Studiul este un pas important într-o nouă direcţie alimentară, care încearcă să promoveze ideea că nu toate grăsimile sunt rele.
„Conţinutul de grăsimi al alimentelor şi dietele pur şi simplu nu sunt element util pentru a judeca beneficiile sau daunele pe termen lung. Densitatea de energie şi totalul caloric pot fi de asemenea înşelătoare. Mai degrabă, dovezile bazate pe studii ştiinţifice sprijină accentul pe un consum al caloriilor din fructe, nuci, legume, fasole, peşte, iaurt, uleiuri vegetale bogate în fenoli, dar şi cereale integrale. Pe de altă parte, se încurajează un consum cât mai redus al alimentelor procesate şi bogate în amidon, zahăr, sare sau grăsimi trans.” , au concluzionat cercetătorii pentru Guardian.
Asta nu înseamnă că avem liber la grăsimi şi că ne putem aştepta la câteva kilograme în minus ca prin magie, ci mai degrabă faptul că este important să nu mai fie denigrate toate grăsimile. Unele grăsimi sunt bune pentru tine, iar altele sunt rele.
Iată o listă care îţi poate fi de ajutor!