Fii o lady când iei cina în oraş!

Prima regulă a mâncatului în oraş este să te simţi bine! Dacă faci regulat acest lucru, e bine să ai multă grijă la ce mănânci, dar dacă este o plăcere ocazională, nu aş vrea să te simţi vinovată, în timp ce te întorci acasă, din cauza sosului salatei.
  • Publicat:
Fii o lady când iei cina în oraş!

Prima regulă a mâncatului în oraş este să te simţi bine! Dacă faci regulat acest lucru, e bine să ai multă grijă la ce mănânci, dar dacă este o plăcere ocazională, nu aş vrea să te simţi vinovată, în timp ce te întorci acasă, din cauza sosului din salată.

În restaurante, nu căuta extremele şi nu încerca să-i obligi pe cei din jur să îţi adopte alegerile. Vrei să te simţi bine şi la fel vor şi ceilalţi parteneri ai tăi la cină. Iată câteva indicaţii care te-ar putea ajuta să îţi continui stilul de viaţă sănătos chiar şi atunci când iei masa în oraş!

Nu te înfometa peste zi doar pentru că seara vei lua masa în oraş. Cel mai probabil nu eşti la o dietă cu controlul caloriilor, deci nu ai nici un motiv să nu iei mese regulate şi sănătoase în timpul zilei.

Cu 20 de minute înainte de a mânca, bea un pahar de apă plată fără gheaţă. Te vei simţi mai sătulă şi vei digera mâncarea mai bine. Poţi lua mici înghiţituri de apă şi în timpul mesei, dar trebuie să eviţi berea sau băuturile acidulate.

Comandă prima, ca să nu fii tentată sau influenţată de alegerile (posibil nesănătoase) ale celorlalţi. Poate dai chiar tonul unei mese sănătoase pentru toţi!

Dacă este posibil, comandă ca aperitiv o supă de legume (încearcă să eviţi supele cu smântână). Majoritatea supelor satură şi sunt uşor de digerat, aşadar, reprezintă o alegere foarte bună pentru o masă în oraş.

Când simţi că te-ai săturat cam pe trei sferturi, încetează să mai mănânci. Fii atentă la indiciile pe care ţi le dă organismul. Mesajul se transmite de la stomac la creier într-un oarecare interval de timp şi de aici provine senzaţia de “prea plin” pe care o ai uneori.

Nu te grăbi cu mâncatul. Pune cuţitul şi furculiţa jos după fiecare îmbucătură. Nu trebuie să te intereseze cât de mult mănâncă ceilalţi.

Dacă te gândeşti la desert, aşteaptă în jur de 10 minute după ce ai terminat masa, înainte de a comanda. Dă-i stomacului timp să îi transmită creierului că s-a săturat. Dacă tot nu poţi să rezişti unui desert cu ciocolată, împarte-l cu partenerul de masă şi lasă-l pe el să mănânce jumătatea mai mare. Adeseori, câteva înghiţituri sunt de ajuns pentru a-ţi satisface pofta!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Acneea se vindecă şi prin alimentaţie!
Acneea se vindecă şi prin alimentaţie!