Un stil de viaţă sănătos, care este cheia longevităţii, poate fi însuşit prin respectarea unor paşi simpli, de la respectarea orelor de masă până la o atitudine optimistă în viaţa de zi cu zi, informează dailymail.co.uk.
În cartea „A Short Guide To A Long Life”, medicul David Angus, unul dintre cei mai importanţi experţi în tratarea cancerului, recomandă câteva schimbări uşor de făcut, care pot creşte considerabil longevitatea.
Una dintre cele mai bune modalităţi de reducere a stresului o reprezintă păstrarea unor obiceiuri sănătoase 365 de zile pe an. Dacă organismul nu primeşte mâncarea pe care o anticipează la prânz, secretă mai mult cortizol, cunoscut şi ca hormonul stresului, care transmite corpului să menţină rezervele de grăsime şi să conserve energia. Prin urmare, nerespectarea orelor de masă sabotează eforturile de a pierde sau de a menţine greutatea ideală.
Pantofii neconfortabili şi cei cu toc provoacă umflarea picioarelor, proces care poate avea un impact negativ asupra întregului organism, mai ales asupra coloanei vertebrale. Inflamarea picioarelor şi stresul asupra coloanei vertebrale pot fi reduse prin purtarea unor pantofi comozi şi confortabili pe tot parcursul zilei.
Consumul de ceai şi cafea în cantităţi moderate are efecte pozitive asupra sănătăţii, prin conţinutul de antioxidanţi şi substanţe active care stimulează sistemul cerebral.
Există o legătură directă între sedentarism şi o incidenţă mai mare a obezităţii, diabetului, bolilor cardiovasculare şi morţii premature. Alternaţi orele petrecute pe scaun cu mişcarea, deoarece sportul efectuat la sfârşitul zilei, după 12 ore de stat încontinuu pe scaun, nu va da aceleaşi rezultate.
Numeroase studii au confirmat că aspirina, luată într-o doză zilnică redusă (75 mg), nu numai că reduce substanţial riscul de boli cardiovasculare, ci poate chiar reduce cu 46% dezvoltarea cancerului la plămâni, colon şi prostată. Consultaţi însă medicul de familie înainte, deoarece aspirina poate produce hemoragii stomacale.
Dacă aveţi copii, există şanse mai mari să trăiţi mai mult, deoarece această provocare ne ajută să trăim o viaţă activă din punct de vedere fizic şi mental.
Consumul moderat de alcool, mai ales de vin roşu, reduce riscul de boli cardiovasculare, dar femeile ar trebui să limiteze consumul la un pahar pe zi, iar bărbaţii, la două pahare.
Sursa: Mediafax