Daca mai era nevoie de un motiv in plus pentru a pleda impotriva grasimilor din alimentatie, iata-l: acestea influenteaza negativ memoria pe termen scurt (abilitatea de a retine informatiile pentru o perioada de timp limitata), cat si performanta sportiva.
Cercetatorii britanici au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au demarat o serie de studii pe soareci de laborator. Rozatoarelor li s-a furnizat zilnic mancare saraca in grasimi si au fost puse sa se descurce intr-un labirint, respectiv sa alerge pe o roata. Dupa o perioada, jumatate dintre soareci au fost trecuti pe o dieta bogata in grasimi.
Efectele au fost imediate: acestia din urma nu au mai facut fata efortului fizic pe care il implica alergarea pe roata, precum nici celui intelectual de a-si aminti traseul din labirint. Cercetatorii au extins studiile si au descoperit ca dietele bogate in grasimi au aceleasi efecte si in cazul oamenilor.
"Ne asteptam sa vedem schimbari, insa nu asa dramatice si nu intr-un timp asa de scurt”, a declarat autorul studiului, Andrew Murray, lector in psihologie la Universitatea Cambridge, adaugand ca “este de-a dreptul uimitor cat de repede s-au petrecut schimbarile (generate de aportul de grasimi in alimentate, n.r.)”.
Citeste si 4 motive pentru care trebuie sa mananci mai lent