Idei pentru meniul de post oferite de nutriţionistul Corina Zugravu

Mulţi dintre cei care ţin post au tendinţa să ȋnlocuiască mâncărurile consumate ȋn mod obişnuit cu semipreparate fără valoare nutritivă, dar care se găsesc la tot pasul.
  • Publicat:
Idei pentru meniul de post oferite de nutriţionistul Corina Zugravu


Ce poate fi mai greu pentru un gurmand decât să ţină postul Crăciunului, unul dintre cele mai grele de peste an?

Mâncărurile delicioase care conţin carne, brânză sau ouă sunt cu desăvârşire interzise, preparatele din peşte sunt permise doar uneori, iar fructele şi legumele nu se mai găsesc cu abundenţă ca ȋn restul anului.

De aceea, mulţi dintre cei care ţin post au tendinţa să ȋnlocuiască mâncărurile consumate ȋn mod obişnuit cu semipreparate fără valoare nutritivă, dar care se găsesc la tot pasul.

Specialiştii atrag atenţia că o alimentaţie dezechilibrată, ȋn care excesul de cartofi, paste făinoase şi zahăr devine regulă, dăunează sănătaţii şi predispune la ȋngrăşare.

„Atunci când mâncăm de post opţiunile sunt mai restrânse, ȋnsă cu puţină atenţie putem avea un meniu echilibrat şi chiar mult mai sănătos. Nutrienţii care „suferă” cel mai mult ȋn urma postului sunt grăsimile şi proteinele animale. Dacă ne gândim la grăsimi, lucrurile sunt foarte simple pentru că, ȋn acestă perioadă, facem ceea ce ne recomandă specialiştii: ȋnlocuim grăsimile animale (preponderent saturate) cu cele vegetale (preponderent nesaturate).

Ȋn felul acesta ne asigurăm un aport considerabil de grăsimi esenţiale Omega 3 şi 6 mai ales atunci când consumăm diferite uleiuri vegetale sau margarine de generaţie nouă. Margarinele noi sunt preparate dintr-un amestec de uleiuri vegetale, astfel ȋncât au un conţinut important de Omega 3 şi 6.

Este mai dificil uneori să ȋnlocuim cu succes proteinele de origine animală deoarece unele dintre alimentele vegetale, ce conţin proteine de calitate, nu fac parte din meniul nostru obişnuit (lintea, nautul, sau soia). Fasolea şi mazărea uscate sunt şi ele bogate ȋn proteine de calitate, ȋnsa diversitatea surselor de proteine este foarte importantă ȋn post.” explică dr. Corina Zugravu, medic primar ȋn Nutriţie şi Igiena Alimentaţiei.

Idei pentru meniul de post

Mic dejun

• Sandwich-uri cu pâine integrală, margarină de calitate şi ardei, roşii sau castraveţi
Salată de vinete sau de năut (humus)
• Ceai verde sau negru
• Fresh de portocale sau de mere

Prânz

• Ciorbă cu fasole verde, cu dovlecei sau cu ciuperci
• Mâncare de linte cu quinoa sau orez
• Halva de susan sau ciocolată neagră

Gustări ȋntre mese

Nuci, alune, migdale, seminţe de dovleac
• Portocale, mandarine, banane, mere
• Fructe uscate- stafide, mere, caise, prune

Cină

• Salate din legume proaspete, asezote cu diferite uleiuri vegetale şi seminţe crude.
• Ceai cald (preferabil infuzie de plante)

Urmărește CSID.ro pe Google News