Pe când era Pofticioasa mititică-mititică, dar la fel de dolofănică, au pătruns în viaţa ei nişte francezi poposiţi în România, care o răsfăţau mereu cu tone de ciocolate alunate, cu bomboane gumate şi reţete divine din bucătăriile lor. Atunci ea a decis: “când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică”. Şi ce credeţi?
Chiar m-am făcut franţuzoaică. În calitate de mare Pofticioasă am poftit o altfel de viaţă şi iată-mă acum locatară a unui cartier din Nisa, Coasta de Azur, preocupată unde să las indexul pentru curent şi unde este cel mai apropiat punct de colectare selectivă a gunoiului, căci aşa e regula pe aici. Nu o să insist pe partea personală a aventurii franţuzeşti, doar cea culinară ne interesează şi, slavă Domnului, avem ce povesti la acest capitol.
Parcă vă şi văd cum staţi cu nasul în revistă şi vă aud murmurând: “Şi Pofticioasa asta, unde şi-a găsit să se mute, în patria deliciilor, în ţara care a inventat practic cuvântul >, în sânul faimoasei > care este o ameninţare de grad zero pentru orice siluetă fie ea bine definită, fie abia conturată”. Da, ştiu. M-am băgat singură în gura lupului, să nu mă plâng acum că nu încap din cauza rotunjimilor sau să mă minunez de ce mă dă lupul gata la o singură masă, el nu ştie că nu e bine să se îndoape, nici măcar să se sature?
Aşa s-au aliniat astrele, înspre ţara bistrourilor m-a purtat viaţa, ne-om descurca. Plecarea românească şi sosirea franţuzească s-au întâmplat, culmea, la debut de dietă – nu ştiu dacă v-am spus că am trecut iar pe regim, dar de când am început rubrica am ţinut să mă asigur că veţi pricepe încă din titlu cu cine aveţi de-a face. Aşadar, Pofticioasa mereu la dietă s-a trezit în faţa provocării vieţii personale & nutriţionale: luatul de la capăt în toate privinţele. Şi cu ţara, şi cu dieta, şi cu tot.
Hipermarket, hiperimpresionată, hiperoferte
Ce face o doamnă la cură, care poposeşte într-un loc nou, cu un frigider gol şi are în bagaj un cântar care TREBUIE să fie mai zgârcit când îi arată kilogramele? Merge întâi şi întâi la cumpărături ca să îşi facă plinul cu alimente sănătoase şi uşurele, să nu cedeze la prima tentaţie care îi apare în cale, să nu înghită în sec când vede meniurile restaurantelor pline de înfulecăi, să nu fie ispitită de ideea – “ei, până mă acomodez, merge o prăjitură, ba merg chiar două”.
Plină de elan, cu două plase cărate taman din România şi cu aşteptări mari, am poposit la un mare magazin – nu spui care – şi am început să mă uit după rafturi de care să mă ţin ca să nu cad pe spate. Să nu credeţi că nu am mai intrat în centre comerciale străine sau că nu am cunoscut până acum nici o altă tarabă decât cea a aprozarului de cartier, însă chiar nu mi-am putut abţine uimirea. Eu toată viaţa mea am suferit în Craiova sau Bucureşti, depinde de perioada la care ne referim, pentru că nu găseam oferte bogate de salate.
Ţărăncile ne ispitesc doar cu cea verde, magazinele care ne aprovizionează cu pungi cu verzituri de peste graniţă, aduc puţine, nevariate şi le şi lasă expuse până la murare. N-am numărat exact tot ce era în cele 4 secţiuni ale raionului salate însă aproximez peste 50 de combinaţii în pungile respective. Şi dacă n-ai venit la cumpărături croit să iei salată, tot te opreşti măcar să o priveşti căci arată incredibil de fresh şi te tentează mai ceva ca o prăjitură cu bezea. Lângă, se întinde împărăţia legumelor şi fructelor.
Spaţiul lor este imens. Iar tot magazinul de care vă vorbesc este cam 5-6 hipermarketuri de-ale noastre lipite. Toate legumele pe care a decis pământul să ni le dăruiască stau lustruite în lădiţe şi au deasupra lor atârnate preţuri mai mici ca în România. De ce le ţin departe de noi?, mă-ntrebam. De ce în ţară nu ajung niciodată asemenea frumuseţi? De ce am impresia că tot ce e alterat aici, sau imperfect, ajunge spre Arad încolo? Primele cumpărături aşa au fost făcute – sub sentimentul copleşelii, cu minunarea la fiecare colţ de hipermarket, cu ciuda că toate astea nu ne sunt disponibile şi nouă, românilor.
Plusuri pentru cine vrea minusuri pe cântar
Pe lângă căsuţa salatelor, care este impresionantă, francezii au alocat un loc considerabil produselor light. Au şi raionul lor special, însă peste tot – la conserve, brânză, iaurturi, cărnuri – există secţiunea celor uşurele. Etichetele sunt mult mai prietenoase cu cumpărătorii şi mult mai “vorbăreţe” – dezvăluie mai multe informaţii nutriţionale, dar şi reţete grele sau mai uşoare, cum le preferaţi.
Peştele are un raion impozant în care sunt de găsit nenumărate specii şi specioare. Câteva rafturi care mie mi-au plăcut în mod deosebit au fost cele cu supe gata făcute – am cărat blenderul din România, însă zău dacă am văzut rostul preparării unei supe-creme, când cele din magazine sunt delicioase, extrem de sănătoase şi hipocalorice – cam 39 calorii 100 de mililitri.
Desigur, Pofticioasa tot pofticioasă – o trage aţa spre raţă, însă nici un piept dolofănicios nu se va tăvăli în tigaia din bucătărie până când locatara nu va împlini un frumos şi mic număr de kilograme. Una peste alta, am fost mirată de mine în marele magazin, prea puţin m-au interesat rafturile cu prăjiturici, prăjituroaie şi alte cele care te fac să îţi iei rapid blugi cu un număr mai mare.
Am fost atât de absorbită de opţiunile sănătoase, arătoase şi puţin bănoase pe care le au aceşti cetăţeni europeni, încât dacă mă lua cineva repede la întrebări printre rafturi nici nu ştiam să îi spun care e prăjitura mea preferată. (Răspuns corect: prăjitura Toate)
Oamenii sunt tare în formă, deşi ar trebui să vedeţi cu ce încearcă chef-ii restaurantelor şi managerii magazinelor să îi tenteze. Francezii nu pot spune că nu savurează mâncarea, că nu se răsfaţă culinariceşte vorbind, că sunt lipsiţi de plăceri digerabile. Au însă unele secrete care îi fac să rămână cât de cât supli şi îi ajută, cum am constatat cu surprindere citind într-o ziulică ziarul, rubrica anunţuri de adio, să trăiască mult şi bine. Media de vârstă din acele anunţuri era 80 de ani. Din câte am apucat să spionez, taina siluetei franţuzeşti stă în următoarele:
Şi ştiţi ce? Dacă mâncaţi o vreme în stilul acesta veţi realiza că nici nu avem nevoie de porţii mai zdravene. Cumva, francezii le nimeresc. Lăsaţi-vă pe mâna lor deloc darnică. Veţi avea de câştigat şi pentru siluetă şi pentru sănătate, deşi la început vă veţi simţi perdanţi
Nu ştiu cum fac mereu de mă aşez la masă hămesită şi dau totul gata rapidissim. Francezii nu sunt aşa. Desigur, îi ajută şi ditamai pauza de masă, care este la prânz, în general de la 12-14 (aţi citit angajatori români?!). Dar savurează fiecare îmbucătură, par prezenţi acolo lângă farfuria aia, nu cu gândul în 1.700 de părţi, nu cu ochii în monitoare, conştienţi că mănâncă şi ce anume mănâncă. La mine în Oltenia nu s-a pomenit să zaci atâta la o masă, mai ales dacă eşti oltean autentic (a se citi smucit), dar oamenii ăştia par să ştie ei ceva
Pe lângă hiper, super, normal marketuri, francezul are la dispoziţie şi superbele pieţe în aer liber pline cu legume şi fructe care mă ispitesc mai tare ca savarinele când le văd cum stau tolănite în soare. Aici, în Nisa, centrul vechi al oraşului, o astfel de piaţă este până spre ora 12 deschisă, după care producătorii se retrag discret în dubiţe, angajaţii primăriei curăţă bine după ei, iar în locul tarabelor răsar terasele cochete. Un alt punct de atracţie culinară este şi piaţa de peşte, deschisă, la fel, până spre prânz. Specii prinse cu o seară înainte îşi aşteaptă mute muşterii care ştiu cu adevărat ce e bun pentru ei
Trebuie să fie o plictiseală de site, mi-am spus după ce am văzut cuvintele “program naţional”. O tristeţe gri-maronie despre cum trebuie să mănânci legume şi fructe. Când colo, pagina este plină de reţete savuroase, de idei de meniuri (ce să mănânci de luni până duminică), de îndemnuri ale nutriţioniştilor. Mi-am amintit de noi, cum ne-am chinuit ani să introducem merele în şcoli şi nici acum n-am reuşit pe de-a întregul. Imposibil ca acest program să nu le influenţeze vieţile nutriţionale francezilor – este pretutindeni!
După un nume de restaurant tip fast-food sau de ciocolată, vezi imediat scris numele siteului. Până şi cărţile de bucate au trecut la finalul reţetei un text de genul “pentru un meniu sănătos mâncaţi doar o porţie din ce v-am spus noi aici, apoi un fruct, un pahar de lapte şi un fir de ceapă”. Este incredibil ce accent franţuzesc pun oamenii ăştia pe hrana echilibrată.
Unele produse aveau diferenţe de preţuri foarte, foarte mici cu cele ne-bio. Altele erau la acelaşi tarif. Sau exista şi varianta “o idee mai ieftine”. M-am umplut iarăşi de ciudă – de ce aici sunt posibile astfel de preţuri dacă vrei să te hrăneşti sănătos şi de ce acasă am senzaţia că las şi pielea de pe mine atunci când intru într-un asemenea magazin. Fireşte, erau cozi.
Există şi pieţe speciale bio semnalizate cu mare grijă pe drumurile naţionale, există şi reţete în unele cărţi de gătit care îţi cer în mod special să faci mai întâi aprovizionarea în astfel de locuri pentru că trebuie să foloseşti, de exemplu, şi coaja lămâilor. Invidia mea pentru mărfurile lor nu cunoaşte margini.