Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: cum au devenit portiile de mancare tot mai gigantice

„Ti-a facut mama niste chiftelute”, imi spune in incheierea vizitei mele in Oltenia natala si-mi incredinteaza o cutioaca al carei capac tipa ca-l strange. Sa fie clar, ador chiftelele in cauza, insa ultima oara s-au perpelit cam 200 in tigaie. Si majoritatea aveau soarta pecetluita: „pentru Papadie, sa le ia la Bucuresti”. Fara suparare, mama, dar in ce monstru am transformat noi, oamenii anului 2011, notiunea de portie de mancare?

Aceeasi poveste si cu bunica pe care am anuntat-o telefonic inainte de vizita ca sunt dispusa sa bifez un abonament in plus la sala, sa rup 3 perechi de adidasi si sa uzez o banda de alergare ca sa ii gust anul asta fabuloasa prajitura cu caise.

Putina de tot, i-am zis. Am gasit doua tavi aburinde care stateau sa se reverse. Dupa ce ravasesc tip cartita cateva patratele, mananc fructele si lepad blatul (sper ca nu citesti asta, bunico! Iar vecinele sa o tina pentru ele…) imi invit rudele la o cina usoara. Calamar, dau eu linistita comanda care ar trebui sa ma elibereze de pacatul tartei. Ei as!

Recomandări

Carnea de curcan, ideală pentru siluetă!

Slăbeşte rapid şi sănătos urmând dieta doctorului OZ!

Pai cand a aparut duduia cu platoul am simtit un impuls sa ma ridic sa o ajut – abia il cara. Iar cand mi l-a trantit in fata, am dat sa o intreb daca are ceva cu care sa proptim masa, ca sigur va cadea de la atata greutate. Trei sferturi din, sa-i spunem, portie, desi suna atat de delicat pentru movilita aia de calamari, au ramas neatinse. Cum am ajuns oameni buni sa ne indopam ca si cum ne-am transforma in curand si noi in pateu, ca bietele gaste sau rate?

„Am vrea sa comandam si noi niste? de fleici cu cartofi”

Am lasat intentionat semnul intrebarii acolo pentru ca eu una ma declar gata sa demarez o petitie universala pentru renuntarea la termenul portie cand vorbim de farfurioaicele suprasolicitate. Iata ce ne spune dictionarul explicativ: PORTIE, portii, s. f. 1. Cantitate determinata dintr-un material, dintr-o substanta, dintr-un aliment, destinata a fi utilizata dintr-o data sau intr-un anumit interval de timp. 2. (Mai ales in forma portiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucata, fragment.

Unde sunt in povestile noastre culinare zilnice „cantitatea determinata”, „bucata” ori „fragment”-ul? Subiectul i-a preocupat intr-o vreme si pe jurnalistii de la MSNBC, care au strans niste date interesante. Au urmarit mai multe studii facute pe acest subiect, ca sa vada cat de tare s-a schimbat in ultimii 20 de ani cantitatea de alimente pe care o dam gata la o masa. Doua cercetari s-au concentrat pe mesele studentilor – in 2003 si in 1984.

In 2003, domnii studenti isi puneau deja cu 20% mai multi „cornflake-si”, decat colegii lor din ’84. Bolul s-a adancit de-a lungul anilor. Paharul de suc de portocale a castigat si el 40 de procente, ceea ce inseamna 50 de calorii in plus sau, daca preferati, cam 2 kilograme si jumatate mai mult pe cantar, la finalul unui an.
 

Cina si pranzul s-au marit si ele cu 50%. Ceea ce ii face pe nutritionisti sa spuna alarmati ca oamenii nu mai mananca zilele acestea cu stomacurile, ci cu ochii. {i, foarte important, nu mai au “urechi” sa asculte cand organismul le transmite – gata, sunt satul; alooo, opreste-te!; inca putin si plesnesc; da’ chiar n-ai limita?!

Exista, am descoperit eu uimita, si tabara specialistilor care spun ca gigaportiile care ne ultrasatura n-ar fi chiar foarte, foarte vinovate de rotunjimile deja dezgustatoare pe care le capata multi dintre pamanteni. Fast-food-ului ar trebui sa-i vrem capul (care oricum cred ca la cati conservati si alte cele are in el, ar ramane asa, ca-n ziua retezarii, sute de mii de ani). Nu zic rau nici oamenii astia, dar nu-mi spuneti mie ca daca mananc zi de zi feluri sanatoase ele, dar in cantitati uriase, chiar mai incap in rochia cu maci? Nu cred very “maci” in teorie…

Orice dezmat are si dezvat

Mai sunt si cercetarile care ne spun ca oamenii mananca mai mult atunci cand sunt serviti cu mai mult. Ca lateralsemnata. Am cotit-o eu de la mititei si sarmale la rucola si muesli, dar ceva tot mi-a ramas din asa familie mancacioasa: ticalosul de mancat tot, “ca doar nu-i pacat…”.

Si de multe ori, chit ca ma simt plina, mai iau o gura de salata, si inca una, si ultima, promit. Voi, cei care ati inventat si incurajati portiile-mamut si-mi stricati socotelile calorice, v-as chema in judecata! Carol Byrd-Bredbenner, profesoara de nutritie la o universitate americana sustine ca in restaurante totul e gandit ca sa consumi cat mai mult. Oricum nu prea ne pricepem noi sa estimam cam cata iarmancare ni s-a pus, ne-o face rau, ne-o face bine. Iar daca mai e si recipientul adanc, suntem “pierduti” in aproximari.

Un studiu informal facut in 1994 si pomenit de MSNBC spune ca marimea standard a farfuriei folosite in industria restaurantelor a crescut de la 25 cm la 30. Suficient cat sa mai incapa cu 25% mai multa mancare. Iar din oras, obiceiul se muta acasa, unde, daca aveti curiozitatea, va ingroziti de cat de multe alimente, de care ne putem lipsi, consumam. Sigur nu am sa devin preferata voastra si cu certitudine nu va veti face tricouri cu mine, dupa aceasta replica, dar trebuie s-o spun: este doar o chestiune de obisnuinta. Asa cum s-a invatat, asa se si poate dezvata stomacul nostru de festinuri. Al meu, nici nu mai stie ce-i ala…

Orice ati decide in privinta portiilor, scrieti-mi la [email protected] cand aveti vreo nunta, vreun botez neacoperite de firma de catering. Sun eu acasa pentru “doua, trei chiftele, si o tavita de prajitura”. si vine TIR-ul. Cu numar de DJ. si mers greoi, de la gabarit.