Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: despre kilogramele adunate peste iarnă

O să vă surprind puţin: poate aţi luat şi nişte ghiocei ori nişte narcise parfumate când aţi ieşit să cumpăraţi revista, vă stă gândul la ofertele pentru avionul care vă va duce spre vacanţa de vară, întrebaţi de reţete de urzici, iar eu vin şi mă plâng de… Crăciun.

Pare complicat, dar, de fapt, e foarte simplu. Şi destul de tragic.

Mutatul dăunează grav siluetei

Recomandări

Sari peste micul dejun? Te poţi îngrăşa cu 13 kilograme!

Mihaela Bilic: „Cura de slăbire nu e soluţia!”

Am rămas cumva blocată în luna decembrie pentru că atunci – sigur aţi ghicit până aţi ajuns la acest rând – s-a ales (din nou, pentru a milioana oară) praful de silueta mea la care au lucrat vreo trei sculptori. Păi, mai întâi fu mutatul… Cu purcel şi mai ales căţel. M-am pomenit dezrădăcinată de oraş (ne-am mutat undeva lângă Bucureşti), ruptă de sala – mea – minune – de – sport care era efectiv la 8 minute de casă, azvârlită dintr-o rutină dulce şi deloc îngrăşătoare, într-un haos pe cât de frumos, pe atât de ticălos. Vedeţi voi, când te muţi la casă, toată lumea începe să te placă nu pentru mintea ta sau pentru talia lucrată, ci pentru grătarul din curte.

Una, două, ciorchine de prieteni ne-au răsărit la uşă şi au cerut burgeri, cefe, mititei, cartofiori, sălăţici, băutură ca să fie într-un ceas bun, chestii de ronţăit până pici, deserturi căci ce-ar fi viaţa fără ele… Apoi, au poftit rudele. Care s-au ambiţionat să vadă cât de încăpător este pe cât de noul, pe atât de uriaşul frigider. Pe lângă cuvintele „Crăciun fericit!”, a doua adresare extrem de folosită în casa noastră a fost „închide frigiderul ăla bine, că e plin!”.

N-am vrut să discriminez, nu e frumos să se supere niciun aliment – am gustat (mai degrabă devorat) şi cârnaţii de casă, şi cozonacii, şi sarmalele, şi tot – ce – vă – trece – prin – minte. Până să bată orologiul anul 2015, m-au cuprins mustrările de conştiinţă – unde eşti tu siluetă de noiembrie, cum te-am batjocorit eu pe tine? Am încercat să revin pe drumul light, pe final de an.

Cred că mi-a reuşit doar pe 27 decembrie. Căci a sunat telefonul şi a răsunat întrebarea. Dar nu mai facem şi noi un grătar pe soarele ăsta? E păcat! Ce mai tura-vura, m-a prins şi 2015 cu dorinţa că vreau să mă apuc de slăbit de mâine. Doar că mâinele n-a mai venit. Sau, mai precis, a întârziat nepermis de mult.

Greu la deal cu boii durdulii

Departe de sală, de piaţă (am condus într-o zi vreo 30 de kilometri doar ca să ajung la nişte tarabe goale), de disciplina mea atât de sfântă pentru slăbit, am tot amânat luatul taurului grăsun de coarne. |mi tot spuneam că mă apuc de treabă într-o luni, dar lunea a fost o vineri, şi 1 ianuarie pe care îl vânam a fost, de fapt, vreo 6 februarie. Mi-a fost teribil de greu.

Şocul hainelor aproape crăpate pe mine şi al fermoarelor care ţipau că ele nu vor reuşi să se închidă a fost major. Dar mi-am spus „măi, Pofti, nu vei fi niciodată mai grasă decât eşti în secunda asta, punct!”. şi gata. Parcă am apăsat butonul magic. Strategia a fost să nu mă privez chiar de toate răsfăţurile, căci altfel nu am să rezist. Mi-am păstrat alintul cu miere, unt şi pâine prăjită la fiecare mic dejun (o să-mi treacă repede, mi se pune uneri pata pe câte un meniu matinal pe care îl mănânc o lună întreagă, pentru ca apoi să nu mai vreau să-l văd vreo 4 luni).

Şi mă refugiez ca pe o insulă magică în pătrăţelele mele de ciocolată, mai spre prânz, la cafeaua numărul 3. Nici de vinul roşu nu am putut să mă despart. Asta e, sunt plină de defecte culinare.

Acum, când vă scriu, am o săptămână de re-cuminţenie. şi mi-e tare bine. Dar cât m-am întors în urmă cu acest Crăciun prelungit până spre martie… Ce am fost şi cât am ajuns, vorba ceea! Ca să adaptez o altă expresie faimoasă, nu încercaţi aşa ceva la masă…

Aventurile Pofticioasei sunt zi de zi şi pe www.pofticioasa.ro.