Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: între psihic, fizic şi meniu există o legătură complexă

Am învăţat că, dacă starea de spirit ţi-e bună, tu împăcat cu tine, cu alte cuvinte, eşti fericit sau pe foarte aproape, poţi să mănânci lucruri de care te-ai ţinut departe într-o dietă, fără să te îngraşi. Aha! Am auzit “fugi mă de aici” –urile alea! Şi eu i-am trimis pe alţii să alerge, dar până la urmă i-am întors din drum ca să le dau dreptate şi să le mulţumesc. Nu ştiu de câte ori aţi stat să vă gândiţi ce legătură ar putea fi între psihologia noastră, ce mâncăm la prânz şi cât se depune pe şolduri. Dar poate mestecaţi subiectul după ce vă povestesc ce-am păţit.

Don’t worry, eat happy!
Dacă tot ştiţi ce mănânc din fragedă pruncie şi mai am un pic şi public reţeta mamei de chiftele, într-atât de intimi am ajuns, nu mă deranjează să vă spun că am trecut prin câţiva ani grei, istorie acum, ani care nasc multe dintre aceste articole şi pe care îi port în fiecare vergetură netratabilă cu nicio cremă sau ulei dumneavoastră nu înţelegeţi domnişoara Năstase?! Ca să nu vă plictisesc cu viaţa mea neculinară, este vorba pe scurt de o perioadă total nefericită în care simplul gând la o felie de tort îmi modifica mărimea cămăşii, iar un anumit lanţ de cofetării din Bucureşti şi-a deschis probabil unul dintre magazine doar din vânzările făcute de mine şi de al meu mâncat compulsiv.

Ajunsă în zilele noastre, liniştită, împlinită, fericită, trecută prin nenumărate diete, un pic mai zveltă, dar cu teama metabolismului încet, aud într-o după-amiază următoarele vorbe “Acum dacă tot pleci la Roma, mănâncă acolo tot ce doreşti. Ai să vezi că nu te îngraşi”. Ca să-mi pricepeţi şocul trebuie să ştiţi că, în anii trişti de dinainte, tot ce mâncam în concedii se traducea în minimum 5 kilograme în plus şi o garderobă cu totul nouă. Ce nebunie, zic, cine îşi poate imagina că eu, cu antecedentele mele, aş putea mânca lucruri buonissime în Italia, fără să o iau de la capăt cu tot calvarul nutriţional? Aveam să retrag fiecare cuvinţel.
 

La vita e bella. La vita e snella (nr. zveltă)
Vă imaginaţi că n-am plecat cu inima împăcată în ţara care ultima oară
mi-a compromis o pereche de blugi. Traversam când mă intersectam cu vreo gelaterie, mă amăgeam că pizzele arată realmente rău, şi încercam să-mi reamintesc cum tiramisuurile m-au condamnat la abdomene pe vecie. A funcţionat o zi, două, însă în a treia am început cu o încredere de maximum 5%, testarea afirmaţiei de mai sus. Tot ce mi-a făcut cu l’occhio în meniu, am comandat. Cât am putut am mâncat, cât nu, am lăsat. (Informaţia devine relevantă în contextul în care în vacanţele din trecut lingeam farfuriile şi tăcâmurile, de nervi, la ceartă sau din plictiseală). Desertul desert, gustarea gustare. Cântăritul din ochi dimineaţa în camera de hotel nu mi-a dat motive de alarmare, aşa că am aplicat strategia tot concediul până când, acasă, mă descopăr cu un kilogram mai slabă decât la îmbarcarea în avionul de plecare. Mamma mia…

Un gram de psihologie în fiecare dietă
Nu prea stai să te gândeşti, când porneşti într-un regim culinar, cum ţi-e starea psihologică, de ce ai ajuns să ai nevoie de cură, de ce ajunsese băiatul de la pizza să îşi dea seama doar din vocea ta că vrei extratopping de pepperoni. Ne aruncăm în diete ca să ne placă vecinul cu labrador auriu de la etajul 4, ca să ne revigorăm viaţa sexuală cu partenerul pe care nu
l-am mai lăsat să ne atingă din cauza colăceilor şi a celulitei, ca să ne strecurăm în rochiţe pe care, ale naibii magazine, le ţin numai în mărimi până în 38.

Şi după ce slăbim ne îngrăşăm iar şi găsim repede un motiv să trecem din nou pe pui fiert şi salată de crudităţi. Dar aproape niciodată nu încercăm să dăm la o parte “crusta” de pe situaţia asta şi să vedem ce e după primul strat, al dorinţei de dietă, şi după crema reuşitei slăbitului. |ncercaţi să vedeţi în ce stare de spirit eraţi când v-aţi dolofănit, cum vă simţiţi sufleteşte în perioadele în care kilogramele parcă zboară de pe voi şi ce vă face să vă înfigeţi într-o tavă cu mititei, care aduce cu ea şi nişte probleme măricele. Când vom înţelege că legătura dintre psihicul nostru, meniul nostru şi fizicul nostru este atât de importantă pe cât este, vom cântări cu totul altfel lucrurile. Să nu-mi mai spuneţi mie pofticioasa mereu la dietă, dacă nu veţi descoperi că există tortul de ciocolată a cărui felie nu îngraşă consumatorii Fericiţi.