Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: lupta cu kilogramele post-concediu de iarnă

M-am întors de curând din poezia de ţară numită Thailanda şi cum am dat cu ochii de cântar m-am şi aruncat temătoare pe el.

Mi-a comunicat un plus de 1 kilogram şi 400 de grame. N-a fost nici cea mai traumatizantă întâlnire post-concediu, nici cea mai veselă. Dar mi-a deschis apetitul să vă scriu despre vacanţe, siluete şi diete.

Există o îndrumare pentru creştinii care ţin posturile şi ea zice aşa, pe scurt – cinsteşte perioadele de post, însă atunci când eşti călător sau oaspete în casa unuia şi altuia, mănâncă ce găseşti acolo, ce ţi se pune în faţă.

Recomandări

Cum am slăbit 1,5 kilograme în 3 zile – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 4 – dieta Oshawa, Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ei, nu ştiu cât de folos le este credincioşilor îndemnul, însă eu cred că ni se potriveşte mănuşă nouă, celor care măsurăm calorii şi ne speriem de kilograme şi suspinăm după diverse bunătăţuri nesimţit de depunătoare în locuri vitale.

Cu alte cuvinte, mâncaţi fierturi şi grillături până nu mai puteţi cât e anul de lung, dar la ocazii speciale şi pe diverse continente în care poposiţi ca turişti, bucuraţi-vă de bucătăriile pline, inedite şi delicioase. Bine, mi-a luat ceva să ajung la această înţelepciune extrem de sănătoasă pentru cap şi talie. O luăm imediat cu începutul. 

Unde dietă e, vacanţă nu e

Pe vremuri, când abia dădeam eu cu nasul de regimuri, credeam că e de la sine înţeles că nu contează concediul, cât contează caloria şi numărul de la blugi. Concret, dacă mă prindea vreun bilet de avion şi vreo rezervare de hotel în plin avânt dietetic, amu’ răbdam mult şi bine la mâncare, cu toată vacanţa şi relaxarea.

Aşa se face că şi acum regret că nu am gustat faimoasele gauffres belgiene când am făcut un revelion la Bruxelles, în plin proces de slăbire.

Şi parcă încă am în nări mirosul celebrilor cartofi prăjiţi de acolo, de care am refuzat cu îndârjire să mă ating. Pe 30 decembrie, în loc să văd obiective turistice, studiam programele magazinelor cu legume şi fructe să văd de unde mă aprovizionez cu salate la caserole pentru cumpăna dintre ani şi dintre kilograme.

Apoi, pe 31, în loc să mă bucur de înnoirea anului, căram cu autobuzul merinde neîngrăşătoare de la distanţă de câteva cartiere până la hotel. Cu nebunii şi cu oamenii la dietă nu te pui! Uneori, chiar deseori, pot fi confundaţi 🙂

Memorabilă pentru mine rămâne şi o Grecie văzută, nu pe nerăsuflate, ci pe nemâncate. În bogăţia aia culinară, eu mă înconjuram de roşii şi morcovi, iar la desert aveam o porţie mare de frustrări. Visam apoi peste noapte baclavalele ocolite pe timpul zilei şi, practic, îmi construiam singură coşmarul de peste câteva luni. 

Răzbunarea poartă mărimea XXL

Toate aceste decizii neinspirate s-au răzbunat pe mine cum îmi doream mai puţin, când îmi era lumea mai frumoasă şi mai zveltă. Dietele restrictive, pe care le urmăm roboţeşte şi care nu ne mai lasă să ne bucurăm de momentele fericite şi relaxate ale vieţii vor răbufni nu peste multă vreme, iar de suferit vom avea numai noi.

Nu m-am întors (încă) în Belgia ca să văd cum m-aş purta în preajma cartofilor-apetisanţilor, dar vă pot povesti despre cum a fost concediul grecesc care i-a urmat celui auster. Ascunse undeva în ungherele minţii mele gurmande, mâncărurile elene au ieşit la lumină şi s-au făcut slănină, ca să fac o rimă.

Tot ce m-a bântuit a sfârşit prin a mă îngrăşa cumplit, câteva luni mai târziu. De altfel, vă închipuiţi că nici una dintre dietele pe care le-am luat cu mine în concedii de-a lungul anilor nu a dat roade veşnice, din moment ce vă scriu poveşti sub o rubrică botezată aşa. Dar v-am mai vorbit eu cândva despre mentalitatea „totul sau nimic” dintr-o cură de slăbire – ea naşte astfel de situaţii. Iar pe ea o naşte tocmai convingerea noastră greşită că o talie fină se poate obţine numai cu un regim strict, urmat o perioadă relativ scurtă spre suportabilă. După care?

Aici e aici. Nu ne gândim niciodată ce urmează după el. Nu ne gândim niciodată la dietă ca la alimentaţia noastră cea de toate zilele, ci ca la chin de zile negre şi destrăbălare de zile albe. Ni se pare mult mai greu spre imposibil să găsim o cale de echilibru alimentar aşa că preferăm să pendulăm între farfurii aproape goale şi platouri care stau să crape de cât sunt de pline.

N-avem nici cea mai mică încredere în noi că odată ieşiţi din dificilul sau neplăcutul tipar culinar şi mulţumiţi cu o porţie bună din ceva ce ne-am dorit, ne vom întoarce pe calea autoimpusă. Oare de ce ne complicăm atât de tare existenţa? 

Noua şi grozava strategie de vacanţă

Am călătorit, ca în nici un an, în 7 destinaţii în 2013, aşa că nu se putea moment mai potrivit să fac pace cu aceste apăsări dietetico-turistice. Prima călătorie a anului, la Paris, a fost cumva o rămăşiţă a trecutului – am mâncat peste tot şi de toate, ca şi cum aş fi vrut să mă răzbun pentru toate excursiile în care, în loc să mă bucur, mă gândeam la colăcei şi kilojouli.

Nu mai ştiu cu câte kilograme plus m-am întors din Franţa, dar, vorba cântecului, je ne regrette rien. Următoarea aventură, una britanică, a fost, de fapt, primul concendiu din care am reuşit să mă întorc un piculeţ mai slabă, deşi am mâncat ce am vrut, când am vrut, cât am vrut.

Însă, pur şi simplu, am lăsat toate regulile, toate temerile, toate calculatoarele stupide de calorii la vamă, pe aeroportul românesc. M-am surprins de cât de des am ales – de bunăvoie şi nesilită de nici un „trebuie să dai x kg jos până poimarţi” – legume şi feluri uşoare şi sănătoase.

Dulce am poftit prea puţin. Restricţiile fuseseră ridicate, aşa că tentaţia nu mă mai ardea. A urmat o Roma, Italia, în care, la fel am gustat ce, cum şi când mi-au poftit inima şi glandele salivare. Nici după această escapadă nu mai ştiu cu cât am venit în plus. Şi, credeţi-mă, nici nu contează.

Au mai zburat destinaţii, şi kilograme. Şi ajungem la cea din urmă vacanţă, cea thailandeză, cea care mi-a adus confirmarea faptului că am depăşit complet perioada lui „Ce mă fac eu în vacanţă cu îngrăşatul?”. Un kilogram şi un pic nu e un capăt de ţară, iar sentimentul că mănânc pentru sănătatea şi binele meu, mereu, oriunde, mi-a creat o extraordinară stare de împăcare culinară.

Am mâncat 80% legume, n-am zis nu la deserturi (deşi rareori am dat gata mai mult de jumătate), m-am bucurat de gusturi noi. Păi cum ar fi fost să ocolesc toate deliciile asiatice care îmi făceau ochi dulci sau săraţi sau picanţi pe motiv că eu vreau siluetă şi apoi să îmi plâng alegerea prin restaurante thailandeze româneşti unde m-aş fi îmbuibat cu copii nereuşite? Sau să mă întorc peste ani în ţara cu pricina şi să mă îmbuib până la limita trimiterii la cală.

Aventurile Pofticioasei continuă şi în 2014 (oare câte kilograme s-or duce pe durata lui?) pe www.pofticioasa.ro!