Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: „Regula de bun simţ a unei vieţi sănătoase”

Regula de bun simţ a unei vieţi sănătoase şi a unei siluete arătoase este să nu care cumva să mănânci mai multe calorii decât arzi.

Prin sport şi prin simplu fapt că te afli pe Terra – am avut surpriza să aflu că mulţi nu ştiu că ei consumă extrem de multe calorii – între o mie şi ceva femeile şi două mii şi ceva bărbaţii – doar ca să existe – să respire, să digere, să doarmă etc.

Ei, pornind de la această regulă extrem de simplă lumea dietelor a născut şi nişte monştri, despre care vreau să vorbim în acest număr.

Recomandări

Carne de pui cu hormoni, arsenic şi antibiotice – Ştii ce mănânci?

5 meniuri sănătoase pentru vară

Liste peste liste peste liste cu numărul caloriilor dintr-un anumit produs sau aliment au apărut de când cu vestea de mai sus. S-au scris cărţi, s-au umplut site-uri, s-au făcut topuri. Femeile (în special ele, deşi cunosc şi nenumăraţi bărbaţi care nu iau o marfă dintr-un magazin până ce nu află câte calorii conţine) au intrat într-o veritabilă isterie calorică. Au citit atât de mult informaţiile, încât le-au învăţat pe de rost.

„Bună, sunt Crina şi ştiu câte calorii are amandina!” sau „Scuză-mă, am greşit ultimele cifre din numărul meu de telefon, mă gândeam la caloriile dintr-un măr!” – astfel de formulări n-ar trebui să ne mire.

Milităria a coborât din pod în bucătărie

Odată intrat în hora caloriilor, nu mai ieşi aşa uşor. Ai tabelaşe, post-it-uri lipite pe frigider, aplicaţii pe telefon care îţi contorizează fiecare îmbucătură, caloristic vorbind. Mâncarea nu mai este, brusc, gustoasă sau nu, sănătoasă au ba, ci bogată sau săracă în calorii.

Nu te mai interesează de ingrediente, ci de numărul de kcal. Nu mai vrei să auzi unde şi cum a fost făcută, ci cât de mare este riscul să îţi dea calculatorul caloric peste cap. Deodată, discuţiile cu prietenele nu mai sunt bârfe (ne)vinovate despre colega de birou sau concurenta în amor, ci sunt legate de cantitatea de calorii înghiţită până la momentul întâlnirii şi de cum o să topiţi măcar o parte din ele. Iar partenerii de viaţă – o, bieţii parteneri de viaţă – nu mai aud de o vreme decât despre câte calorii sunt în friptura pe care o savurează (cum îndrăznesc să mănânce atâtea calorii, eu nu ştiu…) sau despre slăbitul vizibil sau nu al jumătăţilor care luptă să topească, aţi ghicit, caloriile! Următorul pas în această nebunie generală este cântărirea fiecărui grămuşor de mâncare.

Cum de ce? Ca să poţi calcula apoi precis câte calorii are. Felia de pâine este poftită frumos pe cântarul de bucătărie pentru evaluare şi aprobare – asta dacă dictatoarea caloriilor consideră permisă şi oportună prezenţa pâinii în regimul ei alimentar, dat fiind numărul însemnat de, exact, calorii. Îşi aşteaptă rândul pastele – care trebuie calculate şi fierte şi ne, fructele sunt şi ele atent cântărite, pentru brânza care urcă pe cântar ai nevoie de o lupă, căci ştie toată lumea câte calorii ascunde, deci doar cantităţile infime spre inexistente sunt aprobate.

Cunosc pe cineva – nu intru în detalii, Cineva îi rămâne numele – care merge cu acel cântar de bucătărie şi la restaurante, unde se asigură că gramajele din meniu sunt respectate pentru că în funcţie de ele şi-a calculat încă de acasă numărul de calorii pe care urmează să-l înghită. Iar cântarul cu pricina a poposit inclusiv la o nuntă, pentru care respectiva invitata a cerut meniul pe email, pentru orientare calorică. Spuneţi-mi voi mie dacă asta mai e viaţă!

Mărturii de păţită

O vreme am jucat şi eu în filmul acesta prost în rol de contabilă frustrată de calorii. Se întâmpla pe când aveam mult timp liber – căci nu aveţi idee cât timp înghit toate calculele astea. Am trecut şi prin etapa cântarului şi prin faza aplicaţiilor care ştiau tot ce bun pe limbă şi prin episodul cu partenerul exasperat că alt subiect de discuţie chiar nu mai avem în afară de blestematele astea de calorii?!

Şi, tocmai pentru că am fost acolo şi le-am trăit pe toate, pot să vă spun cât de greşit şi de nesănătos este. Bine, nu mai vorbim despre faptul că nişte înţelepţi ai nutriţiei spun că întreaga teorie a caloriile în sine este greşită şi că noi nu ar trebui să ne bazăm atât de tare pe aceste socoteli alimentare. Eu vorbesc acum strict despre chinul unui om care încearcă să adune pe o listă fiecare firmitură pe care o bagă în gură.

Mi se pare un ţel extrem de periculos. Vecin cu obsesia chiar. Am fost şi eu incredibil de aproape, dar, din fericire, m-am oprit la timp. Cea mai bună ocazie să vezi cât de greşită este strategia e atunci când iei un astfel de om-calculator şi îl rupi de listele lui cu gramaje şi calorii, dar şi de cel mai bun prieten, micul cântar de bucătărie. Îl vei vedea în sevraj caloric şi te vei speria.

Mâncarea nu trebuie să devină o obsesie, e una dintre marile plăceri ale vieţii şi aşa trebuie să şi rămână. Nimeni nu spune să nu ai idee despre câte tone de calorii are un meniu de fast-food – ba chiar ai face bine să te interesezi. Iarăşi nimeni nu pretinde să nu cunoşti măcar orientativ reperele calorice majore pe grupe de alimente.

Dar de aici la a nu-ţi mai păsa de nimic altceva, la a consuma în exclusivitate produse botezate light sau diet, fără să dai doi bani pe ce ingrediente posibil primejdioase ascund, mi se pare o cale relativ scurtă (nici nu ştiţi cât de repede se instalează fixaţia) şi riscantă. M-am eliberat cu greu de jugul numărătorii de calorii, dar am reuşit.

Acum nu-mi mai pasă dacă mănânc peste 50 de grame de paste care au n calorii/100 gr. Sau ce bombă calorică e vinul roşu sec care-mi place atât de mult. Cred că o singură cifră contează – cele 14 kilograme slăbit în ultimele (multe) luni, departe de toată nevroza caloriilor. Deci se poate. 

Vă aştept cu mai multe informaţii pentru siluete sănătoase şi arătoase pe www.pofticioasa.ro!