Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: rezolutii pentru 2011

Ma autoproclam regina rezolutiilor imposibile: intr-un an, de la un enorm numar de kilograme pe care le detineam la 31 decembrie, mi-am promis, cand au inceput artificiile, ca in martie-aprilie voi fi o subtirica la 50 si un pic. Cred ca e vremea sa revenim cu picioarele durdulii pe pamant.

De alt Revelion, prin facultate, mi-am gasit blugii din clasa a 9-a, pe care i-am iubit ca pe ochii din cap sau ca pe eclerurile de ciocolata, e totuna. Promisiunea era ca urmatoarea cumpana intre ani ma va gasi imbracata in ei, grijulie sa nu care cumva sa cada ca sunt larguti si eu detest curele. Ghiciti cine mai pusese doua numere la blugii care crapau pe ea in momentul maretei rezolutii? Alte dati am fost si mai si.

Eram in vorba cu un baiat care statea peste 6 judete si care urma sa ma viziteze la 1 martie, pana cand, imi jurasem eu la 00:00, voi manca numai morcovi dati pe razatoare cu mar si telina, niste iaurturi din cele slabute, pui fiert si rasfiert. A vrut sa ma surprinda cu o vizita la debut de februarie cand eu decisesem ca merit un tort, care imi sedea jumatate pe fata, jumatate pe tricou in clipa usii deschise.

Recomandări

Alimente la fel de periculoase ca țigările. Ce să eviți când mergi la supermarket

Băutura „secretă” a centenarilor. În ce cantitate se bea, de fapt, pentru a ajunge la 100…

La o petrecere de New Year’s Eve am mancat portiile de cartofi prajiti de la toti comesenii. S-au amuzat teribil auzindu-ma ca sunt ultimii pe care ii mai mananc pe aceasta lume. Dar „niciodata” a venit intr-o zi de iulie, cand un rus care isi facuse castel de cartofi prajiti in farfuria dintr-un restaurant grecesc, m-a ingenuncheat.

Ce vreau eu sa spun este ca intotdeauna cand schimbam datele vrem sa schimbam radical si tot ce tine de alimentatie si talie, acest lucru nu poate fi facut cat ai zice „La multi ani!” sau peste noapte, peste noaptea de Revelion eventual. Asa ca acum incerc altfel. Rezolutiile raman, insa devin mai de atins. Vreau sa scap de lacomie macar la stabilirea obiectivelor pentru 2011.

Cateringul nu va mai face profit din lenea mea

Am incercat sa calculez cat dau zi de zi pe mancare la diversele firme pe care le sun din comoditate atat de des incat ma recunosc dupa voce, si chiar stiu ce doresc sa comand in functie de ton. N-am reusit, m-a luat cu ameteli. Si, pe langa bonurile incarcate, „din partea casei” primesc mereu feluri prost facute, cu ingrediente care ma ingrasa si pe care nici nu le banuiesc (mai bine ca nu le stiu).

Oare ce-o fi atat de greu sa arunci de dimineata intr-o caserola niste rucola/salata/spanac in miniatura, rosii, ardei, branzeturi (stiu, ingrasa, dar nu renunt la ele nici moarta de obezitate), oua sau ton sau ce-ti pofteste inima? Sau sa trantesti un peste pe gratar? Ori sa perpelesti light un pui? Nu mai discutam despre cat de gustos il poti face cu diverse condimente pe care le vezi cu ochii tai si nu incerci sa le ghicesti cand te interogheaza medicul de la urgente unde ajungi eventual dupa ce comanzi.

Frigiderul meu nu va mai plange dupa fructe si legume

Si eu nu-mi voi mai intrerupe regimul cel sanatos pentru ca intr-o nu stiu care seara, dintr-o nu stiu care tara, sub un nu stiu care pretext, nu am facut aprovizionarea. Asa ma abat eu de pe calea cea dreapta si stramta. Stau toata ziulica intre colegi „halitori”, care infuleca tot ce prind, ajung acasa infometata si cu gandul la toate dracoveniile comestibile devorate de ei, gasesc zero fructe, minus unu legume si… rusine!

Nu-mi propun ca anul cel abia sosit sa ma transforme dupa tiparul kilogramelor in Kate Moss ori sa ma strecoare in stiu eu ce rochitica, dar niste cumparaturi de doua ori pe saptamana cred ca nu echivaleaza cu luna de pe cer.

Citeste si: Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: feriti-va de promotiile nesanatoase!