Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: Să-ţi fie all-inclusive-ul uşor!

Este un moment dificil pentru cântarele noastre şi trebuie să le înţelegem.

După luni întregi în care ne-au arătat mai puţin, că doar ne pregăteam de marea defilare pe plajă şi în jurul piscinei, acum, bietele de ele, au avut de îndurat şocul. Şocul unui surplus însemnat de kilograme, după ce ne-am lăsat bucăţi de inimă, dar şi părţi bune de siluetă, prin locurile vacanţelor noastre.

Biata talie răpusă! Să-i fie all-inclusive-ul uşor!

Recomandări

Dieta Rina: alimente permise şi reguli

Alimente care hidratează!

Vă spun cu toată onestitatea că eu nu prea cunosc oameni care să se fi întors nerotunjiţi pe ici, pe colo, după vacanţa cea mare de vară. Poate dacă fugi în vreun city break să reuşeşti să te întorci cu surplus de zero barat, dar dacă te duci să încerci să uiţi până şi cum te cheamă în vreo frumuseţe de ţară, mort, copt, te întorci mai bine făcut.

Până şi bărbaţii au problema asta, am auzit eu vreo trei lamentându-se în ultimele 18 ore. Într-un fel, depresia văzutului în oglindă după două săptămâni de vacanţă este asumată – cine ne-a pus să optăm pentru primejdiosul şi ispititorul all inclusive, cine ne-a împins să mergem în Italia, care în umila mea părere de Pofticioasă-şefă, este cea mai delicioasă ţară din lume? Cu puţin noroc şi mult sport, în două săptămâni, o lună maximum, incidentele din jurul taliei vor fi date uitării.

Cu condiţia ca depresia rotunjimilor să nu ne trimită spre consolare la ştiu eu ce cofetării dichisite. Excursiile Pofticioasei s-au împărţit vara aceasta între sus-numita şi îndelung lăudata Italie, aromata Franţă şi răsfăţătoarea Grecie.

Bine, mă mai pândeşte o Americă despre care nu am să vorbesc niciodată – nici eu, nici cântarul meu căruia i-am pus clauze dure de confidenţialitate. Cum a simţit silueta mea călătoriile în cele trei destinaţii estivale? Vă spun îndată.

Italia, amore mio, ucigaşa de siluete

Sunt absolut convinsă că dacă m-aş fi născut în Cizmă aş fi fost o ditamai başoldina, o doamnă (poate doar domnişoară) respectabilă la aproximativ 150 de kilograme, cunoscută în tot cartierul pentru reţetele ei deliciossisime. Nu ştiu în ce zi a făcut Dumnezeu bucătăria italiană, dar pentru mine aia este cea mai importantă zi.

Mă topesc după tot ce înseamna „cucina” lor, am harta mea secretă a celor mai bune locuri de mâncat la Roma, am o febleţe pentru bucătăria siciliană şi chiar în secunda asta realizez că, de fapt, eu caut un restaurant italian în orice colţişor de lume m-aş duce.

Pizzele, pastele, bruschetele, vinurile roşii şi seci, gelato-urile, tiramisu-urile, parmezanurile, prosciuttourile, toate m-au rotunjit cu aproximativ 2 kilograme şi un pic prin iulie. Asta în condiţiile în care, atenţie, am stat doar 5 ziulici.

Nu vreau să ştiu cum mi-ar arăta soarta după 14 zile petrecute undeva pe litoralul acestei gustoase ţări. Dacă te întorci ca mine, ai nevoie de minimum 3 săptămâni de trudă serioasă la sala pentru ca talia ta să nu mai vorbească italiano. 

Franţa, patria croissantelor

Cam la o săptămână după „il dezmeţo” de care vă spuneam mai sus, am avut drum la Paris, unde, la fel ca şi la Roma, mi-am spus că nu-mi voi refuza nimic. Bifez sute de abdomene în restul anului, alerg de parcă m-ar fugări cete de maidanezi, fac exerciţii pentru biceps care îmi ies pe nas, în deplasare nu vreau să aud de nicio culoare de „vai, dar câte calorii are!”.

Drept pentru care, zilele franţuzeşti au fost pline de croissante, de tarte cu caise, de creme de zahăr ars şi alte tentaţii pe care nu vi le mai înşir ca să apucaţi totuşi să terminaţi articolul înainte să daţi iama în ceva raion francais.

Am poftit, fără discriminare, în farfuriile mele şi raţe, şi vite, am ras nişte supe de ceapă despre care le voi povesti inclusiv nepoţilor mei şi am sorbit vin franţuz pe care l-am găsit mai prejos decât pe cel italienesc.

Acestea fiind spuse şi halite, m-am întors cu un plus 1 kilogram şi jumătate, după 4 zile. Mai slăbuţ decât din Italia. E drept, nici nu mi-a plăcut atât de tare la cuisine, se vede că mă trag din romani.

Grecia, răsfăţ mediteranean

În Grecia am plecat cu gustul niţel amar al amintirilor rotofeie din alţi ani. Mi-am învăţat greu lecţia lui all-inclusive şi mereu m-am întors cu mai multe kilograme decât puteam duce.

Aşa că acum, bine, şi din lipsă din fonduri însemnate, după atâtea deplasări, am ales o ofertă doar cu mic dejun inclus – şi ăla doar până la 9, ca să mă asigur că vreo 2-3 zile în ratez, din dorinţă de somn.

În plus, sau mai bine zis în minus, am luat cu mine o sumă modică de euro, ca să nu avem discuţii în faţa deserturilor pe la taverne. Mi-am cărat şi echipamentul de sport şi am mai alergat şontâc-şontâc pe plaja cam pietroasă, aşa că n-am lăsat caloriile să mă asedieze cum le era obiceiul grecesc.

Am poftit nenumăraţi peşti în farfuriile mele, m-am îngropat în smochine crude (fructele mele preferate din lumea asta largă) şi m-am făcut că nu ştiu ce sunt alea baclavale sau alte prăjituri înecate în miere după bunul obicei al locului (bine, o dată, de două ori am gustat, dar nu am devorat).

Un plus de un kilogram şi nici ăla foarte convins m-au liniştit la ajungerea acasă.

Despre diete şi greaua revenire culinară din concedii vă vorbesc zilnic şi pe www.pofticioasa.ro!