Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă şi mereu pe fugă

Mai ales când vine vorba de gătit şi plănuit şi de bibilit eventuale reţete care sună bine. Aşa că extrem de des mă pomenesc în pragul unor diverse restaurante punându-mi veşnica întrebare – oare ce pot mânca aici ca să nu-mi pun definitiv în cui silueta şi să mă ştiu împăcată-săturată?

Talia subţire nu la restaurant se ţine. Cel puţin aşa reiese din toate sfaturile nutriţioniştilor, din farfuriile înecate în uleiuri care ni se pun (uneori chiar trântesc) în faţă şi din pofta nestăvilită când frunzărim un meniu din care ne trezim că vrem şi aia şi aia şi puţin din ailaltă.

De atâţia ani de când m-am prins în hora dietelor, am tot fost în căutarea unui local din care să ies cu conştiinţa culinară împăcată şi cu burta mulţumită. Am găsit câte unul, două, chiar trei, dar tot trăiesc cu visul să-l fac, cândva, pe al meu, în care să ştiu tot ce mişcă în bucătărie, în reţetele locului şi, Doamne fereşte până când te nimereşte, eventual în farfurii.

Recomandări

Alimente care taie pofta de mâncare

5 sfaturi pentru un mic-dejun cu adevărat sănătos

E drum lung însă până departe, aşa că până să vă poftesc „La Pofticioasa” mai bine vă dau nişte sfaturi de bună purtare şi mâncare în restaurante când nu vrei să intri cu un kilogram în plus în locul cu pricina şi să ieşi cu două.

Pericolul numărul 1: ciorbele/supele/cremele

Multă vreme am trăit cu impresia că este cea mai inspirată alegere în vremea în care îţi pasă de kilograme – nişte legume, eventual puţină carne, muuuultă apă, pătrunjel, iubitul meu fidel şi cam atât. Pentru că eu, în lumea mea de vis, credeam că toată lumea face ciorba sau supa aşa „light” cum o fac eu acasă – cu o listă restrânsă de invitaţi în oală.

Pe când, în majoritatea restaurantelor, am remarcat, într-un final, invitatul special în farfuria adâncă este uleiul. Nu se ştie de care – în cantitate mare. Îmi făcusem într-o vreme obiceiul, să nu râdeţi de mine, văr rog, să strecor discret un şerveţel în castron şi să îl înec, bietul, în conţinutul uleios, ca să-l absoarbă şi să mi-l ia, astfel de pe cap şi de pe şoldurile ameninţate.

De supărare şi plină de speranţă, m-am aruncat în braţele supei-cremă. Legume fierte şi învârtite până nu mai ştiu de ele într-un blender, mi-am zis naivă. Poate şi un strop de lapte, un vârf de cuţit de unt – tot e bine. Ş-apoi l-am zărit pe El: cocoloşul făinos. În scurt timp, au apărut şi fraţii lui, familie mare, şi am priceput că se îngroaşă (la propriu!) gluma.

Acum, eu nu spun că peste tot în restaurante lucrurile stau aşa la capitolul supe-ciorbe. Spun doar să fiţi în gardă şi, eventual, să puneţi întrebări legate de ingrediente.

Pericolul numărul 2: salatele (înecatele)

Înecate în sos, fireşte. Sau, ca să fiu şi eu în ceea ce se cheamă trend, înecate în dressing. Cât de departe este o salată plus dressing de ideea uşoară şi sănătoasă a acestui fel de mâncare, se vede cel mai bine în Statele Unite, unde, în magazine, există mini-departamente întregi dedicate sosurilor sălăţeşti.

Toate sună demenţial – usturoiate, fructate, iaurtate, aromate. Simţi că salata ta ar căpăta practic un sens în scurta ei viaţă, dar şi în viaţa ta dietetică, dacă ar simţi atingerea unui astfel de amestec. Iei sticla şi cam încremeneşti – sute de calorii plutesc în recipient, ca să nu mai vorbesc de ingrediente nu foarte spre deloc sănătoase.

Şi când vă alegeţi o salată din meniul unui local trebuie să fiţi vigilenţi – sunt restaurante care au binevoit să precizeze în meniu şi povestea unor eventuale sosuri, altele care te pun în faţa faptului împlinit (şi a corpului mai împlinit). Cel mai bine întrebaţi înainte şi, dacă vă sună cât de cât inofensiv faceţi ca mine şi cereţi-l separat, într-un mini recipient.

Dacă sună a bombă, rugaţi personalul să vă scutească. Oricând vă rămân la îndemână uleiul, oţetul, zeama de lămâie.

Pericolul numărul 3: combinaţii nesănătoase, dar arătoase

Mai toată lumea a auzit principiile cele mai simple ale combinării alimentelor – spre binele digestiei şi al nostru, până la urmă. Carne cu cartofi NU, Carne cu orez iar NU, fructe cu altceva din nou NU. Ei, dar oricât de buni prieteni am fi cu aceste recomandări – ale căror roade pot fi testate uşor, pe burta noastră, suntem tentaţi să le încălcăm într-un meniu apetisant întocmit.

Eu, una, mai cedez ispitelor tip combinaţie-proastă, poate pentru că acasă le ocolesc ştiind că îmi dăunează, dar într-un restaurant unde ajung mai rar şi, vorba aia, nu mă spetesc eu, spun că îmi permit o abatere. Ghiciţi cine trage apoi ponoasele! Combinaţia nepotrivită pe care o invit cel mai des în viaţa mea culinară: fructe plus ceva. Ori o salată cu măr şi nuci şi brânză şi mai ştiu eu ce, ori un desert minuscul pe care îşi găsesc locul şi nişte fructe. Nu e bine deloc.

Pericolul numărul 4: uleiatele şi untatele

Nu ştiu cum faceţi voi carnea la grătar, dar cea pe care o prepar eu este virgină, uleieşte vorbind – nu a cunoscut atingerea untdelemnului. Şi se face bine mersi şi, atunci când nu o uit pe foc, este chiar gustoasă. La fel – legumele. Dacă totuşi simt după aceea că nu alunecă pe gâtlej fără câţiva stropi de ulei, le adaug post-coacere nişte ulei de măsline.

Grija asta a mea nu prea există pentru cei din restaurante. Carnea primeşte băi de ulei, legumele se bălăcesc şi ele ca să fie în ton. Aşa că, din nou, dacă nu vreţi pe cap grăsimi suplimentare, eventual şi rele pentru sănătate, cereţi tratament special.

Pericolul numărul 5: băuturile cu ingrediente ascunse

Eram zilele trecute la o masă când m-a pocnit pofta de cappuccino. Mă ştiţi veşnic preocupată de greutate, iar acum chiar am crezut că am făcut o alegere din cele mai grozave – nu că un cappuccino ar avea puţine calorii, dar puteam să îmi satisfac pofta cu un număr onorabil, mai ales că eu nu-mi mai pun de vreo 7 ani zahăr sau alt îndulcitor în cafele (simt că le strică aroma).

Şi cum aşteptam eu emoţionată reîntâlnirea cu il mio favorito, mă trezesc cu o ceaşcă plină de ciocolată-glazurată pe post de decor. Am mai avut peripeţii cu cafele – unele au venit cu zahărul gata inclus. Dar, de departe, cel mai simpatic moment la capitolul băuturi modificate, a fost decizia pe cont propriu a unui chelner îngrijorat că vinul casei pe care îl comandasem ar putea fi cam acru pentru gustul meu: mi-a turnat zahăr în pahar (vin rece, să ne înţelegem, nu fiert!).

Aşa că, dragilor, ochii în patru când mergeţi prin restaurante, dar aveţi pretenţii alimentare sănătoase. Pentru că emisiunea „Surprize, surprize” continuă cumva în aceste localuri. Când am simţit gustul dulce al cafelei de care vă spuneam mă aşteptam să apară chelnerul şi să-mi spună că l-au readus în viaţa mea pe domnul Zahăr, pe care nu l-am mai văzut de x ani şi care a sosit (pe calea importului) tocmai din ţara y ca să mă reîntâlnească.

Aventurile Pofticioasei continuă, zi de zi, pe www.pofticioasa.ro.