Deşi vorbim despre sistemul imunitar mai ales iarna, iată că astăzi în plină pandemie de coronavirus subiectul sistem imunitar este foarte des convocat în fiecare casă de pe mapamond. Se ştie că un sistemul imunitar puternic va face faţă provocărilor date de un virus nou apărut pentru care nu există încă tratament specific şi nici vaccin. Multe dintre întrebări sunt legate exacte de rolul pe care nutriţia îl joacă sau nu în buna funcţionare a sistemului imun. Dr. Răzvan Vasilescu, medic primar Diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Clinic Colentina din Capitală ne dă amănunte preţioase.
De ce e important să avem o dietă echilibrată? ”O dietă echilibrată are un rol important în funcţionarea normală a sistemului imunitar„ explică Dr. Răzvan Vasilescu. Auzim foarte des despre dietă echilibrată. Însă ce înseamnă? ”Dintr-o dietă echilibrată nu trebuie să ne lipsească următorii nutrienţi: proteine, vitamina A, vitamina C, vitamina E, vitamina B6, folaţi, zinc, seleniu.”
Astăzi, se găsesc atât alimente naturale cât şi suplimente alimentare. Totuşi ce alegem? ”Se recomandă ca toţi aceşti nutrienţi să-i obţinem din alimente, fără a apela la suplimente alimentare” recomandă dr. Răzvan Vasilescu, de la Spitalul Clinic Colentina.
Proteinele sunt necesare atât pentru structura cât şi pentru funcţionarea
organismului.
De ce avem nevoie de proteine în alimentaţie? ”Proteinele au funcţii biologice fundamentale: enzimatice, hormonale, în funcţionarea sistemului imun sub formă de anticorpi, de transport” a explicat medicul specialist în diabet şi boli de nutriţie. Cum putem fi siguri că am ales sursele bune de proteine? ”Cele mai indicate surse de proteine sunt – peşte, fructe de mare, carne de pui, curcan, carne slabă de vacă şi porc, ouă, brânză cottage, iaurt grecesc. Dar proteine găsim şi în vegetale linte, năut, fasole, mazăre, soia, nuci, alune, fistic, caju, arahide, seminţe de chia, cânepă, floarea-soarelui, in” a completat dr. Vasilescu.
De ce avem nevoie de vitamina A ca să fim sănătoşi? ”Vitamina A are mai multe roluri esenţiale: în vedere (în special adaptarea la
întuneric), menţinerea integrităţii epiteliului, creştere, reproducere şi funcţia imună” a explicat dr. Vasilescu. Sub formă naturală găsim vitamina A în ficat, brânză, unt, gălbenuş, peşte. Vitamina C se găseşte în multe fructe şi legume. ”Unele legume au un conţinut ridicat de vitamina C – ardeiul gras, de exemplu, conţine la 100 g – 80,4 mg vitamina C şi un ardei gras de dimensiuni medii conţine 95,7 mg vitamina C, ceea ce reprezintă 106% din doza recomandată zilnic” a mai precizat medicul.
Surse importante de vitamina B6 sunt cerealele integrale, legumele, carnea, şi bananele.
”Folaţii care se găsesc în natură se absorb în procent de aproximativ 50%, în timp ce acidul folic care este folosit la fortificarea alimentelor se absoarbe în procent de aproximativ 85%” a mai precizat dr. Răzvan Vasilescu. Surse importante de folaţi sunt legumele cu frunza verde, citricele, leguminoase uscate şi cerealele fortificate. Un alt element important în buna funcţionare a sistemului imunitar este zincul. ”Zincul este esenţial pentru creştere şi dezvoltare. Principalele surse de zinc sunt fructele de mare (ȋn special stridiile), carnea şi cerealele integrale” a încheiat dr. Vasilescu.