Meniu de vară, la mare: gogoşi, porumb fiert, clătite – aveţi grijă de unde le cumpăraţi!

Odata ajunsi la mare, suntem asaltati de diversi vanzatori ambulanti care comercializeaza produse alimentare, produse cosmetice si nu numai.
  • Publicat:
Meniu de vară, la mare: gogoşi, porumb fiert, clătite – aveţi grijă de unde le cumpăraţi!

A venit vara, a venit căldura şi ne pregătim de plajă şi de vacanţă. Odată ajunşi la mare, de peste tot suntem asaltaţi de diverşi vânzători ambulanţi care comercializează produse alimentare, produse cosmetice şi nu numai.

Pe plajă, vânzătorii ambulanţi de mâncare sunt omniprezenţi, bineînţeles profitând de comoditatea turiştilor cât şi a autorităţilor, ca să mai câştige un ban că doar a venit vara şi nu ţine mult.

Dar această comoditate se plăteşte scump, de către turiştii care în ciuda sfaturilor oferite de autorităţiile pentru protecţia consumatorilor aleg să consume aceste produse de o igienă absolut îndoielnică şi ajung să-şi rateze concediul.

Cei mai sensibili sunt copiii, neexistând vară pe litoral în care să nu existe cazuri de epidemie de enterocolită din cauza consumului de alimente comercializate pe plajă.

Atenţie la produsele alimentare pe care le cumpăraţi de pe plajă. Vorbim despre porumb fiert, gogoşi, covrigi sau alte produse similare de la vânzătorii ambulanţi, care aduc marfa direct la cearşaf.

Nu se ştie în ce condiţii este fiert porumbul, comercianţii neavând avize sau autorizaţii sanitare. Nimeni nu ştie cum anume este păstrat produsul, dat fiind faptul că marfa rămasă nevândută, este reciclată şi vândută a doua sau a treia zi.

Prin urmare, ţineţi cont de câteva reguli ce vă feresc de orice pericol:

  • La consumarea îngheţatei, un produs foarte căutat în zilele călduroase, acordaţi atenţie condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât şi la domiciu. Produsele alimentare congelate, deci şi îngheţată, trebuie comercializate numai în stare congelată. La decongelare trebuie să prezinte gust şi miros nemodificate, caracteristice sortimentelor respective.
     
  • Nu achiziţionaţi produse despre care aveţi suspiciuni că au fost decongelate şi apoi recongelate.
     
  • Acordaţi atenţie modului de prezentare a ambalajului.
     
  • Nu achiziţionaţi produse la care constataţi că ambalajul este murdar sau nu este închis etanş.
     
  • Citiţi data durabilităţii minimale.
     
  • Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale modificată, depăşită sau pe care nu este înscrisă aceasta.
     
  • Nu cumpărati produse alimentare din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.
     
  • La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba provenienţa produsului, în cazul unei reclamaţii.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”