Metabolismul lent reprezintă pentru foarte multe persoane vinovatul principal care le împiedică să slăbească şi să îşi menţină o greutate constantă fără să se înfometeze. Astfel, arderea caloriilor este îngreunată şi devin predispuse la creşterea în greutate. Flavius Ursachi, coach, explică în ce mod putem stimula metabolismul şi să ajungem să ne bucurăm de mesele delicioase fără să ne fie teamă că se transformă automat în grăsime.
“Există doi combustibili majori pe care organismul îi arde: carbohidraţii (amidon, zahăr si celuloză/fibre) şi grăsimile. Pot fi arse şi alte tipuri de combustibil precum proteinele şi cetonele, însă organismul nu le preferă pe acestea întrucat are nevoie de multă energie pentru a le consuma, energie pe care prefera să o păstreze pentru momentele în care trebuie să depună efort. Un metabolism sănătos înseamnă să poţi depune efort considerabil cu minim de combustibil, pus la dispoziţie de o cantitate mică de alimente. Din păcate, multe persoane ajung să aibă un metabolism inflexibil, gras, obosit, iritat şi înfometat, deşi este bine hrănit. Se ajunge astfel la un blocaj metabolic, adică o cantitate prea mare de combustibil încearcă să pătrundă în organism, iar pomparea energiei nu se realizează corect. Astfel, pentru a fi sănătos ai nevoie de un metabolism flexibil şi nu neapărat de unul rapid, aşa cum cred mulţi. Un metabolism flexibil are capacitatea de a îndeplini numeroase sarcini, în acelasi timp”, explică specialistul.
Consumă frecvent de proteine şi fibre. În cazul persoanelor care se confruntă cu un metabolism inflexibil, consumul de carbohidraţi nu este recomandat în prima etapă a transformării corporale. Majoritatea acestor persoane nu au capacitatea de a arde grăsimile si zaharurile corespunzător, motiv pentru care simt nevoia de a consuma multă mâncare frecvent şi, cu toate acestea, nivelul lor de energie este redus considerabil. Metabolismul lor nu este încă pregătit pentru a face faţă consumului de carbohidraţi şi zaharuri. Consumă frecvent cantităţi mii de proteine şi fibre pentru a scăpa de nevoia de a consuma cantităţi mari de carbohidraţi.
Dieta macro. Dietele macro sunt concentrate pe un singur tip de alimente. După ce îţi recapeţi primul nivel al flexibilitatii metabolice, te poţi concentra pe un singur tip de mâncare, în funcţie de preferinţe. Această etapă te va ajuta să elimini nevoia metabolismului de a îndeplini mai multe sarcini, pentru a-i permite să funcţioneze corespunzător. Noi suntem pregătiţi să îţi oferim sfaturile de care ai nevoie, pentru a parcurge acest pas, fără riscul de a produce daune organismului tpu.
Postul intermitent te ajuta sa iti disciplinezi metabolismul. Pentru a trece de la un metabolism inflexibil la unul flexibil, uneori este nevoie şi de reinstaurarea disciplinei alimentare. Poti face acest lucru adoptând, pentru o perioadă scurtă de timp, schema postului intermitent. Acesta înseamnă să consumi alimentele recomandate de nutritionist într-un interval fix de timp, in fiecare zi. Poti considera 12 ore in care sa consumi alimentele bune pentru organismul tău şi 12 ore de pauză, în care consumi doar lichide lipsite de conţinut caloric. Astfel, organismul tau va deveni disciplinat şi tu vei face următorul pas catre un metabolism flexibil.
Antrenamente la sală în rutina săptămânală. ”Ultima etapa a procesului de antrenare a metabolismului, pentru a deveni flexibil, este reprezentată de efectuarea antrenamentelor la sala de fitness. Alcătuieşte un plan de antrenament eficient, cu ajutorul unui antrenor, pentru a atinge obiectivele de transformare corporală propuse. Astfel, dieta ta trebuie să fie în legătura directă cu tipul de antrenamente efectuate, pentru a mentine flexibilitatea metabolismului tău. De exemplu, atunci când consumi mulţi carbohidraţi, trebuie sa efectuezi exerciţii fizice care presupun efort intens, pentru a-ţi sustine metabolismul. Noi am ajutat mii de oameni să ajungă la rezultatele dorite, personalizând tipul de antrenament şi planul alimemtar, conform situaţiei fiecăruia în parte”, explică Flavius Ursachi, Head Coach la Bodyshape Transformation Center.