Dieta pentru adolescenți nu trebuie și nu poate fi întocmită de antrenorul de la sală, atrage atenția medicul nutriționist Mihaela Bilic. Monotonia meniurilor impuse de antrenori poate avea un impact negativ asupra relației pe care adolescentul o are cu mâncarea.
Astfel, spune medicul, dieta pentru adolescenți nu poate fi fi lăsată pe seama antrenorului de sport. În caz contrar, echilibrul și sănătatea viitorului adult pot fi grav afectate.
Redăm mai jos postarea integrală a dr. Mihaela Bilic privind dieta pentru adolescenți.
„Să faci sport e sănătos. Să mănânci sănătos e tot… sănătos Aceste două aspecte merg bine împreună, așa că nu e de mirare că de multe ori antrenorul de la sală e cel care dă și sfaturile de nutriție.
Nimic greșit în asta, dacă clientul este un adult. Însă în cazul în care vorbim despre copii și adolescenți, situația se schimbă radical: antrenorul de la sală NU este în măsură să facă o dietă pentru adolescenți, nici măcar de dragul masei musculare!
Pubertatea și adolescența sunt etape cruciale în viața unui individ, iar aportul nutrițional la aceste vârste trebuie să fie optim. Altfel sunt puse în pericol creșterea și dezvoltarea.
Eliminarea completă a unor categorii de alimente (grăsimi, făinoase, leguminoase, dulciuri etc.) și un regim monoton, bazat pe proteine în exces, pot crea carențe și dezechilibre iremediabile.
În această perioadă oasele cresc rapid, se modifică radical sinteza de hormoni, deci alimente precum produsele lactate și brânzeturile, peștele gras sau untul nu trebuie să lipsească din meniul unui copil.
Un alt aspect important este stabilirea unei relații pozitive cu mâncarea, folosirea simțurilor și a senzațiilor alimentare, încurajarea alegerilor sănătoase și diversificarea felurilor de mâncare pe care un tânăr le consumă. Or, tocmai rigiditatea și monotonia meniurilor impuse de antrenori blochează acest proces.
Asumarea responsabilității pentru stabilirea dietei unui adolescent nu poate fi lăsată pe seama antrenorului de sport, din simplul motiv că poate fi depășit de situație. Nu că n-ar fi bine intenționat, dar sfaturile care sunt date unui adult, a cărui creștere s-a terminat, nu se potrivesc copiilor.
Mai trebuie luat în calcul un aspect: la această vârstă tinerii au tendința să ignore sfaturile părinților, astfel încât antrenorul de sport devine autoritatea supremă, recomandările lui sunt literă de lege și de multe ori sugestiile, pe care poate le face în termeni generali, sunt respectate cu sfințenie.
Intenția mea este constructivă, nu vreau să acuz pe nimeni, spun doar că trebuie să fim extrem de atenți când este vorba de copii! Iar responsabilitatea vorbelor și recomandărilor noaste trebuie să fie bine cântărită, tocmai pentru a nu le face mai mult rău decât bine.
Luați în calcul faptul că dacă unui adolescent care vrea să câștige masă musculară îi spui că trebuie să mănânce doar carne și legume, s-ar putea să facă lucrul ăsta timp de luni de zile… până când ajunge să facă acidoză și să-și epuizeze rinichii.
Țineți cont că, interzicând produsele lactate în alimentația unui copil, îl expuneți la risc de obezitate și în plus îi puteți opri creșterea în înălțime.
Fiți moderați când denigrați grăsimile în fața unui adolescent. O alimentație excesiv de dietetică la această vârstă împiedică sinteza de hormoni sexuali și poate da peste cap tot echilibrul endocrin al respectivului individ.
Pubertatea și adolescența sunt etape determinante în dezvoltarea noastră, de ele depinde echilibrul și sănătatea viitorului adult. Ar fi grav și nedrept ca dintr-o greșeală sau din nebăgare de seamă să stricăm definitiv relația unui copil cu mâncarea, să-l transformăm într-un roboțel care se îndoapă cu proteine, ovăz și lapte de cocos, care nu mai știe ce ce-i place și ce nu, care își ignoră nevoile corpului și nu mai ține cont când îi e foame și când s-a săturat.
La finalul facultății de medicină, când depui jurământul, una dintre promisiuni este „să nu faci rău”. În dorința noastră de perfecțiune fizică și în goana după silueta ideală apelăm câteodată la măsuri de compromis, ne punem (fie și pentru moment) sănătatea pe planul doi.
Însă lucrul ăsta nu e grav atâta vreme cât suntem adulți și ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre. Însă cu copiii nu e de glumit, ei sunt ușor de modelat și de influențat, iar dacă ajung pe mâini nepricepute urmările sunt grave.
Gândiți-vă de două ori înainte de a da sfaturi unui adolescent, trebuie să fiți foarte siguri pe recomandările voastre. Sănătatea și echilibrul lui sunt în mâinile voastre!”