Suntem sfătuiţi în permanenţă să consumăm mai des fructe uscate, deoarece sunt pline de antioxidanţi, proteine şi numeroase alte substanţe benefice pentru sănătatea noastră.
Astfel de gustări sănătoase sunt migdalele, care pot fi consumate inclusiv la dietă, deoarece au multe fibre şi conferă senzaţia de saţietate.
În ultima vreme a apărut moda de a consuma lapte de migdale, ca urmare a reacţiilor mai puţin plăcute ale organismului la lactoza din laptele de vacă.
Deşi nu este deloc ieftin, în comparaţie cu laptele de vacă, laptele de migdale continuă să fie cumpărat pentru proprietăţile lui benefice: combate anemia, menţine colesterolul în limitele normale, are puţine calorii, mult calciu, este o sursă importantă de potasiu, mineral esential pentru menţinerea sănătăţii inimii, scade riscul de Alzheimer, întăreşte sistemul imunitar şi ajută la pierderea în greutate.
Într-un litru de lapte de migdale… 2% migdale
Aceste efecte pozitive ale consumului de lapte de migdale sunt reale doar în cazul în care produsul este natural. Or, laptele de migdale din comerţ nu prea poate fi numit un aliment natural, mai ales dacă aruncăm o privire pe etichetă.
De exemplu, un producător din Marea Britanie, Alpro, are un produs care conţine doar 2% migdale, restul fiind acoperit de apă, îndulcitori, caragenan (un agent de îngroşare care poate cauza probleme digestive) şi diverse vitamine de sinteză.
Pentru a beneficia de efectele acestor fructe în coajă lemnoasă, ele trebuie consumate în stare crudă, dar şi laptele este o variantă sănătoasă, atât timp cât nu conţine ingrediente nocive.
Lapte de migdale versus migdale crude – bătălia caloriilor
O mână de migdale echivalează cu o cutie întreagă de lapte de migdale „îndoit”. De aceea laptele de migdale din comerţ are atât de puţine calorii, pentru că este, de fapt, apă. Un pahar cu lapte de migdale de acest tip nu are mai mult de 30 de calorii, pe când o mână de migdale crude îţi aduce nu mai puţin de 160 de calorii. În lupta cu temutele calorii, nu e de mirare de ce multe femei aleg să consume lapte de migdale…
Dacă vrei să consumi un produs natural, citeşte cu atenţie eticheta şi alege în cunoştinţă de cauză. Sau prepară-ţi acasă lapte de migdale, din ingrediente naturale, în proporţia pe care o doreşti. Vezi aici o reţetă super simplă de lapte de migdale!