Dacă te numeri printre „ghinioniștii” care constată, după sărbători, că au luat în greutate câteva kilograme, e timpul să iei măsuri. Sigur că te poți bucura de preparatele delicioase de Crăciun și Revelion, dar știai că poți face asta fără să-ți pui în pericol greutatea?
Aflăm de la dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice la clinica Smartnutrition, de ce ne îngrășăm de sărbători și ce putem face pentru a evita această situație.
…. dar te îngrași dacă faci asta în fiecare zi din cele două săptămâni de vacanță.
„Nu avem cum să ne îngrășăm semnificativ dacă într-o zi mâncăm ce nu ar trebui sau mâncăm mai mult. Pentru a nu avea neplăceri în perioada de după sărbători, îți recomand să ai foarte mare grijă la ce faci între Crăciun și Anul Nou.
Cel mai valoros sfat din punctul meu de vedere este acela să nu mănânci în vacanță ca și cum ar fi Crăciunul în fiecare zi. E acceptabil ca în 1-2 zile să mănânci mai multe calorii sau să nu ții cont neapărat de anumite reguli, însă gândește-te că dacă vei avea o săptămână întreagă sau 10 zile sau 2 săptămâni un exces de peste 1000-1500 de calorii în plus față ce ceea ce mănânci de obicei, s-ar putea să iei până la 2 kilograme de grăsime”, spune dr. Alexandru Popa.
Pentru a nu ajunge în această situație, medicul recomandă să nu mâncăm în fiecare zi ca și cum ar fi Crăciunul.
„Poți să mai mănânci din produsele tradiționale, deoarece nu le cumpărăm sau nu le pregătim pentru o singură zi, însă împarte-le astfel încât la fiecare masă să fie un singur produs tradițional într-o porție potrivită, mică spre medie”, spune dr. Alexandru Popa.
De asemenea, specialistul atrage atenția asupra importanței mișcării în vacanța de sărbători, dar nu numai.
Pentru a corecta excesul caloric în perioada sărbătorilor, e important să profităm de zilele libere și să facem cât mai multă mișcare. De altfel, propune-ți ca mișcarea zilnică să devină un obiectiv pentru Noul An și, de ce nu, pentru totdeauna.