Cercetătorii au ajuns la o concluzie surprinzătoare: salata verde îmbunătăţeşte funcţiile cognitive la persoanele adulte, aşă că nu ne rămâne decât să o includem în meniu.
Studiul, care a reunit 960 de subiecţi cu vârste cuprinse între 58 şi 99 de ani, a fost publicat în prestigioasa publicaţie Neurology. Participanţii au trebuit să completeze un chestionar legat de alimentaţia lor obişnuită.
De asemenea, timp de cinci ani au primit diverse teste pentru a li se evalua capacităţile cognitive şi pentru a face o legătură între dieta lor şi funcţionarea creierului. Li s-au dat teste de memorie, orientare, viteză de reacţie.
Cercetătorii au luat în calcul vârsta, sexul, educaţia, activităţile cognitive şi fizice pe care le au în mod obişnuit, fumatul, consumul de fructe de mare şi de alcool. În urma acestor observaţii au constatat că cei care au mâncat de cel puţin două ori pe zi legume cu frunze verzi au avut un declin cognitiv mai mic decât cei care nu au consumat mai puţine sau deloc.
Mai mult, cei care au inclus în meniul lor salatele au dobândit abilităţile mentale ale unei persoane cu 11 ani mai tinere, scrie Gustarte.ro.
Salata, spanacul şi varza kale au vitamina K, luteină, betacaroten şi acid folic care ajută creierul să funcţioneze la parametrii optimi, chiar şi la vârste înaintate.
Oamenii de ştiinţă spun că efectul nu ar fi acelaşi dacă s-ar înlocui aceste vitamine şi minerale pe care le asimilăm din legume cu cele din suplimente alimentare.