Pe rafturile supermarketurilor la raionul fructe exotice dăm cu ochii și de papaya. Nu este cel mai atrăgător fruct din punct de vedere estetic, mai ales dacă coaja este verde sau verde-pătat cu galben… În unele magazine, papaya se vinde tăiată, la fel ca și pepenele verde… Și totuși, gustul de papaya este inconfundabil. Și foarte delicios, mai ales dacă aveți ocazia să gustați dintr-un fruct cules cât mai recent.
Am declarat papaya unul dintre cele mai bune fructe din lume atunci când am avut marea șansă de a culege papaya direct din copac. Mă aflam împreună cu fiul meu Marc Robin ce avea pe atunci 8 luni în insula La Gomera. Insula aparține Spaniei, dar geografic se află în Africa.
În grădina organică a lui Ulise, un localnic, sunt câțiva copaci de papaya. Aceștia au nevoie de mult soare, pământ roditor și multă apă. Copacul de papaya am putea spune că seamănă la formă cu un palmier. Iar fructele cresc în vârf. Este foarte important, papaya crește în condiții climaterice speciale, unde nu se produce fenomenul de îngheț. Papaya este vestită pentru conținutul ridicat de vitamin A, vitamin C dar și vitamina E. Prin studii de specialitate s-a observat că persoanele care o dietă bogată în antioxidanți prezintă un risc mai mic de a dezvolta boli ale aparatului cardiovascular. Mai mult, conform webmed, antioxidanți ajută la prevenirea oxidării colesterolului și la păstrarea vaselor de sânge în condiții optime. De asemenea, și fibrele din acest fruct ajută la păstrarea nivelului optim al colesterolului în organism.
În La Gomera, direct culeasă din grădină, papaya avea un gust divin. Proaspătă, zemoasă, aromată, cu o textură de pepene galben și un parfum specific, papaya a intrat rapid în topul celor mai gustoase fructe pe care le-am încercat vreodată.
Medicii nutriționiști vorbesc despre rolul celor două enzime conținute de papaya: papaina și chymopapaina. Ambele au rol pentru digestia optimă și rol antiinflamator. Și semințele de papaya se folosesc. Acestea se pisează precum piperul și pot condimenta salatele dar au și mai sunt administrația împotriva viermilor intestinali.