Pofticioasa şi oamenii care au ajutat-o să îşi recapete silueta

Sunt Andra şi de ani întregi vă povestesc în rubrica "Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă" caznele prin care trec ca să ajung la greutatea din cele mai faine visuri.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Pofticioasa şi oamenii care au ajutat-o să îşi recapete silueta

Sunt Andra şi de ani întregi vă  povestesc în rubrica „Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă” caznele prin care trec ca să ajung la greutatea din cele mai faine visuri.

De foarte multe luni mă aflu pe drumul cel drept, iar asta se datorează şi celor pe care îi voi înşira îndată.

Să vezi topite toate kilogramele care te fac să suspini când dai de vreo oglindă ori când te împiedici de vreun cântar, nu-i lucru simplu.

Să le faci să dispară, în timp ce te concentrezi nicidecum pe vreo dietă-fulger, ci pe un stil de viaţă sănătos, urmat zi de zi, e şi mai complicat. Dar uite că reuşesc să fiu tot mai aproape de ţel, asta după ani întregi în care m-am dat cu capul de toate pragurile de sus.

Am întâlnit oameni – sau doar i-am văzut pe ecranul televizorului – care mi-au transformat proastele obiceiuri într-unele de toată lauda. Am ştiut în fiecare clipită că trebuie să le fiu Recunoscătoare cu r mare.

Jamie Oliver – până să îl văd pe omul ăsta cum îşi ia legumele din grădina proprie şi face nişte mâncăruri absolut delicioase, televizionistic vorbind, căci, cu regrete eterne, nu le puteam gusta, eu nu puneam mare preţ pe ingrediente sănătoase şi proaspete, pe feluri gătite cât mai simplu şi natural, pe mese care îţi fac pur şi simplu bine.

Pe vremea aceea, în grupul meu se purtau batoanele de slăbit, meniurile mari de la un fast-food faimos nu spui care şi prăjelile cât mai dăunătoare. Jamie mi-a picat cu tronc, i-am primit o carte cadou şi, de atunci, mă joc de-a bucătăreasa-sănătoasă.

Dr. Oz – nicăieri n-am găsit sfaturi de dietă mai bine explicate decât la acest domn. Îmi spune că nu am voie cutare şi cutare, îmi povesteşte pe larg de ce, îmi dă şi alternative bune, aduce totul extrem de aproape de povestea fiecăruia, prin cazuri reale ale unor oameni care trec prin aceleaşi tentaţii ca tine, ca mine…

Ce mai tura vura, pentru o informaţie de încredere şi o reţetă light intru mereu pe siteul lui. Mi-ar plăcea să avem şi noi o variantă românească a emisiunii.

Armando Lungu – antrenorul care de câteva luni ţine o evidenţă strictă a caloriilor pe care le ard (dar şi a eclerelor la care poftesc) este un bănăţean cu inimă mare ce pozează uneori în terorist-şef.

Doar pare fioros, căci, dacă vreţi un antrenament ca la carte, de care vă şi ţineţi, o să vă devină cel mai mare aliat. Are nişte clase de cycling puţin spus senzaţionale, face antrenamente personalizate de o eficienţă rară, ştie când să te certe, ştie când să te laude şi mai ştie ceva: să meargă umăr la umăr cu tine, ca nimeni altul, spre ţelul pe care îl ai.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult