În plin sezon de sărbători, pe lista de Crăciun nu trebuie să lipsească: timp petrecut în familie, bradul împodobit, masa îmbelşugată şi cadouri pentru cei dragi.
Însă, dincolo de aceste planuri festive, la fel de important este să ne pregătim organismul pentru aceste zile în care meniul bogat în grăsimi şi zaharuri, excesele alimentare şi lipsa de mişcare pot cauza adevărate probleme de sănătate.
În această situaţie, prevenţia este arma esenţială în evitarea celor mai frecvente neplăceri şi afecţiuni specifice perioadei festive.
Problemele digestive şi protecţia ficatului – meniul de sărbători abundă în adevărate delicii culinare care însă, au un aport foarte bogat în grăsimi şi zaharuri greu de digerat. Carnea de porc, miel sau oaie, sosurile şi băuturile alcoolice constituie principalii factori de toxicitate care afectează funcţionarea corectă a ficatului şi digestia.
Acestea au un conţinut ridicat de calorii, contribuie la creşterea colesterolului rău din sânge, trigliceridelor şi încetinesc procesul de detoxifiere ce are loc la nivel hepatic.
Pentru a uşura digestia şi a preveni arsurile stomacale este important ca aceste alimente să fie consumate în porţii mici şi dese, dar şi să prevenim suprasolicitarea ficatului cu ajutorul unui supliment alimentar hepatoprotector, cum este de exemplu cel pe bază de silimarină, care susţine activitatea ficatului în procesele de detoxifiere, reduce absorbţia toxinelor în celulele hepatice şi are puternic rol hepatoprotector (protejează membrana celulei hepatice, stimulează regenarerea şi reglează rata de distugere a hepatocitelor).
Colesterolul ridicat şi menţinerea sănătăţii inimii – un alt pericol al excesului de grăsimi şi zaharuri din meniul de Crăciun, asociat şi cu lipsa de mişcare îl constituie bolile cardiovasculare. Acestea determină creşterea nivelului colesterolului dăunător (LDL), scăderea nivelului colesterolului benefic (HDL) şi depunerea grăsimilor saturate pe pereţii interiori ai vaselor de sânge, afectând circulaţia sangvină, dar şi sănătatea inimii.
Reducerea zaharurilor şi grăsimilor are un rol extrem de important în protecţia inimii, însă specialiştii recomandă şi administrarea de suplimente cu rol antioxidant şi de tonifiere vasculară.
Riscul kilogramelor în plus şi detoxifierea – consumul de prăjituri bogate în zaharuri, lipsa unei diete echilibrate şi excesul de calorii din meniul de sărbători au efectul inevitabil de a deregla metabolismul, cauzând şi acumularea de kilograme nedorite. Mai mult decât atât, metabolismul nu mai poate procesa şi îndepărta eficient toxinele din organism, determinând astfel apariţia eczemelor, dermatitelor, iritaţiilor, aspectului tern şi chiar îmbătrânirea prematură a pielii.
Pentru a preveni apariţia acestor probleme ale epidermei, specialiştii recomandă consumul a cel puţin opt pahare de apă pe zi dar şi detoxifierea organismului cu ajutorul suplimentelor pe bază de extract de struguri, care are un puternic rol antioxidant, scade nivelul glucozei din sânge prin creşterea răspunsului organismului la insulina, este adjuvant în dietele de slăbire, reglează nivelul colesterolului prin scăderea fracţiunii cu densitate mică şi compensează efectul unui surplus caloric.
Pe lângă aspectele ce ţin de natura gastronomică a acestei perioade festive, mai există o problemă care dă bătăi de cap românilor, şi anume capacitatea scăzută a sistemului imunitar, ca urmare a temperaturilor scăzute, a vântului puternic, a umidităţii şi a discrepanţei de temperatură de la exterior la interior. Toţi aceşti factori slăbesc capacitatea de apărare a organismului şi favorizează apariţia virozelor, gripei şi infecţiilor respiratorii. În acest sens, consumul de fructe bogate în vitamina C, supele de legume şi consumul de ceaiuri, în asociere cu suplimentele de stimulare a sistemului imunitar, au un efect benefic esenţial în protecţia pe timpul iernii.
Sărbătorile de Crăciun sunt cu adevărat un prilej deosebit pentru a te bucura alături de cei dragi de frumuseţea iernii, deliciile tradiţionale româneşti şi a-ţi oferi o binemeritată relaxare. Tocmai de aceea, inconvenientele asociate exceselor alimentare sunt cu atât mai neplăcute în această perioadă.
Pentru a resimţi pe deplin momentele magice ale sărbătorilor, cunoaşterea problemelor la care organismul este predispus, precum şi prevenirea acestora au un rol important în menţinerea sănătăţii şi a sărbătorilor fericite în familie.