Beneficiile consumului fructelor si legumelor nepreparate termic este arhicunoscut. In aceasta perioada a anului, pe nedrept banalizatele „verdeturi” nu sunt doar o binevenita schimbare in dieta, ci si o adevarata „oaza” de sanatate pentru orice persoana, in special pentru copii si cei cu probleme ponderale. Verdeturile de sezon sunt cel mai mare cadou facut de primele raze de primavara pentru organismul nostru, privat pe timpul iernii de vitamine, minerale si substante active. Pe langa acestea, ele aduc o noua gama de enzime, bacterii si alte microorganisme necesare refacerii florei intestinale. Sistemul imunitar este intarit, iar fitonutrientii adusi in organism sunt de cea mai buna calitate. Restul beneficiilor, deloc de neglijat, sunt o piele curata si stralucitoare, mai multa energie, revigorare psihica, reglarea naturala a indicelui corporal, prevenirea cancerului. Tinand cont ca traim intr-o poluare agresiva si din zi in zi mai intensa, consumul lor a devenit astfel absolut obligatoriu. O cura de cateva saptamani, in care se consuma doar salate de verdeturi cu ulei de masline, are efecte benefice incontestabile. O parte dintre aceste plante poate prezenta insa contraindicatii pentru unele persoane. De aceea, inainte de a incepe o cura, trebuie sa consulti medicul personal sau un specialist fitoterapeut. Ideal ar fi sa le consumi zilnic pe toata durata sezonului de primavara. De preferat pe stomacul gol pentru o mai buna absorbtie. Este o sansa ce nu trebuie ratata, din nefericire sunt legume de sezon si nu ne zambesc decat primavara…
Ceapa verde
In farfurie – este nelipsita in toate combinatiile de salate, ca si varul ei, usturoiul. In stadiu verde, ceapa nu are acel miros greu si gust iute. De consumat, de preferinta, cu ridichi rosii, salata sau spanac.
Contine – sodiu, potasiu, calciu, fosfor, sulf, iod, vitaminele B1, B2, B6, vitamina A5, uleiuri volatile, substante antibiotice naturale.
Proprietati – datorita substantelor active, ceapa verde este un extraordinar reglator hormonal natural, este antiseptica, hipoglicemianta, vermifuga, afrodisiaca, dizolvanta si eliminatoare a ureei. De asemenea, combate acneea, eczemele aparute din dezechilibre hormonale, regularizeaza ciclul menstrual dureros.
Spanacul
In farfurie – prepara-ti o salata in care adaugi frunze crude de spanac. Vei fi surprinsa de gustul delicios si de senzatia fierului continut, care se simte direct pe papilele gustative!
Contine – fier, protide, glucide, minerale, fosfor, magneziu, mangan, vitaminele A, B, K, niacine.
Proprietati – fortifiant si nutritiv, elimina anemia si scorbutul, stimuleaza cresterea, elimina si dreneaza toxinele, afrodisiac puternic, lupta contra afectiunilor cardiace, hipertensiunii, bolilor de rinichi, diabetului, gutei.
Rucola
In farfurie – sub forma de salate, combinata cu paste, branzeturi, busuioc, hrean.
Contine – aceasta ruda a mustarului este un regal de vitamina C si fier continute in proportii de negasit la alte plante, alaturi de fibre, protide, carbohidrati, vitamine, riboflavonoizi si calciu.
Proprietati – afrodisiac redutabil, lupta contra afectiunilor cardiace si a cancerului.
Loboda
In farfurie – sub forma de salata sau suc proaspat este la fel ca rudele sale, foarte gustoase si extrem de bune pentru sanatate.
Contine – betacaroten, vitaminele A, B, C, K, principii active.
Proprietati – antialergic, contra acneei si a bolilor de piele, remineralizant, depurativ, antiastmatic si antibronsitic, contra bolilor ginecologice si renale.
Usturoiul verde
In farfurie – daca este verde, merge de minune in orice combinatie fantezista de salate, in special cu ulei de masline.
Contine – in principal compusi bio-activi care au sulf, minerale.
Proprietati – aici este campion: antiseptic, antiviral, combate ateroscleroza, imunostimulator exceptional. Contine diferiti hormoni vegetali cu rol in reglajul glandelor endocrine care se gasesc doar la usturoiul aflat in stare verde. Reglator al digestiei si cel mai mare anticancerigen natural.
Stevia
In farfurie – merge perfect in toate combinatiile vegetale dintr-o salata. Nu uita de uleiul de masline si sucul de lamaie.
Contine – vitamina C, potasiu, fier, acid oxalic, calciu.
Proprietati – laxativ, un antianemic puternic, purifica organismul, antidepresiv, diuretic, ajuta aparatul digestiv.
Atentie! Datorita continutului de acid oxalic, persoanele cu reumatism, litiaza renala sau guta trebuie sa consume stevie in functie de indicatiile medicului.
Mararul
In farfurie – in salate sau simplu cu sare, lamaie si ulei de masline.
Contine – uleiuri aromatice, betacaroten, vitaminele A si E, estrogen si principii active.
Proprietati – frunzele au efecte antiinflamatorii si diuretice, cu indicatii contra insomniei, eczemelor, balonarilor, bolilor cardiace, aterosclerozei, stimulent al aparatului urinar, catifeleaza pielea si ajuta la obtinerea abdomenului plat.
Patrunjelul
In farfurie – este vedeta in arta culinara araba, dar pentru efecte prelungite trebuie consumat in cure de 2 saptamani sau zilnic in salate.
Contine – vitaminele K si C (mai multa decat in lamaie) betacaroten, calciu, magneziu.
Proprietati – eficient in tratarea astmului si bronsitei, contra afectiunilor hepatice si de plamani, parazitilor intestinali, celulitei, menstruatiei neregulate, reumatismului, dermatozelor, este anticancerigen si un afrodisiac redutabil.
Leurda
In farfurie – in salate, combinata cu spanacul, in cure de 2 saptamani sau chiar sub forma de piure. In Olanda, leurda a fost declarata planta mileniului trei.
Contine – minerale, vitamine, sulf, sodiu, bioflavonoizi, clorofila, puternice principii active.
Proprietati – este o mina de sanatate pentru oricine, adult, copil sau batran. Este folosita in tratarea bolilor hepatice, reumatismului, bolilor renale, hipertensiunii, gripei, efectelor imbatranirii. Are indicatii in cazuri de cistita, infectii bacteriene etc.
Macrisul
In farfurie – Are un gust acru, unic, foarte placut. Ideal ar fi sa se consume in salate, cu o ora inainte de masa principala, de preferat in cure sub atentia medicului.
Contine – vitamina C, A, K, substante active, siliciu, sulf, fosfor, magneziu, fier, proteine, zaharuri si acizi organici.
Proprietati – face mancarurile mai usor de digerat, in cazuri de artrita, guta, litiaza renala, alergii, pareze, indigestie, intoxicatii cu metale grele, ulceratii, astm, sensibilitate gastrica, afectiuni renale.
Cura de suc de spanac si morcovi
Frumoasa primavara aduce cu sine si stari nedorite de astenie fizica si nervoasa. Lista continua din nefericire si cu exacerbarea starilor de anemie, convalescenta si oboseala. Solutia este atat de eficienta pe cat de banala. Cura de suc proaspat de spanac verde amestecat cu suc de morcov nu va salveaza doar de neplacerile starilor mentionate, ci este responsabila de vindecarea a numeroase cazuri de rahitism.
Cum se prepara sucul?
Spanacul este curatat de frunzele stricate, taiat de la radacina si spalat in mai multe ape. Sucul se obtine usor cu ajutorul storcatorului electric. Se foloseste sucul rezultat dintr-o jumatate de kilogram de spanac combinat cu sucul a 500 g morcovi. Se prepara zilnic si se urmeaza o cura de 2 saptamani.
Seva vietii – seva vitei de vie
Primavara, asemeni celorlalte plante, vita de vie se trezeste la viata, inmugureste si isi indreapta spre soare noii lastari. Deoarece in aceasta perioada se taie si se curata vita de vie, este un prilej unic pentru colectarea sevei care se prelinge din lastarii ramasi dupa taiere. Popular se numeste „plansul vitei de vie”. Remediu stravechi, folosit alaturi de ginseng in curele de intinerire ale imparatilor chinezi, seva vitei de vie este un panaceu miraculos, cu efecte extraordinare asupra organismului uman. Aceasta seva se foloseste in toata gama de afectiuni oftalmologice. Seva pastrata in frigider nu mai mult de o saptamana se poate folosi si sub forma de comprese pe rani, plagi si ulceratii, deoarece are un redutabil efect regenerator si cicatrizant. De asemenea, se foloseste cu succes si in cazul litiazelor renale si biliare, al reumatismului si in incetinirea procesului de imbatranire. In aceste cazuri, se ia dimineata pe stomacul gol o lingurita de seva, cu 2 ore inainte de masa.