Pro şi contra la dieta vegetariană

Care sunt adevăratele beneficii şi controverse ale stilului de viaţă vegetarian?
  • Publicat:
Pro şi contra la dieta vegetariană

Din ce în ce mai mult, oamenii încep să se preocupe de sănătatea mediului. Unii sunt foarte preocupaţi de tratarea inadecvată a animalelor de fermă, pe când pentru mulţi alţii, preocuparea este legată de sănătatea lor şi de schimbările pe care le pot face pentru a promova o mai bună calitate a vieţii.

Din cauza acestor preocupări, mulţi oameni trec la o dietă bazată pe legume. Dar care sunt adevăratele beneficii şi controverse ale stilului de viaţă vegetarian?

1 – Pro dieta vegetariană

Este crud şi lipsit de etică să ucidem animale pentru produsele alimentare atunci când sunt disponibile opţiuni vegetariene. Animalele sunt fiinţe sensibile care au emoţii şi conexiuni sociale. Studiile ştiinţifice arată că toate animalele cu sânge cald pot experimenta stres, durere şi frică.

1 – Contra dieta vegetariană

Consumul de carne a fost o parte esenţială a evoluţiei umane vreme de 2,3 milioane de ani. Includerea cărnii în dieta oamenilor oferă o varietate de substanţe nutritive, bogate în calorii şi carbohidraţi care atunci când sunt combinate cu rădăcinoase ajută la dezvoltarea inteligenţei.

2 – Pro dieta vegetariană

O dietă vegetariană asigură o nutriţie completă şi poate oferi beneficii pentru sănătate. Potrivit Asociatiei Americane de Diete, o dietă vegetariană poate satisface cerinţele de proteine, toţi amino-acizii esenţiali  şi poate îmbunătăţi sănătatea.

2 – Contra dieta vegetariană

Consumul de carne oferă grăsimi sănătoase saturate care îmbunătăţesc funcţia sistemului imunitar şi nervos. Grăsimile saturate conţin lvitaminele iposolubile A, D, E şi K  şi colesterol de care este nevoie pentru funcţionarea corespunzătoare a receptorilor serotoninei din creier.

3 – Pro dieta vegetariană

O dietă vegetariană reduce şansele de a dezvolta pietre la rinichi şi calculi biliari. Dietele bogate în proteine animale determină organismul sa excrete calciu, oxalat şi acid uric – principalele componente ale pietrelor la rinichi şi calculi biliari.

3 – Contra dieta vegetariană

Consumul de carne oferă o mai bună sursă de fier decât o dietă vegetariană. Organismul absoarbe de la 15% până la 35% fier din carne, dar absoarbe numai de la 2% până la 20% fier din sursele vegetariene, cum ar fi frunzele verzi sau fasolea.

4 – Pro dieta vegetariană

O dietă vegetariană ajută la formarea unor oase sănătoase, deoarece vegetarienii absorb mai mult calciu decât consumatorii de carne. Carnea are un nivel ridicat de acid renal pe care organismul trebuie să îl neutralizeze prin “scoaterea” calciului din oase, trecerea lui în urină şi, în final, eliminarea lui.

4 – Contra dieta vegetariană

Vegetarienii nu trăiesc mai mult. Acest mit provine din faptul că vegetarienii tind să fie mai conştienţi de sănătatea generală, având o dietă mai echilibrată, practicând efort fizic mai intens şi fumând mai puţin decât populaţia generală. Un studiu din 11 aprilie 2005 realizat de către German Cancer Research Center a comparat sănătatea consumatorilor de carne cu cea a vegetarienilor şi a constatat faptul că nu a existat nici o diferenţă în ratele mortalităţii generale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
De ce e bine să mâncăm gutui
De ce e bine să mâncăm gutui