Mesele copioase de Paşti îşi pot pune amprenta nu doar asupra siluetei, ci şi a sănătăţii. Pentru că în această perioadă specială trebuie să ne bucurăm alături de cei dragi, Simona Dumitrescu, medic nutriţionist, ne oferă 10 sfaturi preţioase care ne vor ajuta să trecem cu bine peste sărbătorile pascale, fără complicaţii şi neplăceri. Bineînţeles, doar dacă ne vom ţine de ele.
Sî nu uităm că pe lângă ouă consumăm şi alte alimente, cantitatea de colesterol fiind în creştere. Un ou pe zi este considerat sigur, dar cu toate astea, trebuie să evităm preparatele de ouă cu maioneză. Până la urmă vrem să ne menţinem silueta, nu?
În funcţie de cum este preparată carnea de miel se poate ajunge la un răspuns. De exemplu, drobul preparat cu carne slabă de miel, organe şi verdeţuri poate fi consumat cu încredere. De asemenea, stufatul de miel preparat cu ceapă şi usturoi verde şi friptura de miel fără grăsime cu garnitură de salată sau legume de sezon reprezintă preparate pe care le putem consuma fără să ne gândim la îngrăşat. Atenţie, totuşi, dacă suferiţi de probleme gastro-intestinale – mielul este o carne care se digeră mai greu, informează medicul nutritionist Simona Dumitrescu.
Recomandat este să nu le consumi imediat după masă, chiar dacă o felie de cozonac nu face niciun rău. În schimb, cele două pot fi consumate la micul dejun, alături de un pahar cu lapte sau ceai. Sau, de ce nu, ca o gustare dintre mese.
Mesele de Paşte conţin numeroase feluri de mâncare, iar multe dintre ele sunt preparate cu maioneză. Gustând din toate, putem consuma cantităţi mai mari de maioneză fără să ne dăm seama, aspect care nu vine în favoarea siluetei.
Verdeţurile de sezon şi-au făcut demult apariţia aşa că, de ce să nu se regăsească şi în farfuria ta? Aceste alimente nu ar trebui să lipsească de pe masa festivă şi ar trebui să facă parte din fiecare masă.
Această practică este foarte răspândită la români, mai ales cu prilejul sărbătorilor, când putem spune că avem o singură masă pe zi…una care se întinde pe tot parcursul zilei. În afară de faptul că digestia este îngreunată, iar sistemul digestiv este suprasolicitat, lucru care ne poate îmbolnăvi, mâncarea în exces duce, în mod evident, la creşterea în greutate.
Este recomandat ca între mese să se ia o pauză de cel puţin 3 ore. Astfel, corpul intră în repaus alimentar, iar sistemului digestiv i se permite să se odihnească şi să prevină excesul alimentar.
Nu doar că alcoolul consumat în cantităţi mari este dăunător sănătăţii, el este un pericol şi pentru siluetă, fiind bogat în calorii. Totuşi, dacă te găseşti în situaţia în care trebuie să ciocneşti un pahar de alcool cu ceilalţi, limitează-te la un singur pahar de vin sau 50 ml de tărie şi nu-l consuma în timpul meselor, împreună cu alimentele.
În general, în viaţa de zi cu zi trebuie să păstrăm un echilibru. În toate. Acelaşi lucru se aplică şi meselor festive, mai ales dacă eşti o persoană pofticioasă care nu se va putea abţine din a gusta câte puţin din fiecare preparat. Pentru a-ţi menţine silueta, rămâi la gustat.
În mini-vacanţe tindem să fim sedentari. De Paşte vei sta, probabil, la multe mese. Dar este important să te mai şi ridici. Încearcă să profiţi de soare, de flori, de natură, şi să faci plimbări prin parc sau să te mai deplasezi şi fără maşină. Astfel, digestia se va realiza mai uşor, iar tu îţi vei putea lua revanşa pentru acea felie de cozonac în plus pe care ai mâncat-o. Nu uita nici de cei 2 litri de apă pe care trebuie să îi consumi zilnic.