Multe dintre persoanele care suferă de obezitate şi-au pus măcar o dată întrebarea. Cum ar fi dacă aş micşora stomacul? Ei bine, unii chiar au îndrăznit să facă acest pas. ”Gastrectomia longitudinală (operaţia micşorare stomac, sleeve gastric) este o intervenţie chirurgicală restrictivă, care se realizează pe cale laparoscopică. În timpul acestei intervenţii chirurgicale cea mai mare parte din stomac este eliminată” explică dr Ştefan Tucă, medic primar chirurgie generală, competenţă chirurgie laparoscopică avansată.
Şi totuşi, înainte de a lua o astfel de decizie (operaţia este ireversibilă) apare întrebarea ”Ce se poate mânca după operaţia de sleeve gastric?” Să începem cu începutul şi să explicăm care este principiul operaţiei de micşorare a stomacului.
Această operaţie reduce producerea unui hormon numit grelina (răspunzător de senzaţia de foame). O cantitate redusă de grelină are ca efect reducerea senzaţiei de foame şi prin urmare scăderea aportului alimentar şi a greutăţii . ”Punga creată (stomacul rămas) în urma intervenţiei chirurgicale poate stoca aproximativ 60 ml – 100 ml. În mod normal, un stomac deţine până la 1.000 – 1.500 ml” explică chirurgul.
”Nu se modifică circuitul fiziologic al alimentelor prin intestin, prin urmare nu are un mecanism malabsorbtiv, şi nu presupune suplimente nutritive şi vitaminice pe toată durata vieţii
Gastrectomia longitudinală este o tehnică chirurgicală ireversibilă
”Există câteva restricţii cu privire la alimentele pe care le puteţi mânca după o intervenţie chirurgicală. Având în vedere cantitatea mult mai mică de alimente consumate, este foarte important ca pacienţii să facă alegeri alimentare sănătoase pentru slăbire şi starea generală de sănătate” a mai adăugat dr. Ştefan Tucă.
În continuare dr. Ştefan Tucă descrie regimul alimentar pe care îl au pacienţii care tocmai şi-au micşorat stomacul.
Prima zi postoperator: pe cale orală apă, supă strecurată, ceai fără zahăr. Se bea lent, cu înghiţituri mici, cu pauză între înghiţituri.
Zilele 2 – 7 postoperator
Sunt permise alimente lichide, fără zahăr.
Alimentele vor fi foarte bine mixate pentru a obţine o textură lichidă.
Ideal este să fie 4 – 5 mese/zi. Se iau înghiţituri mici sau cu linguriţa. Între înghiţituri se fac pauze.
Cantităţi:
Se va încuraja alimentaţia cu lingura / linguriţa şi sorbitura mică .
Alimentaţie: 5 mese pe zi a 60-80 ml
Hidratare:
Pentru episoadele de slăbiciune extremă se poate consuma o băutură vitaminizată pentru atleţi, nu se va depăşi 1 sticlă la 3-4 zile.
Este etapa în care pierderea ponderală este cea mai rapidă, practic 1 kg/zi.
Alimente semisolide, mixate, fără zahar. Alimentele trebuie să aibă textura smântânii.
În această fază se pot reintroduce următoarele alimente :
Se pot consuma alimente moi, bune gătite, cu textura unei banane foarte coapte.
Se vor introduce următoarele alimente :
Alimentele grase, zahărul, băuturile carbogazoase, băuturile alcoolice sunt interzise.
Alimentele care dau balonare: varza, fasolea, porumb, prăjelile brânzeturile fermentate sunt de evitat, fiind sursă de disconfort digestiv.
Alimente solide. Alimentaţie echilibrată.
Reguli generale:
”Este nevoie de cel puţin 60-80 grame de proteine pe zi, sub formă de produse alimentare şi/sau suplimente. Spre deosebire de alte substanţe, proteinele nu pot fi depozitate în organism, de aceea este esenţial aportul lor zilnic. Printre altele, proteinele accelerează vindecarea rănilor, cresc metabolismul de ardere a grăsimilor şi protejează masă musculară” a explicat dr. Tucă.
Alimentele noi se introduc treptat, pentru a evita intoleranţa. Dacă nu se tolerează un aliment, reintroduceţi-l după o saptamană.
Pacienţii sunt rugaţi să nu adoarmă imediat după masă.
Mersul pe jos este recomandat din primele săptămâni. După 6-8 săptămâni, se pot face exerciţii fizice mai intense.
Dr Ştefan Tucă, medic primar chirurgie generală, competenţă chirurgie laparoscopică avansată.
Fotografii 123RF.com