De-a lungul timpului aţi citit în revista Ce se întâmplă, doctore? sau şi pe csid.ro informaţii despre hrana vegetală fără foc. Unul dintre promotorii acestui stil de alimentaţie în România, Ligia Pop este însărcinată. Am discutat despre alimentaţia sa din această perioadă.
Ca şi până acum, am păstrat şi un procent de mâncare gătită uşor, la cuptor, abur sau la slow cooker. Procentul între cele două a oscilat de la o zi la zi, adică au fost momente când beam doar apă, când mâncam foarte puţine legume sau fructe şi zile când am avut 1-2 mese pe zi combinate. Am o poftă nebună de fructe dulci-acrişoare, ceea ce este puţin ciudat pentru mine care înainte încercam să menţin un echilibru între toate şi mă străduiam să optez mai mult pentru rădăcinoase, frunze şi multe legume colorate care sincer mă atrăgeau mai mult, seminţe, nuci etc. Zilnic am mâncat la cină câte o rodie, care simţeam că mă energizează şi îmi răcoreşte parcă ziua.
Îmi plac de asemenea, seminţele de chia, care sunt ideale în sarcină şi alăptare şi sunt preferatele mele în locul suplimentelor recomandate în sarcină. Fac din ele budinci cu lapte de migdale sau susan sau vestitele „icre” din seminţe care sunt identice la gust cu icrele reale.
Despre chia ştim că au un conţinut de 5 ori mai mare de calciu decât laptele, conţin de 3 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele, de 3 ori mai mult fier decât spanacul, de 2 ori mai multe proteine decât orice fel de fasole, sămânţă sau cereală. Sunt o sursă completă de proteine, având toţi amino-acizii esenţiali, care sunt prezenţi într-o formă extrem de uşor de digerat. Conţin mai multă Omega 3 (atât de necesară în sarcină), decât seminţele de in şi nu se râncezesc şi au mai mult potasiu decât bananele.
Pe lângă toate acestea sunt o sursă excelentă de energie, ajută corpul să îşi susţină şi să îşi reconstruiască muşchii în timpul exerciţiului fizic, în timpul sarcinii dar şi după naştere, deoarece ajută la regenerarea membranei, cresc lactaţia şi reprezintă o sursă compactă de nutrienţi pentru copiii de orice vârstă. Pe lângă toate, în special în sarcină consumul de seminţe de chia ajută la echilibrarea zahărului din sânge.
Mai aleg, morcovi felii şi broccoli la abur cu multă zeamă de lămâie, alături de orez basmati integral făcut în slow cooker doar cu apă, sare şi puţin ulei. Lângă se poate consuma o salată din vlăstari combinată cu alte legume proaspete sau murate. Sau o ciorbă de „burtă” vegetală, raw sau gătită.
Cina este de obicei bogată în fructe, adică 1-2 kg de mandarine sau portocale ori 1-2 banane sau preferatele mele, 1-2 rodii atât de bogate în vitamine şi antioxidanţi. Şi dacă în mijlocul zilei îmi este poftă de o ciocolată, poftă populară şi pronunţată printre femei însărcinate, pot să-mi fac o ciocolată raw sau un tort cu ciocolată şi mentă.
E o întreagă poveste şi vom ajunge să povestim pe larg tot ce ţine de plânsul copilului, de reacţiile lui şi stresul prin care trece în primele luni de viaţă, de acomodare la lumea nouă etc.
CSÎD: Ai hotărât ce fel de alimentaţie va avea copilul?
Cred că se datorează mişcării, alimentaţiei şi a stării de spirit. Sarcina nu o concep ca pe o corvoadă, ca pe o perioadă în care vreau să fiu compătimită de alţii punând accent mereu în discuţii pe lucrurile negative ale sarcinii, ci ca pe o perioadă frumoasă în care pun accent pe schimbările frumoase prin care trece corpul şi bebeluşul meu.
Bebeluşul îmi transmite foarte multă energie, bucurie şi putere să mă implic în multe proiecte şi mă motivează să şi lucrez la noua carte în care voi povesti tot ce mi s-a întâmplat în sarcină şi abordarea nouă şi naturală la posibilele probleme sau schimbări ce intervin în viaţa oricărei mămici însărcinate care este preocupată de un stil de viaţă sănătos şi liniştit.
Să nu uităm că atunci când un bebe se naşte, stomacul lui este foarte mic, deci oricât de puţin i-am da bebeluşului tot suficient este. Există nişte comprimate 100% naturale şi vegane care pornesc lactaţia în 24h, aşa că eu voi apela la toate opţiunile dacă nu voi avea însă nu cred că va fi necesar.
A avea suficient lapte este o „setare” care se poate face înainte în mintea mamei. Important e să-şi dorească foarte mult să alăpteze şi se va întâmpla. Mămicile vegane în caz de urgenţă apelează în general la variante de lapte vegetal, dar nu de soia. Sunt formule speciale din fructe, seminţe, nuci, cereale, cânepă, orez, migdale, ovăz, caju, cocos, curmale.
Atât timp cât există echilibru, totul este bine, iar carenţele intervin atât la raw vegani, vegani, vegetarieni şi consumatori de produse animale care au o alimentaţie plicitisitoare şi bazată doar pe o paletă limitată de ingrediente. Informaţia şi educarea continuă sunt sfinte, indiferent ce alimentaţie urmăm, fiindcă va fi spre binele sănătăţii noastre.