Supă de pui cu noodles: beneficiile pentru sănătate

Află care sunt beneficiile supei de pui şi cum să pregăteşti cea mai sănătoasă supă cu noodles.
  • Publicat:
Supă de pui cu noodles: beneficiile pentru sănătate
FOTO: pexels.com / Supă de pui cu noodles: beneficiile pentru sănătate

Când vine vorba de preparate delicioase şi sănătoase, supa de pui se află în capul listei, iar motivul este cât se poate de clar: are numeroase beneficii şi poate fi un remediu ideal împotriva răcelii.

Beneficiile supei de pui pentru sănătate

Nu este un mit, iar mamele noastre aveau dreptate când încercau să ne trateze cu o supă caldă atunci când ne pricopseam cu vreo răceală. Cercetările arată că supa de pui are beneficii din punct de vedere medical, precum ameliorarea simptomelor răcelii sau a afecţiunilor respiratorii. În plus, atunci când este consumată caldă, aburul ajută la desfundarea căilor nazale.

Pentru că supa de pui conţine o varietate de ingrediente aduce numeroase beneficii pentru sănătate: morcovii, de exemplu, conţin beta-caroten, un antioxidant puternic care odată gătit este mult mai rapid absorbit în organism. De asemenea, ceapa este o sursă ideală de fibre prebiotice care ajută la sprijinirea sănătăţii tractului gastrointestinal şi, totodată conţine antioxidanţi care au proprietăţi antimicrobiene şi antibacteriene care, în teorie, ar trebui să lupte împotriva infecţiilor.

Proteina din pui ajută la menţinerea senzaţiei de saţietate şi conţine şi un aminoacid triptofan, pe care organismul îl foloseşte pentru a produce serotonină.

Supa de pui este totodată o alegere ideală pentru a te hidrata, mai ales că aceasta conţine o varietate de minerale importante precum sodiu şi potasiu care ajută la menţinerea echilibrului electroliţilor.

Cum să faci cea mai sănătoasă supă de pui

INGREDIENTE:

  • 1 linguriţă de ulei de măsline
  • 1 ceapă medie tocată
  • 2 căţei de usturoi
  • 2 morcovi de dimensiune medie
  • 1,5L apă
  • 250g pui
  • 200g noodles

MOD DE PREPARARE:

Pune la încins uleiul de măsline într-o oală mare, la foc mediu. Adaugă ceapa, usturoiul şi morcovii şi lasă-le la gătit până se înmoaie. Adaugă apa, puiul şi pastele şi lasă-le să ajungă în punctul de fierbere. Se lasă pe foc 20 de minute.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult