Micul dejun este recomandat de toţi nutriţioniştii pentru a ne menţine greutatea sau pentru a mai da jos câteva kilograme, pentru că ne ajută să ţinem sub control foamea şi poftele. Drept urmare, ar trebui să respectăm cu sfinţenie acest lucru şi să mâncăm în fiecare zi un mic dejun sănătos!
Însă mulţi dintre noi facem alegeri nu tocmai corecte (mai ales în privinţa cantităţilor), care nu doar că ne pot aduce calorii în plus ce se vor vedea pe burtică, dar ne şi lasă cu o senzaţie de balonare deranjantă chiar de la primele ore ale dimineţii.
Te confrunți des cu balonare și gaze intestinale după ce iei micul dejun? Vezi mai jos 8 motive pentru care se întâmplă asta.
… cu brânză topită, bacon, mezeluri, cârnaţi sau alte cărnuri procesate.
„Sarea în exces duce la retenţia de apă în organism, ceea ce va favoriza balonarea. Nici grăsimea nu e de dorit la primele ore ale zilei, pentru că se digeră lent, deci stomacul tău va da semne că este suprasolicitat”, afirmă medicul gastroenterolog Ashkan Farhadi.
Vezi aici ce poți mânca dimineața pentru a avea energie, fără să te îngrași.
Chiar dacă smoothie-ul este făcut din ingrediente sănătoase, tot te vei balona, dacă îl consumi în cantităţi mari, pentru că lichidele ocupă mult spaţiu în stomac.
„Evită să bei cu paiul, pentru că nu faci decât să înghiţi şi mai mult aer, care va ajunge în stomacul tău. Consecinţe? Balonare, gaze! Cu siguranţă nu vrei să ai parte de ele în drum spre serviciu”, adaugă medicul.
Citește și: Micul dejun: ce alimente sunt recomandate și ce trebuie să evităm?
Zahărul (fructoza) din prune, piersici, nectarine, caise, cireşe, mere sau pere îngreunează digestia, mai ales dacă astfel de fructe sunt consumate în exces.
„Bacteriile din intestine se hrănesc cu acest zahăr şi astfel se formează gaze intestinale care duc la balonare şi flatulenţă. Alege să mănânci doar un fruct, nu un kilogram”, completează specialistul.
Fie cu zahăr, fie cu alţi îndulcitori precum sorbitorul, manitolul sau xilitolul. La fel ca fructoza din fructe, aceşti îndulcitori favorizează balonarea şi gazele intestinale.
Brioşe, croasanţi, gogoşi… Astfel de produse conţin mult zahăr şi făină, ingrediente care categoric sunt interzise într-un regim, mai ales în unul pentru slăbire. Mai mult decât atât, zahărul, la fel ca sarea, favorizează retenţia de apă şi te face să arăţi ca un balon.
Singurele variante permise sunt cele realizate din făină integrală sau, de ce nu, din ovăz, cu topping de fructe proaspete (de preferat fructe de pădure), fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori. Poate o linguriţă cu miere, dar şi aceea cu reţinere!
Nu ovăzul este problema, ci laptele. Foarte multe persoane nu mai tolerează bine laptele după o anumită vârstă. Balonarea, diareea şi gazele intestinale sunt principalele semne că nu poţi digera cum trebuie laptele.
Batoanele proteice sunt bune la dietă, pentru că ţin de foame, dar unele dintre ele conţin soia, deci și oligozaharide, un alt tip de zahăr greu de digerat, care poate duce la gaze şi balonare. Atenţie şi la batoanele fără zahăr, dar cu îndulcitori!