Renunţă la o masă, mănâncă doar salate, bea doar apă cu lămâie, evită cu orice preţ cartofii şi pâinea, nu mânca mai mult de 3 ori pe zi şi, mai ales, nu care cumva să existe seară în care jogging-ul să fie exclus de pe lista ta de activităţi. Câte dintre aceste îndemnuri ai auzit până acum în lupta cu kilogramele în plus?
Sunt convinsă că cel puţin jumătate. Ei bine, pentru că astfel de mituri urbane circulă nestingherite prin viu grai sau în mediul virtual, ne-am propus ca în cele ce urmează să tratăm 5 cele mai frecvente mituri despre curele de slăbire şi percepţii greşite despre dietă şi alimentaţie sănătoasă.
Este complet falsă această afirmaţie. Organismul are nevoie de 5 mese pe zi pentru a funcţiona corespunzător. Problema apare însă în momentul în care anumite persoane transformă aceste 5 mese în adevărate festinuri culinare. Regula de bază: 3 mese principale (mic dejun, prânz, cină – dar nu mai târziu de ora 7 seara) şi 2 gustări între mese.
Toate alimentele trebuie să aibă valoare nutritivă crescută şi să confere energia pentru a face cu brio întregii zile. Dacă vei sări peste una dintre mesele principale, vei mânca mai mult la următoarele şi astfel se va crea un dezechilibru iar greutatea ta nu va fi niciodată una constantă.
Studiile ştiinţifice arată că atunci când consumăm mâncarea în farfurii de mari dimensiuni avem tendinţa să mâncăm mai mult din cauza faptului că se creează o iluzie optică de micşorare de porţiilor de mâncare. De aceea este recomandată folosirea farfuriilor cu diametru scăzut, astfel încât creierul să perceapă că este suficientă mâncare cât să ne săturăm.
Pe jumătate adevărat, s-ar putea spune. Carbohidraţii sunt sursa principală de energie pentru organism, însă problema apare în momentul în care regimul alimentar se bazează pe consumul de carbohidraţi simpli, cum este zahărul sau fructoza, despre care se ştie că pot contribui la depunerea kilogramelor şi la dezechilibrul nivelului de zahăr din sânge. În schimb, carbohidraţii complecşi, de tipul cerealelor, grâului sau orezului, reprezintă o sursă excelentă de energie şi contribuie la o bună digestie, prevenind inflamaţia în corp şi acumularea de colesterol pe pereţii vaselor de sânge.
Este adevărat, exerciţiile de tip cardio, solicitante, care implică toate grupele de muşchi, precum mersul pe bicicletă, stepperul, alergarea pe bandă, joggingul, înotul, voleiul etc., sunt singurele care te pot ajuta cu adevărat să topeşti grăsimea care îţi dă bătăi de cap. Însă greutatea ta se va menţine atâta vreme cât continui să faci mişcare şi nu dai răgaz caloriilor să-şi facă de cap. Odată ce ai atins greutatea pe care ţi-ai propus-o, poţi trece la un alt nivel de mişcare, mai uşoară, şi poţi aborda terapia prin meditaţie, yoga sau chiar ridicarea de greutăţi.
Pe termen scurt, dietele restrictive, care presupun consumul de alimente fără pic de gust şi fierturile ( cum ar fi de exemplu dieta South Beach, Atkins, dieta pe grupa de sânge sau dieta cu indice glicemic scăzut), te pot ajuta într-adevăr să dai jos rapid kilogramele care te deranjează, însă pe termen lung acestea nu sunt o soluţie, pentru că organismul nu poate supravieţui într-un astfel de ritm al reducerii drastice de calorii.
Majoritatea persoanelor se plictisesc rapid de acest gen de diete şi nu le pot urma întocmai, ceea ce va duce la renunţare şi la recâştigarea acelor kilograme pierdute cu mult efort şi muşcat din buze.
De asemenea, dietele care asigură un maximum de 800 de calorii pe zi sunt periculoase pentru că pot duce la aritmii cardiace, afecţiuni cu potenţial fatal pentru organism.