Top alimente cu fibre pentru slăbire

Alimentele bogate în fibre pot ajuta la slăbire şi se găsesc în multe legume şi fructe de sezon.
  • Publicat:
Top alimente cu fibre pentru slăbire

Multe persoane ajung să ţină diete extrem de restrictive din dorinţa de a slăbi. Însă aceste diete sunt foarte periculoase: pot compromite masa musculară, pot genera lipsa de tonus şi pot priva organismul de nutrienţi esenţiali care, pe termen lung, se va confrunta cu carenţe de vitamine şi minarale.

În plus, dietele restrictive pot duce chiar la îngrăşare, pentru că organismul poate fi tentat să facă rezerve când “constată” că primeşte puţine alimente.

De asemenea, dietele restrictive nu susţin deloc efortul fizic, de aceea, antrenorii de fitness şi experţii în sport nu le recomandă. În schimb, aceştia pledează pentru o dietă bazată pe alimente bogate în fibre.

Răzvan Stratulat, antrenor de fitness, ne dezvăluie cum putem slăbi sănătos având un plan alimentar bogat în produse săţioase.

„Ştiu că una din marile probleme cu care te confrunţi atunci când îţi propui să slăbeşti şi începi o dietă este “senzaţia permanentă de foame”, aşa că m-am gândit să te ajut să reuşeşti să slăbeşti “mâncând pe săturate”. Poţi aborda o dietă bazată în cea mai mare parte pe fibre. Este o alternativă la regimurile de slăbit restrictive. Aceste alimente sunt sărace în calorii şi carbohidraţi” spune Răzvan Stratulat.

Alimente bogate în fibre

Fibrele se regăsesc în alimente precum:

Fructe: mere, pere, kiwi, căpşuni, mango, fructe de pădure, caise.

Pentru că au o mare cantitate de fibre, le putem mânca mai des şi în cantităţi mai mari decât alte fructe bogate în zaharuri şi carbohidraţi.

Legume: varză, conopidă, broccoli, morcovi, roşii, usturoi, dovlecei, mazăre, linte. Legume pe care le putem consuma crude (unele dintre ele), fierte sau chiar la grătar si cu care putem forma o porţie săţioasă de mâncare fără a ne fi teama că vom lua în greutate.

Cereale: orez brun, orz, ovăz, tărâţe.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News