Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: mâncatul emoţional

Sunt fenomenală, ca să nu zic un cuvânt dur. Luni întregi mă prezint drept cumpătarea întruchipată, smulg wow-uri la sala de sport cu silueta tot mai mititică, mor de drag când mă privescîn oglinda dulapului alb,îmi iau hăinuţe asortate XS, şi dintr-o dată aleg să-mi bat joc de tot ce v-am înşirat. Fără pic de milă pentru efortul depus, pentru ce-am reuşit să obţin, mă aşez la coadă la fast-food, le fac profit cum nici n-au visat, şi mănânc până la “simt că plesnesc!”. Aţi auzit prostie mai mare?

Nu mi s-a întâmplat o dată, nu mi s-a întâmplat de două ori, ci de atâtea că nici nu le mai ştiu numărul. Sunt NU-ul umblător al nutriţioniştilor din toată lumea. Şi m-am gândit că poate din toate eşecurile pot să vin să vă spun cum funcţionează datul cu piciorul după ce e plină găleata cu lapte, vorba aceea. Ca să păstrez registrul, încă mă uit ca viţelul la poarta nouă la această poveste veche cu balonul de mine.

Ce se-ntâmplă în clipa în care decid să nu mai ciugulesc pâine integrală cu ricotta (este noua mea plăcere dietetică), ci să devorez barbeque wings cu cartofi wedges plus inele de ceapă? Nu mi-e deloc clar procesul. Cert este că mă trezesc cu stomacul umflat şi dureros, chit că după primele înghiţituri nici nu mai e vorba despre poftă sau gust bun.

Recomandări

5 motive pentru care micul dejun e important

Citeşte cu atenţie etichetele!

Sunt un fel de fumător de meniuri grase şi dulci. Nu pot fără să trag (de) o porţie de glazură sau (de) un cartof prăjit. Îmi este foarte clar şi foarte ciudă că duc un război pierdut cu kilogramele, în care mai câştig câte o bătălie. Până când… Până când nu ştiu ce se-ntâmplă, cum ajung să cred că ziua nu mai e zi fără pizza.   

Copii la dietă
Sunt unii nutriţionişti, psihologi, ce-or fi, care mi-ar explica faptul că sunt întocmai ca un copil căruia i se spune să nu se ducă la balustradă şi în secunda doi este călare pe ea.
Adică îmi interzic multe în alimentaţie şi când prind un prilej – concediul de pildă – nu aduce anul câte calorii aduce ceasul ăla în care îmi umplu farfuria cu de toate. Posibil. Însă interzisul asta eu îl numesc de ceva vreme reeducare.

Sunt convinsă că aşa cum ne obişnuim cu meniurile extra-large ne obişnuim şi cu mâncarea sănătoasă, numită şi light. N-am ţinut niciodată diete pe o săptămână, două, trei. Au fost luni în care am încercat nu doar să-mi micşorez şoldurile, ci şi să-mi învăţ organismul cu un anumit tip de alimente.

Şi este interesant că în concediul de anul acesta gustul cartofilor prăjiţi pur şi simplu nu-mi mai plăcea. Ca să înţelegeţi importanţa evenimentului trebuie să ştiţi că de copiliţă mi se spunea “Totoşi”, aşa le poceam numele, şi dacă mi se punea altceva în farfurie chirăiam de mă ştia tot cartierul. Asta e ciudat la ultima bătaie de joc la adresa taliei, corpului, sanătăţii mele – că nu mi-au plăcut în mod special tăvile de mâncare pe care le-am aruncat în mine, nu atât de tare ca până atunci, nu ca şi cum n-aş fi putut fără ele, ba aş fi putut şi încă bine. Şi atunci ne-ntoarcem la nelămuritul “De ce?”.  

Îl bănuiesc pe mâncatul emoţional
“Emoţional eating” cum îi spune americanul şi care înseamnă pe scurt că emoţiile mele, nu corpul, îmi spun ce, când şi mai ales cât să mănânc. Sunt tristă, sunt confuză, mă simt ruptăîn 1001 bucăţi, am de luat o decizie dificilă, nu-i nimic, înfulec. Măcar dacă aş mânca o cisternă de morcovi daţi pe răzătoare, dar nu, mâncărurile foarte grase şi tare dulci sunt cele care ne fac să ne simţim mai bine. O chestie hormonală, cred.

Dacă mă gândesc bine, sunt omul pe care nu trebuie să-l întrebi “ce mai faci?”, ci omul căruia să-i spui când îl vezi “câte kilograme ai?”, că să afli ce mai face. Ori, mă cântăreşti din priviri şi te prinzi dacă am necazuri, lupte interioare de dus, sau mă bucur de o perioadă cu linişte, pace şi graham.

Nu mai ştiu ce revistă medicală străină se minuna că mai bine de 80% dintre cei care reuşesc să slăbească pun tot şi chiar mai mult la loc, după doi ani. Arătau două poze cu Kirstie Alley, varianta zveltă, varianta rotundă, şi o lipeau de zid din vorbe că nu ştie inconştienta ce riscă dacă tot slăbeşte şi seîngraşă: presiune sangvină crescută, colesterol, diabet, boli de inimă, chiar cancer.

Ba eu cred că ştie, dar ia încercaţi voi cercetătorilor să tineţi din prima în frâu mâncatul ăsta emoţional. Credeţi că e floare la ureche? Mai degrabă un copac văr cu Sequoia Giganteea.

Ştiu, nu sunt slabă. Dar mă refer acum la sensul figurat al cuvântului, nu sunt slabă ca să depun armele şi să mă resemnez în faţa situaţiei. Îmi doresc şi mie, le doresc şi celor peste 80% noroc! Ridic în acest sens cana cu apa fiartă pe care o beau de vreo şase dimineţi încoace pe stomacul gol. Cică e tare şmecheră pe vremurile chintalelor…