3 reţete uşor de făcut în izolare

Dacă vreţi o reţetă rapidă, uşoară şi gustoasă de pizza, biscuiţi sau o negresă, acum e momentul să o aflaţi. Sunt reţete testate şi uşor de făcut, mai ales în izolare.
  • Publicat:
3 reţete uşor de făcut în izolare

După ce mi-am consumat toate bunătăţile gata preparate, eu fiind o mare amatoare de blaturi, pandişpanuri şi biscuiţi, m-am apucat de bucătărit. O negresă, o pizza cu blat fără drojdie şi biscuiţi delicioşi cu mălai. Fiecare preparat a fost uşor de făcut şi în timp record!

Pizza cu blat crocant

Pentru că înţeleg că lipseşte cu desăvârşire drojdia de prin magazine, am căutat o reţetă de blat fără drojdie şi fără dospire. Şi am făcut următoarea reţetă.

Ingrediente pentru o pizza medie (26cm)
Blat:  75g făină alba, aproape 1 linguriţă praf de copt, un praf de sare, 2 linguri iaurt grecesc şi 1 lingură ulei de măsline.
Sos de roşii: 2 linguri ulei de măsline, 3 linguri bulion
Ingrediente pizza: câteva felii de dovlecel, 2 linguri de boabe de porumb, o ciupercă tăiată felii, 3 linguri brânză telemea rasă şi, la final, puţin mărar tocat.

Am amestecat bine ingredientele pentru blat, apoi, pe o hârtie de praf de copt pusă în tava de la aragaz, am presărat puţină făină şi am întins coca. Apoi, am a uns blatul cu amestecul din bullion şi ulei de măsline, iar la final am aşezat frumos legumele peste care am presărat boabele de porumb şi brânza rasă. După 20 de minute, am scos pizza aburindă şi am presărat mărarul proaspăt tocat. O minunăţie!

Negresă lipicioasă

Înainte de a te apuca de acest pandişpan delicios, ar fi bine să preîncălzeşti cuptorul la 170 de grade Celsius.

Ingrediente
4 ouă, o tabletă de ciocolată amăruie sau cu lapte, depinde ce tip de ciocolată îţi place ( eu am folosit o ciocolată cu lapte), un pachet de unt 80% grăsime 200-250 de grame, 300 grame zahăr, 200 grame făină, un plic zahăr vanilat, un praf de sare, felii de banane.
Preparare
Am bătut ouăle într-un bol încăpător, apoi, peste ele am pus zahărul, sarea şi zahărul vanilat şi am amestecat. Apoi, am adăugat făina în ploaie şi am amestecat cu un tel bine, până s-au încorporat bine. Şi am avut grijă să nu se formeze cocoloaşe.
Ciocolata topită
Am umplut jumătate de cratiţă mai mare cu apă, am adus-o la fierbere, apoi am pus deasupra o cratiţă mai mică ( tu poţi pune şi un castron din inox mai măricel). Am lăsat focul mediu spre mic, am rupt ciocolata în bucăţi, am tăiat şi untul şi am lăsat acolo să bolborosească până s-au topit amândouă. Dar am şi amestecat din când în când. Ciocolata e bună când e lucioasă şi nu mai are urmă de unt solid în ea.
Compoziţia finală de negresă
Am turnat amestecul cald de ciocolată şi unt în bolul cu amestecul de ouă şi făină. Am amestecat bine de tot cu o lingură sau cu telul.
Coacerea
Am pus o foaie de copt într-o tavă (de preferat una de 30X40 cm), cu înălţime de vreo 4 cm. Am turnat compoziţia în tavă, am pus copilul să aranjeze feliile de banane şi am băgat-o în cuptorul preîncălzit unde laşi minunăţia vreo 50 de minute. După ce scoţi negresa din cuptor, să o laşi să se răcească vreo oră înainte să o tai. Nu te speria că e crudă, chiar dacă aşa ţi se pare!

Biscuiţi cu mălai

Am citit reţeta asta la Răzvan Exarhu şi am zis să o fac şi eu. Doar că am adus mici modificări şi a ieşit aşa.
Ingrediente: 125 g unt dulce, 150 g mălai, 100 g zahăr tos, 50 g făină albă, o jumătate linguriţă praf de copt, două ouă, bătute. Am înlocuit coaja de lamiae rasă cu stafide.

Se încălzeşte cuptorul la 200 grade Celsius. Eu am fiert mălaiul în puţină apă înainte. Am amestecat toate ingredientele într-un bol. Apoi, pentru că nu am avut răbdare să pun toată compoziia într-un poş de patiserie ( sau o pungă cu vârful tăiat pe unde să curgă compoziţia), am pus hârtie de copt într-o formă rotunda şi am băgat-o la cuptor preţ de vreo 40 de minute. Apoi, am tăiat longitudinal bucăţi de vreo 2 centimetri pe care le-am mai lăsat 10 minute la cuptor. Au ieşit nişte biscuiţi uşor crocanţi delicioşi, foarte asemănătosti cu biscotti italieneşti.

Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Măsline pane cu cașcaval la cuptor
Măsline pane cu cașcaval la cuptor