Gelatina este un ingredient important care se folosește, printre altele, și în alimentație. Care sunt beneficiile gelatinei pentru sănătate, dar și cum o putem consuma cu ajutorul unei rețete slab calorice, în rândurile următoare.
Consumul regulat de gelatină poate ajuta la reducerea durerilor articulare și la prevenirea degradării cartilajelor, contribuind astfel la menținerea flexibilității și a mobilității.
Un studiu recent a constatat că administrarea unui supliment de gelatină îmbogățit cu vitamina C a îmbunătățit sinteza colagenului la bărbații care efectuau exerciții fizice intermitențe. Deoarece colagenul ajută la conferirea structurii și rezistenței oaselor, sinteza colagenului poate îmbunătăți sănătatea oaselor și poate preveni leziunile musculo-scheletice.
Colagenul este un supliment deja popular în rândul industriei cosmetice, iar cercetările au descoperit că suplimentarea cu colagen poate favoriza hidratarea și elasticitatea pielii. De asemenea, colagenul poate întări părul și unghiile, făcându-le mai rezistente și mai sănătoase.
Gelatina conține glicină, un aminoacid care ajută la repararea mucoasei intestinale și la stimularea producției de acid gastric. Aceasta ameliorează simptome precum sindromul de colon iritabil și poate îmbunătăți digestia în general.
Gelatina este săracă în calorii, dar bogată în proteine, ceea ce o face o alegere excelentă dacă te confrunți cu kilogramele în exces. Pentru a te bucura de beneficiile gelatinei într-un mod sănătos, îți propunem o rețeta simplă și absolut delicioasă: panna cotta cu iaurt și fructe de pădure.
Ingrediente: 200 ml de iaurt grecesc slab, 200 ml de lapte degresat, 1 plic de gelatină (aprox. 10 g), 2-3 linguri de miere sau un îndulcitor natural la alegere, 1 linguriță de extract de vanilie, 200 g de fructe de pădure (mure, zmeură, căpșuni, etc).
Odată ce amestecul s-a răcit, încorporează-l în iaurt, amestecând bine până la omogenizare.
Toarnă conținutul în forme individuale și lasă-le la rece, la frigider pentru cel puțin 4 ore până ce desertul se întărește complet.
Servește desertul astfel obținut cu fructe de pădure proaspete!
Citește și: Panna Cotta – cel mai simplu desert – Reteta Video
FOTO: ProfiMedia