Carne la garniță: cum se prepară cea mai delicioasă rețetă și care este secretul frăgezimii ei

  • Publicat:
Carne la garniță: cum se prepară cea mai delicioasă rețetă și care este secretul frăgezimii ei

Carnea la garniță este un preparat delicios și foarte apreciat nu doar în perioada sărbătorilor. Bunicii păstru carnea de porc timp de multe luni în această formă, pe vremea când nu aveau frigidere și singurele modalități de conservare erau sărarea și afumarea. Îți spunem cum se face carnea la garniță, secretele frăgezimii acesteia, cât poate fi păstrată și care este motivul pentru care rezistă atât de mult.

Ingrediente carne la garniță

  • 3 kg de carne de porc
  • 2 kg de coaste de porc
  • 2 kg de cârnați proaspeți de porc
  • 5 kg de untură de porc proaspătă
  • 5 lingurițe de sare

Cum se prepară carnea la garniță

Taie carnea în bucăți de aproximativ 5 cm și coastele de porc astfel încât să fie ușor de manevrat. Pune sarea peste ele și amestecă bine. Pune untura într-o cratiță mare și adaugă carnea. Untura trebuie să o acopere cu totul. Gătește la foc mic, astfel încât carnea să se fiarbă în untură. După cel puțin 3 ore scoate o bucată și vezi ce consistență are. Carnea trebuie să fie moale și să se desfacă fără efort, doar cu furculița. Ține-o pe foc până devine fragedă, trebuie să ți se topească în gură. 

Când are consistența perfectă, scoate-o și pune-o la scurs. Pune altă untură pe foc, încinge-o și pune carnea să se prăjească la foc iute câteva minute, pentru a se rumeni frumos. 

Taie cârnații în bucăți mari și prăjește-i la foc iute. Ar trebui să fie gata mult mai repede decât carnea, dar depinde de cantitate și de vasul în care îi gătești. Scoate-i și lasă-i la scurs.

Pune în vase ceramice, în borcane sau chiar în cutii de metal sau de plastic un rând de carne, un rând de coaste, un rând de cârnați, încercând să nu lași spații între bucăți, până se umple recipientul. Toarnă deasupra untura proaspătă în care doar ai rumenit carnea timp de câteva minute. Untura trebuie să fie fierbinte și acopere carnea cu măcar două-trei degete. Scutură de câteva ori vasul pentru ca ieși aerul și pentru ca untura să intre bine peste tot. După ce se răcește și se solidifică, nivelul de untură din vas va scădea, așa că mai poți completa puțin. 

Poți păstra carnea într-un loc întunecos și răcoros până la șase-șapte luni, fără probleme.

Trucuri pentru cea mai bună carne la garniță

Motivul pentru care carnea la garniță rezistă atât de mult este faptul că untura „sigilează” practic carnea, nepermițând aerului să intre, deci, scade capacitatea de multiplicare a bacteriilor. 

Pentru cea mai bună carne la garniță trebuie să folosești un vas de fontă și, ideal, să o prepari la foc de lemne, nu pe aragaz. 

Untura pe care o pui peste carnea la garniță ar trebui să fie curată, de aceea este obligatoriu să rumenești carnea timp de câteva minute în untură proaspătă. Dacă untura are reziduuri de la prăjitul îndelungat va căpăta în timp un gust rânced și nici nu va mai rezista atât de mult.

Foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult