Cum să faci sushi fără pește și fără orez! Rețetă raw vegan de la chef Ligia Pop

Rețetele raw-vegane sunt delicioase. Este fascinant să le prepari chiar în propria bucătărie și să vezi cum din legume, nuci, fructe, condimente poți crea și reda gusturi cunoscute.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum să faci sushi fără pește și fără orez! Rețetă raw vegan de la chef Ligia Pop
Rețetă de sushi de chef Ligia Pop, foto Raoul Pop

Ligia Pop este singurul chef raw-vegan care a luat premiul YouTube Next Chef, a publicat 8 cărți de sănătate, iar în 2014  cartea, „Reţete vegane fără foc” a câștigat premiul național la Gourmand World CookBook Awards, un soi de Oscar culinar. Ligia Pop este omul care inspiră zeci de mii de români să acorde atenție alimentației naturale și hranei vii.  Am întrebat-o despre cum am putea face chiar acasă la noi sushi în stil raw vegan.

 

Ei bine, da, din nuci diverse, legume, avocado și foi de sushi poți (re)crea acasă celebra mâncare japonează. Acum vreo 13 ani, când am descoperit mâncarea raw vegană, am pregătit și eu câteva rețete raw vegane (care se asemănau foarte bine cu sushi cu somon și sushi cu ton). Am întrebat-o pe chef Ligia Pop despre alimentația raw-vegană dar și despre o rețetă de sushi.

Ce este alimentația raw-vegan?

”Alimentația raw-food este flexibilă, și nu are tendința să meargă spre extremism, ci doar unii oameni tind să o ducă la extreme spre 100% crudități. Alimentația zilnică conține un procent mare de hrana vie (nepreparată termic), peste 65%, ideal 75% și restul gătit.” a explicat chef-ul raw vegan.

Rețeta sushi cu brânză raw din nuci braziliene

Iată rețeta Ligiei Pop

Ingrediente:

  • 2 foi de nori raw 
  • 3-4 linguri de brânză raw din nuci 
  • 1 lingură maioneză de caju (vezi rețeta mai jos)
  • 4 frunze de măcriș
  • 4-5 fire de usturoi proaspăt sau leurdă
  • 4-5 fire de ceapă proaspată
  • vlăstari de floarea-soarelui
  • 3-4 frunze de salată

Cele două foi de nori se vor lipi între ele, folosind câteva picături de apă. Vom așeza toate ingredientele doar pe jumătate din prima foaie de sushi, dar într-un mod uniform și vom rula cu grijă. Se taie cu un cuțit ascuțit. Poftă bună.

Cum facem maioneza din caju?

Ingrediente: 100 g caju raw bio, 100 ml apă filtrată sau chiar mai puțin, zeama de la o lămâie, 20 g turmeric, sare neiodată de ocnă după gust

Mod de preparare: Nucile caju, sucul de la o lămâie, pudra de turmeric, 50 ml de apă, sare se adaugă în blender și se mixeză 90 de secunde până devine un amestec cremos, precum maioneza. Dacă mai este nevoie se mai adaugă puțină apă. Dacă este prea subțire crema, aproximativ 50 g psyllium pot fi de folos.

Rețeta de brânză din nuci braziliene pentru sushi, dar și alte rețete semnate de Ligia Pop se găsesc aici: https://ligiapop.com/2011/08/02/telemea-braziliana-raw-vegana/

Ligia Pop, foto Raoul Pop
Ligia Pop, autor, chef raw-vegan, consultant în nutriție, foto Raoul Pop
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult