Dacă vrei să te bucuri de un desert cu puține calorii, încearcă această rețetă de gogoși keto la cuptor. Nu ai nevoie de ulei și nici de făină albă, zahăr sau drojdie. În schimb, trebuie neapărat să folosești un ingredient care va face gogoșile pufoase și aerate: bicarbonat de sodiu. Zahărul este înlocuit în această rețetă cu un îndulcitor care are aproape zero calorii, respectiv eritritolul. Acesta este un îndulcitor care are un gust și un aspect foarte similare cu zahărul alb, dar fără efectele nocive, cum ar fi creșterea glicemiei sau riscul crescut de carii. Cât privește făina de migdale, aceasta ia locul celei albe din grâu, fiind ideală pentru persoanele care sunt sensibile sau intolerante la gluten.
Află mai jos care sunt ingredientele de care ai nevoie și modul de preparare.
Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Tapetează o tavă întinsă cu hârtie de copt.
Într-un castron, amestecă făina de migdale cu bicarbonatul și îndulcitorul.
Într-un castron separat, bate ouăle cu oțetul și laptele de cocos sau de migdale. Toarnă acest amestec peste cel uscat și amestecă bine cu o spatulă.
Transferă aluatul de gogoși într-o pungă. Taie un colț al pungii și apasă ușor ca să iasă aluatul în tava cu hârtie de copt. Formează 12 gogoși din aluat.
Tava se dă la cuptor pentru 12-15 minute. Gogoșile se scot din cuptor și se lasă la răcit 5 minute înainte de a fi mâncate.