Pască italiană cu orez şi brânză ricotta, un desert tradițional italienesc pentru masa de Paște

Această pască umplută cu orez şi brânză ricotta este un desert tradiţional de Paşti pregătit de multe familii din Italia, fiind ideal pentru o masă de sărbătoare.
  • Publicat:
Pască italiană cu orez şi brânză ricotta, un desert tradițional italienesc pentru masa de Paște
Pască italiană cu orez şi brânză ricotta, un desert tradițional italienesc pentru masa de Paște. Foto: Shutterstock

Această pască cu orez şi brânză ricotta este un desert tradiţional de Paşti pregătit de multe familii din Italia, fiind ideal pentru o masă de sărbătoare.

Ingrediente pentru pască italiană cu orez şi brânză ricotta

Aluatul de pască italiană

  • 570 de grame de făină,
  • o lingură de praf de copt,
  • 60 de grame de unt,
  • o jumătate de cană de zahăr,
  • 3 ouă, două pliculeţe de vanilie;

Umplutura pentru pasca italiană cu orez și brânză ricotta

  • o cană de apă
  • o jumătate de cană de orez
  • un litru de lapte
  • o cutie de 425 de grame de brânză ricotta
  • o cană şi jumătate de zahăr
  • o lingură de suc de lămâie
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 6 ouă

Cum se prepară o pască italiană cu orez şi brânză ricotta

Într-un bol, amestecaţi făina cu praful de copt. În alt bol mai mare, amestecaţi cu mixerul untul cu jumătate de cană de zahăr, până ce compoziţia devine pufoasă. Adăugaţi pe rând ouăle şi vanilia. Treptat, adăugaţi făina, pentru a obţine un aluat moale. Împărţiţi aluatul în două şi formaţi două mingi. Întindeţi fiecare minge de aluat pe o suprafaţă de lucru presărată cu făină, în formă de disc, astfel încât să încapă într-o formă de copt cu diametrul de 25 de centimetri.

Puneţi discurile de aluat în forme şi daţi la frigider.

Daţi apa în clocot într-o oală şi adăugaţi orezul. Daţi focul mai mic, acoperiţi oala cu un capac şi fierbeţi 20 de minute. Adăugaţi laptele şi fierbeţi ingredientele, amestecând încontinuu, până când amestecul se îngroaşă. Apoi luaţi oala de pe foc şi lăsaţi să se răcească.

Încălziţi cuptorul la 165 de grade Celsius.

După aceea, amestecaţi într-un bol brânza ricotta, zahărul, sucul şi coaja de lămâie şi 6 ouă, până ce obţineţi o compoziţie omogenă şi spumoasă. Adăugaţi amestecul rece cu orez şi amestecaţi până ce ingredientele se omogenizează. Turnaţi amestecul în forma de tartă, apoi acoperiţi-o cu discul de aluat din cealaltă formă.

Coaceţi pasca în cuptorul preîncălzit până ce aluatul de deasupra capătă o culoare aurie, aproximativ 60 de minute, apoi lăsaţi să se răcească pe un grătar.

Puteţi adăuga deasupra fulgi de migdale.

Vezi aici mai multe rețete pentru Paște.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: